A dat presa pentru politică
Dimensiune font:
O fostă jurnalistă a devenit preşedinta tineretului liberal
Tinerii din PNL şi-au ales ca şefă o fostă ziaristă. Astfel, începutul de săptămână a debutat cu alegeri la Organizaţia Municipală a TNL Botoşani, în acestă etapă fiind validată ca lider Monica Răileanu, fostă jurnalistă şi consilier de imagine al lui Florin Ţurcanu. Aceasta l-a întrecut cu 44 de voturi la 24 pe Emilian Ivasuc, în lupta pentru preşedinţia TNL. „Mulţumesc tinerilor liberali pentru încrederea acordată şi ii felicit pe colegii mei pentru că şi-au asumat, o dată cu dobândirea unei funcţii în cadrul Biroului Municipal al Tineretului Naţional Liberal, responsabilitatea de a creiona idei, de a realiza proiecte pentru tineri, de a atrage noi tineri în rândurile noastre”, a declarat Monica Răileanu, preşedintele ales al Organizaţiei Municipale de tineret Botoşani. La alegerile de la tineret au fost prezenţi şi Gheorghe Sorescu, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL, Viorel Iliuţă, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Botoşani, Eduard Cozminschi, secretarul general al Organizaţiei Municipale PNL Botoşani, dar şi liderul judeţean al Tineretului Liberal, Adrian Poclid. Lucrările şedinţei au fost conduse de către Sorin Cornilă, preşedinte al Organizaţiei Municipale de Tineret încă din anul 2012, care, după prezentarea raportului de activitate şi-a depus mandatul, acesta trecând în rândurile seniorilor. „Las în urmă o organizaţie de tineret la care am pus bazele încă din anul 2012 şi pe care m-am străduit să o cresc. Nu a fost uşor, însă cu implicare şi dedicare am reuşit să ţinem aproape tineri valoroşi, tineri cu potenţial. Este foarte important să determinăm tinerii să se implice în politică, pentru că, numai sprijinindu-i, putem creşte calitatea PNL”, a declarat Sorin Cornilă. Următorul tur de alegeri va avea loc sâmbătă, 30 septembrie, când tinerii liberali îşi vor alege conducerea judeţeană. Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau