„Aceste comportamente nu trebuie tolerate!“

default

Dimensiune font:

| 18-09-2017 11:30

Politica devine sport extrem într-o Românie democratică, în care libertatea cuvântului este respectată... doar în cărţi. În practică, politicienii îşi impun părerile cu agresivitate, recurgând la pumn în locul argumentelor. Potrivit psihologilor, sursa violenţei este în cea mai mare parte frustrarea. Astăzi , în Parlament, USR va face un apel pentru a trage un semnal de alarmă privind cele două incidente violente în care au fost implicaţi oameni politici 

În România „democratică” a secolului XXI, politicienii îşi adună „forţele” pentru a semna documente şi petiţii împotriva violenţei, temându-se că atunci când deschid gura pot primi „corecţii” de la interlocutorii dintr-un alt partid.


S-a umflat orzu-n pesedişti
Apelul politicienilor la raţiune şi nonviolenţă vine ca urmare a scandalului pornit, la finele săptămânii trecute, într-un platou de televiziune. Atunci, senatorul Mihai Goţiu (USR) a fost agresat fizic de fostul purtător de cuvânt al guvernului Ponta, Mirel Palada. De parcă acest moment regretabil nu ar fi fost suficient, finalul săptămânii a adus în atenţia opiniei publice un nou scandal în care protagonişti sunt preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, şi deputatul PNL Marian Anton, acesta din urmă afirmând că social-democratul la înjurat, ameninţat şi lovit „cu un pod de palmă peste gură”. Bădălău se apără spunând că nu a recurs la violenţă, admiţând însă că la mijloc au fot discuţii tăioase. Aşa cum era de aşteptat, cele două încăierări sunt aspru sancţionate de liberali.

Ieşirile domnilor Palada şi Bădălău ne plasează pe harta ţărilor din lumea a treia, unde argumentele au fost înlocuite cu legea pumnului, unde opoziţia este intimidată şi hărţuită. Ca demnitar al statului român eşti obligat să ai o conduită morală, să dai dovadă în fiecare moment al exercitării funcţiei de decenţă şi echilibru. Aceste comportamente nu fac cinste nici unui demnitar, nici unui partid modern, cu valori europene şi vreau să cred că PSD va sancţiona altfel de derapaje”, declară deputatul Costel Alexe, precizând că orice încercare de muşamalizare sau minimalizare a gravităţii faptelor celor doi înalţi oficiali ai PSD înseamnă complicitate şi incurajarea violenţei.


Se pare că sancţiuni disciplinare pentru cei doi social-democraţi aşteaptă şi pemepiştii, deputatul Petru Movilă declarând că susţine orice demers al USR împotriva violenţei, deşi este de părere că la ora actuală există suficiente legi care să-i liniştească pe bătăuşi. „Semnez orice apel lansat de colegi împotriva violenţei, însă trebuie ţinut cont că acest demers trebuie adresat autorităţilor care ar trebui să intervină şi să sancţioneze conform legii aceste ieşiri. Dacă facem iarăşi petiţii către Sfântul Duh, derapajele de felul acestora vor mai fi mai dese”, susţine pemepistul Petru Movilă.

Citeşte şi „Vorbăreţii” din PSD, scoşi basma curată


Unde sunt cei şapte ani de acasă?
Faptul că doi oameni recurg la violenţă pentru „a-şi susţine” punctele de vedere este grav, cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu membri ai Parlamentului care ar trebui să fie un exemplu pentru electoratul care şi-a pus încrederea în ei. Apariţia unor astfel de situaţii trage un semnal de alarmă cu privire la educaţia minimală pe care o au demnitarii, chestiune ce dovedeşte indirect şi grave lacune ale sistemului de învăţământ. „Aceste comportamente nu trebuie tolerate. Cu toţii putem avea monete de supărare, de nemulţumire, însă aceste ieşiri recalcitrante nu-şi au locul într-o societate modernă. Educaţia joacă un rol în evitarea unor comportamente de felul acesta, motiv pentru care noi, membri ai Legislativului avem obligaţia de găsi soluţii, prin modul în care legiferăm, care să ţină copiii în siguranţă, să protejeze femeile abuzate şi să sancţioneze violenţa”, susţine deputatul PSD Camelia Gavrilă, precizând că cele mai mari disfuncţionalităţi în comportamentul unei persoane îşi au originea în copilărie.


Părerea psihologului
Contactat de reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, psihologul Simona Filip vorbeşte despre „naşterea” furiei şi a violenţei în comportamentul individului. „Sunt foarte multe cauze începând de la frustrări, conflicte nerezolvate, până la boli psihice, făcând aici referire la incapacitatea individului de a-şi controla impulsurile. Din nefericire, de cele mai multe ori mass -media este un canal care încurajează violenţa prin ceea ce se difuzează”, ne explică specialistul, precizând că cele mai multe situaţii conflictuale pornesc de la dorinţa de a obţine puterea în anumite relaţii interumane.


Concluzionând, nu este nevoie de un apel la toleranţă şi raţiune printre politicieni, ci de bun simţ şi de cei şapte ani de acasă! Anca BURNICHE
* * *

Violenţa e inerentă naturii umane, dar civilizarea are un rol important în crearea autocontrolului şi găsirea unor modalităţi nonagresive de rezolvare a conflictelor. Totuşi, persoanele care nu fac faţă prea bine schimbărilor sau cele care au suferit de deprivare emoţională sunt mai înclinate spre folosirea violenţei. La aceasta se adaugă şi factori externi precum alcoolul sau droguri” - Simona Filip, psiholog

* * *
Ca reacţie a scandalurilor din ultimele zile, PNL cere excluderea lui Nicolae Bădălău din PSD.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei