Aleşii pesedişti renunţă la mandate
Dimensiune font:
Tot mai mulţi consilieri locali ai PSD Bacău aleg să părăsească Plenul Consiliului Local Municipal (CLM) pentru poziţii mai bine plătite. După Claudiu Ambrosie şi Adrian Gavriliu, care au dat indemnizaţiile de aleşi locali pe salariile de directori la Direcţia de Tineret şi Sport, respectiv, la Clubul Sportiv Municipal, a venit rândul pesedistului Codrin Costan să iasă din schema administraţiei publice. Înainte de a cataloga mişcarea social-democratului firească sau nu, trebuie ţinut cont de faptul că, în vara anului trecut, lista PSD pentru alegerile locale a fost deschisă de acesta.
Respectând procedura, în şedinţa CLM Bacău de astăzi se va lua act de vacantarea poziţiei de consilier local, urmând ca în locul lui Codrin Costan să depună jurământul următorul social-democrat de pe listă, adică Marius Căpuşă, de meserie profesor, acesta fiind urmat de Laur Şova-Gâţu, jurist.
Până la preluarea atribuţiilor de consilier local de către unul dintre cei doi pesedişti amintiţi, PSD va rămâne cu 8 aleşi, din totalul de 23 ai Plenului. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau