Armata României desfășoară cel mai ambițios program din istoria sa: Investițiile imense încep să producă rezultate

11_11zon

Dimensiune font:

| 15-06-2024 21:21

Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa, iar creşterea nivelului de alocare pentru înzestrare la 2,5% din PIB permite accelerarea unor programe esenţiale pentru ridicarea capacităţii de acţiune a forţelor armate, a declarat sâmbătă ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr.

Acesta a participat, alături de premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Buzău, la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul inaugurării ''Galeriei Eroilor Aerului'' şi a Monumentului Cercetaşilor Paraşutişti şi Paraşutiştilor Militari ai Armatei Române.

"După multe decenii de pace şi linişte, Europa se confruntă, din păcate, din nou, cu realitatea dură a războiului. De mai bine de doi şi jumătate, nu departe de graniţele noastre Ucraina este supusă unei agresiuni militare ilegale şi fără nicio justificare. Experienţa dramatică a Ucrainei ne arată că apărarea începe, în primul rând, de acasă. De aceea, Armata României desfăşoară cel mai ambiţios program de modernizare din istoria sa. Investiţiile pornite în baza unui nivel predictibil de finanţare stabilit la 2% din PIB încep să producă efecte vizibile. De anul trecut, Guvernul României a crescut acest nivel la 2,5% din PIB, ceea ce permite accelerarea unor programe esenţiale pentru ridicarea capacităţii de acţiune a Armatei noastre", a spus Tîlvăr.

În acelaşi timp, el a punctat că Ministerul Apărării Naţionale, cu sprijinul Guvernului, este determinat să gândească cele mai potrivite programe care să sporească motivarea şi să ridice nivelul condiţiilor de muncă şi viaţă pentru cea mai importantă resursă - cea umană.

"Armata României, pe care ne-o dorim cât mai capabilă şi mai puternică, are nevoie nu doar de investiţii în înzestrarea cu tehnologie de ultimă generaţie, dar şi de generaţii de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi profesionişti", a arătat Tîlvăr.

În context, ministrul a punctat importanţa ceremoniilor desfăşurate la Buzău.

"Săptămâna trecută am sărbătorit Ziua Paraşutiştilor Militari. Nu se putea găsi un context mai potrivit pentru programarea evenimentelor de astăzi în care onorăm Eroii Aerului prin inaugurarea a două proiecte simbolice de mare însemnătate - 'Galeria Eroilor Aerului' şi Monumentul Cercetaşilor Paraşutişti şi Paraşutiştilor Militari ai Armatei Române. De asemenea, mitingul aviatic care va avea loc la aerodromul militar Boboc va completa în mod fericit această zi", a precizat ministrul.

Totodată, el a subliniat că municipiul Buzău şi-a asumat identitatea de oraş al aviaţiei şi paraşutismului militar românesc, fiind casa tradiţională a instituţiilor de formare şi iniţiere în zbor a aviatorilor şi paraşutiştilor militari.

"Tot aici se găsesc şi alte structuri fanion ale Armatei României, Divizia 2 Infanterie 'Getica', purtătoarea glorioaselor tradiţii ale Armatei a II-a, Brigada de Informaţii Militare şi Batalionul 52 Forţe pentru Operaţii Speciale Băneasa Otopeni", a completat Angel Tîlvăr.

Nu în ultimul rând, acesta a evidenţiat şi buna colaborare dintre autorităţile locale din Buzău şi comandanţii unităţilor aflate pe raza judeţului.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Nicolae Ciucă avertizează PSD: Asta este Linia Roșie a PNL
24/07/2024 15:57

Presedintele PNL, Nicolae Ciucă, sustine că există 2 abordări in coalitie privind impozitarea, dar liberalii consideră mentinerea cotei unice drept ”o linie rosie” peste care nu pot accepta să se trea ...

România rămâne o portavoce pentru Moldova, nu doar la Bruxelles, ci în absolut toate capitalele UE
24/07/2024 10:49

Romania este partenerul numărul unu al Republicii Moldova in procesul de pregătire pentru aderarea la structurile comunitare, sustine vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov. Intr-un in ...

Cine va fi comisarul european al României. Numele care se află în pole position și portofoliul vizat
24/07/2024 09:43

Cat de curand va trebui luată decizia in privinta persoanei propuse pentru a ocupa functia de comisar european ce revine Romaniei. In acest moment sunt in cărti mai multe nume, majoritatea de la PSD. Negocie ...

Europa revine la serviciu militar obligatoriu. Nu se poate baza pe SUA pentru un război cu Rusia
23/07/2024 19:27

Europa revine la serviciu militar obligatoriu. Nu se poate baza pe SUA pentru un război cu Rusia. Recrutarea rămane un subiect nepopular in unele tări, dar NATO nu are de ales. Trebuie să aibă militari pre ...

Tot mai mulți ucraineni ar fi dispuși să cedeze teritorii Rusiei
23/07/2024 17:57

Numărul ucrainenilor care s-au săturat de război si sunt dispusi să cedeze teritorii Rusiei in schimbul păcii este in crestere. O proporţie de 32% dintre ucraineni ar fi acceptat in luna aprilie concesii ...

Rareș Bogdan anunță funcții cheie în Parlamentul European pentru europarlamentarii liberali
23/07/2024 17:49

Prim-vicepresedintele PNL, europarlamentarul Rares Bogdan, anuntă pe pagina sa de Facebook că eurodeputatii PNL au obtinut in urma negocierilor functii cheie: Am fost ales vicepresedinte al Comisiei pentru A ...

Negrescu: PSD, cel mai bine reprezentat partid din România la nivelul Parlamentului European
23/07/2024 17:31

Europarlamentarul Victor Negrescu subliniază, intr-o postare pe pagian sa de Facebook, că Partidul Social Democrat, din care si el face parte, este cel mai bine reprezentat partid politic din Romania la nivel ...

Marcel Ciolacu, către Patriarhul Daniel: 'Sunt impresionat de dăruirea cu care ați creat un nou model social'
23/07/2024 16:37

Cu prilejul implinirii a 73 de ani de viată de către Patriarhul Daniel, premierul Marcel Ciolacu a fost invitat la evenimentul organizat la Resedinta Patriarhală. Prim-ministrul si-a exprimat profunda emoti ...

Are șanse România să intre în Schengen până la finalul anului?
23/07/2024 09:20

Romania este mai bine plasată faţă de anul trecut in privinţa finalizării procesului de aderare deplină la spaţiul Schengen, cu frontierele terestre, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Căt ...

Un nou candidat intră în cursa pentru PREȘEDINȚIA României / „Am decis să mă IMPLIC!”
22/07/2024 21:09

Cristian Diaconescu, fost diplomat si ministru in trei guverne, a luat decizia de a candida la presedintia Romaniei, spun surse din apropierea acestuia. Conform informatiilor, fostul presedinte PMP, pregătes ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei