Armata României, sub cea a Nigeriei în 2021. Ce mai înseamnă România în materie de armată?

razboi  mitraliera-fara-watermark-afp

Dimensiune font:

| 24-01-2022 21:59

Armata unei țări reprezintă siguranța că în cazul unui conflict armat, niște oameni bine pregătiți vor proteja suveranitatea și integritatea statului. În lume, există state cu o forță militară imensă, cum este cazul Statelor Unite ale Americii și al Rusiei. De cealaltă parte, există acele țări micuțe, gen Vatican, cu o armată mai mult formală. Și există state care ar trebui să fie bine pregătite, dar nu sunt. Cum este și cazul României.



Forțele Armate Române se află sub comanda Statului Major al Apărării și sunt formate din trei categorii: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale. Potrivit Constituției, președintele României devine comandantul suprem al Armatei Române în caz de război.

După intrarea României în NATO, Forțele Armate Române au trecut printr-un proces intens de modernizare. Cu toate acestea, Armata Română a rămas mult în urma celorlalte țări din punct de vedere militar. România nu se află în primele 40 de țări la nivel mondial, fiind depășită de puteri ca Olanda (locul 37), Nigeria (locul 35) sau Algeria (locul 31), conform clasamentului Global Firepower din 2021 care a luat în calcul criterii precum numărul de soldați, poziția geografică sau dotarea armatei.

Cât de dotată este Armata Română?
Armata Română a suferit multe schimbări în ultima vreme, în special odată cu intrarea în NATO și Uniunea Europeană. Modernizarea și alinierea Forțelor Terestre, Forțelor Aeriene și Forțelor Navale la standarde occidentale este un proces care se întinde pe mai mulți ani. Cu toate acestea țara noastră are efective puține în comparație cu marile puteri ale lumii.

 


În prezent Armata Română trece printr-un proces de restructurare în trei stagii. Primul stagiu a fost completat în anul 2007. Anul 2015 marchează sfârșitul celui de-al doilea stagiu, când forțele armate au fost reduse la numai  80.000 de oameni. Întregul proces este estimat să fie completat în 2025. Aceste modificări au ca scop modernizarea structurii forțelor armate, prin reducerea personalului și achiziționarea de tehnologie nouă și îmbunătățită, compatibilă cu standardele NATO, potrivit Wikipedia.org.

Potrivit datelor statistice, Forțele Aeriene Românie au un efectiv de 9600 de persoane și 164 de aeronave în dotare astfel:



F-16, avion de luptă multirol – 17 modele
MiG-21 LanceR B, avion de antrenament – 10 bucăți
MiG-21 LanceR C, avion de vânătoare – 20 de modele
An-26, avion militar de transport – un model
An-30, avion de cercetare – 2 modele
C-27J Spartan, avion de transport – 7 bucăți
C-130 Hercules, avion de transport – 3 modele
IAR 99 Șoim, avion de antrenament – 20 de modele
Iak-52, avion de antrenament – 14 modele.

Armata română se mai mândrește cu un sistem de apărare antiaeriană cu rachete sol-aer Patriot. Armata română a primit deocamdată, în anul 2020, doar primul din cel 7 sisteme comandate din SUA, de la compania Raytheon. Restul vor veni în perioada 2024-2026, notează panorama.ro.



Există totodată și 3 sisteme lansatoare multiple de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS, achiziționate tot direct prin Guvernul SUA, de la compania Lockheed Martin, au costat România 1,5 miliarde de euro.

În ultimii ani, armata română a mai început să cumpere mașini ușoare, blindate și neblindate, dar și destul de multe camioane pentru trupele terestre.

 

Top 3 cele mai puternice armate din lume
3) China – Această superputere comunistă este cea mai puternică țară din Asia. Statul chinez are înregimentat personal activ estimat la 2.183.000 de soldați, cel mai mare număr de militari din lume. Flota chineză numără 74 de submarine, 52 de fregate și 36 de distrugătoare. Totodată, puterea militară este completată de 33.000 de vehicule blindate și 3.500 de tancuri. În zona aeriană, China are în dotare 1.232 de avioane de vânătoare și 281 de elicoptere de atac. Bani cheltuiți pentru armată, în anul 2020, s-au ridicat la 237 miliarde de dolari.

2) Rusia – Puterea militară a Rusiei este cunoscută în toată lumea și este, de-a dreptul, impresionantă. Armata rusă deține cele mai multe tancuri din lume: 12.950, mai mult decât dublu, în comparație cu SUA. Forța militară este completată de 1.013.628 de soldați, 27.038 de vehicule blindate, 6.083 de unități de artilerie autopropulsată și 3.860 de proiectoare de rachete. În domeniul aviatic, Rusia are 873 de avioane de vânătoare și 531 de elicoptere de atac. Forța navală cuprinde 62 de submarine și 48 de nave de război. Rusia are 6.600 de focoase nucleare active. În anul 2020, Rusia a cheltuit 48 de miliarde de dolari pentru armată.



1) Statele Unite ale Americii – Nu este nicio surpriză pentru nimeni faptul că SUA dețin cea mai puternică armată din lume. Această țară are cea mai impresionantă forță aeriană din lume, cu 2.085 de avioane de luptă, 967 elicoptere de atac și 742 de avioane de misiune specială. Puterea militară este completată cu 39.253 de vehicule blindate și aproximativ 1.400.000 de soldați. SUA au la dispoziție și 6.450 focoase nucleare. În anul 2020, au fost alocate 750 de miliarde de dolari bugetului militar. Datorită puterii sale militare, SUA sunt considerate gardianul libertății în întreaga lume. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:44

PUBLICATIA de vanzare nr. 2. Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat in dosarul nr. 2183/89/2022, in conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si a Codului de procedura civila, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. PADINCOM S.R.L. Vaslui, cu sediul in mun. Vaslui, judetul Vaslui. Denumire activ: Mijloace de transport. Valoare (lei): 26.235,00. Pretul de pornire al licitatie este cel de mai sus si nu contine T.V.A.. Vanzarea se va face conform regulamentului de vanzare si hotararea Adunarii creditorilor din data de 31.08.2023. Vanzarea prin licitatie publica pentru bunurile mobile va avea loc la data de 18.09.2023, ora 10,00 si se vor organiza sedinte saptamanal, respectiv pana la data de 18.03.2024 la sediul lichidatorului judiciar. Pana la data si ora licitatiei, ofertantii vor depune dovada achitarii taxei de participare de 10% din pretul de pornire al licitatiei, a garantiei de participare la licitatie de 30% din pretul de pornire al licitatiei si a caietului de sarcini – 500 lei, cat si documentele de infiintare si imputernicirea data persoanei fizice de catre persoana juridica pentru participare la licitatie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitatie, duce la pierderea garantiei de participare la licitatie, cat si a celorlalte sume achitate in contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vanzare în contul adjudecatarului. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, au obligatia sa anunte lichidatorul judiciar inainte de data stabilita pentru vanzare. Informatii suplimentare se pot obtine la sediul lichidatorului judiciar din Husi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Husi, judetul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Husi
     Steagul AUR, scos în afara legii, la inițiativa lui Nicolae Ciucă
22/09/2023 08:45

Presedintele PNL, Nicolae Ciucă, propune impunerea de amenzi mari pentru orice modificare adusă drapelului national, vizat fiind inclusiv steagul AUR Un proiect de lege initiat de către fostul premier Nicol ...

Guvernul vrea să dea ordonanță de urgență să poată crește taxele de mâine: „Având în vedere situația financiară dificilă a României”
22/09/2023 01:49

Ministerul Finantelor a publicat un proiect de Ordonantă de Urgentă care, odată adoptat, ar permite introducerea de impozite si taxe noi, dar si majorarea celor existente, fără să mai fie nevoie de astept ...

Preşedintele Coreei de Sud avertizează ONU despre posibile tranzacţii cu armament între Rusia şi Coreea de Nord
22/09/2023 01:46

Yoon Suk Yeol, preşedintele Coreei de Sud, a avertizat miercuri, in discursul ţinut la Adunarea Generală a ONU, despre posibilele tranzacţii cu armament intre Rusia şi Coreea de Nord. Liderul de la Seul ...

Analiză BBC: câți bani au cheltuit SUA pentru a ajuta Ucraina să reziste invaziei Rusiei
22/09/2023 01:45

Statele Unite au reprezentat un important aliat al Kievului in lupta impotriva trupelor ruse, care au invadat Ucraina in februarie 2022. De la inceputul războiului, America a sustinut financiar cu nu mai putin ...

Polonia s-a răzgândit. Va livra arme Ucrainei, în baza contractelor deja semnate
22/09/2023 01:44

Guvernul polonez a precizat că intenţionează să livreze arme Ucrainei, in conformitate cu angajamentele sale, după confuzia iniţială provocată de declaraţiile făcute de premierul Mateusz Morawiecki mi ...

Zelenski și Lavrov, schimb de replici dure la distanță în Consiliul de Securitate ONU
22/09/2023 01:42

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, s-au angajat miercuri intr-un schimb de replici la distanţă in faţa Consiliului de Securitate al ONU, cu privire la dr ...

Iohannis: Dronele rusești nu atacă România, dar, cum cad în România, aceasta este o problemă reală. E inacceptabil
22/09/2023 01:40

Dronele ruse nu atacă Romania, dar faptul că resturi ale acestora cad pe teritoriul ţării noastre creează o „problemă reală” şi o situaţie „inacceptabilă”, spune preşedintele Klaus Iohannis. ...

Bulgaria l-a expulzat pe șeful Bisericii Ruse de la Sofia. Rusia a reacționat furibund
22/09/2023 01:38

Autoritătile bulgare l-au expulzat pe arhimandritul Vasian, care a condus Biserica Ortodoxă Rusă din tară, pentru că ar fi o „amenintare la adresa securitătii nationale", au declarat mai multi diplomati ...

Vizită dificilă a lui Zelenski în SUA, în plină bătălie pentru buget. „Nu mă pot gândi la o primire mai proastă”
22/09/2023 01:36

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski face o vizită dificilă in SUA, in conditiile in care unii parlamentari americani se opun alocării de noi fonduri pentru Ucraina. Este un contrast puternic cu vizita ...

Angajările pe pile la stat ar putea fi stopate. Funcționarii publici, recrutați prin concurs național
21/09/2023 19:44

 Unul dintre angajamentele pe care si le-a luat Romania prin Planul National de Redresare si Rezilientă (PNRR) este ca statul să facă angajările prin concursuri organizate la nivel national, pană la f ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei