Boris Johnson, scandal sexual. Ce spune despre el fosta amantă

amanti-758x505

Dimensiune font:

| 15-04-2021 08:15

Premierul britanic Boris Johnson se află din nou în centrul unui scandal sexual în care este acuzat că ar fi facilitat amantei sale accesul la sume din fonduri publice.

Jennifer Arcuri, o femeie de afaceri americană, a povestit cu lux de amănunte despre idila lor care a durat patru ani. Johnson și Arcuri au fost iubiți din 2012 până în 2016, când liderul conservator era primar al Londrei, iar relația lor ar fi dus la un tratament preferențial pentru afaceristă.

De ceva vreme se speculează că Boris Johnson, care este cunoscut pentru aventurile sale romantice, ar fi avut o relație extraconjugală cu femeia de afaceri Jennifer Arcuri. Potrivit The Mirror, femeia nu a confirmat niciodată idila, până acum. În vârstă de 36 de ani, Arcuri a fost o apropiată a lui Johnson pe când acesta era primarul Londrei, între 2012 și 2016.

Femeia de afaceri a povestit că se întâlneau o dată pe săptămână și că făceau schimb periodic de mesaje erotice, dar și că i-ar fi trimis câteva imagini nud. „L-am iubit. L-am adorat”, a povestit Arcuri, care susține că între ei a existat o atracție comună fizică și intelectuală și că îl poreclise pe Johnson „Alexandru cel Mare”


În timpul relației, Johnson era în al doilea mandat ca primar și era însurat cu fosta soție, Marina, mama a patru din cei șase copii ai săi.

Arcuri a dezvăluit că prima întâlnire a avut loc la un restaurant în Londra, unde Johnson i-a spus că e singura americancă de care i-a plăcut vreodată. Au făcut apoi sex la apartamentul femeii din Londra, cu câteva ore înainte ca Johnson să meargă la deschidere Olimpiadei Paralimpicilor din 2021, cu soția sa de atunci și cu Prințesa Anne.

Au urmat patru ani în care cei doi au avut întâlniri regulare, dar făceau și schimb de mesaje erotice, unele trimise de Johnson chiar în timpul întâlnirilor de serviciu. Ea i-ar fi trimis și câteva fotografii topless, dar insistă că niciuna nu a fost exagerată și pur și simplu se vedea umbra sânilor. Ba mai mult, când femeia i-a spus că are o oarecare grijă când se sărută în public, Johnson i-a spus „Nu îmi pasă, e orașul meu”.

Arcuri a declarat că a fost cea care a pus punct relației, în 2016, pentru că nu avea de gând să stea după Johnson toată viața. Acum este căsătorită și are un copil.

Dezvăluirile lui Arcuri ridică semne de întrebare cu privire la felul în care Boris Johnson a cheltuit o parte din banii publici, dar și dacă a încălcat regulile de conduită. El va fi pus sub investigație pentru a se afla dacă Arcuri a primit tratament preferențial, cum s-a speculat. Politicianul a avut o serie de prelegeri la conferințe despre tehnologie organizate de Arcuri, care ar fi primit 130.000 de lire finanțări publice pentru a le organiza, inclusiv o bursă guvernamentală.

Acum, Arcuri îl acuză pe Johnson că a fost laș și nu a apărat-o când a fost acuzată de tratament preferențial. Ea spune că orice implicare pe care a avut-o în lumea IT-ului din Londra s-a datorat muncii ei. “Un lider adevărat e carismatic, curajos și just. Boris nu e niciunul dintre aceste lucruri”, a spus Arcuri. Ea mai susține că Boris Johnson ar fi trebuit să recunoască o relație de prietenie dintre ei, p 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Puțin peste jumătate dintre cetățenii moldoveni vor aderarea la UE, dar nu și integrarea în NATO
28/03/2024 16:18

Putin peste jumătate dintre cetătenii moldoveni isi doresc aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană in timp ce doar 31,3% sunt de acord cu integrarea in NATO. Astfel, sondajul mai sus mentionat arat ...

Calendarul zilei 28 martie: 50 de ani de la instituirea funcției de Președinte al României. Nicolae Ceaușescu, primul președinte din istoria Țării
28/03/2024 16:08

La data de 28 martie 1974, Marea Adunare Natională l-a ales in functia de presedinte al statului roman pe secretarul general al Partidului Comunist, Nicolae Ceausescu, care devine astfel primul presedinte din ...

Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
28/03/2024 00:43

Voi discuta despre războiul dintre alti ” sefi” căci avem in Romania si un sef al guvernului dar si un sef economist al Băncii Nationale. Voi aduce in discutie o uluitoare discrepantă dintre declaratiil ...

Die Welt: Războiul din Ucraina s-ar putea termina anul acesta
28/03/2024 00:40

Un articol semnat de Christoph Schiltz, corespondentul de la Bruxelles al influentului ziar german, explică de ce conflictul din Ucraina nu mai are zile multe. Intr-o analiză a scenariilor posibile in Ucra ...

BTI: Borrell la CNN, declarație halucinantă: Nu-i iubim pe ucraineni, doar ne urmărim propriile interese!
28/03/2024 00:38

Această declaratie stupefiantă a fost făcută de către Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe si Politică de Securitate, Josep Borrell, intr-o emisiune a CNN, ieri. Atit de stupef ...

Cornel Nistorescu: Cîrstoiu aduce cu „celebra” figură din jocul Păcălici
28/03/2024 00:11

„Sunt obligat să revin asupra unui candidat la Primăria Capitalei abia scos din pălărie. Luni seara, am avut prilejul să-l urmăresc in liniste pe Cătălin Cirstoiu. Pină atunci, n-a depăsit conditia ...

27 martie 1918 - Ziua Unirii Basarabiei cu România. 106 ani de la marele eveniment
27/03/2024 10:58

Sfatul Ţării, intrunit in şedinţă solemnă la Chişinău, a votat, la 27 martie/9 aprilie 1918, unirea provinciei romaneşti Basarabia cu Romania. Astăzi, 27 martie 2024 sărbătorim 106 ani de la marele ...

Premierul avertizează de Ziua Unirii Basarabiei cu România: 'Comunitatea noastră de limbă, cultură şi istorie nu poate fi ştearsă!'
27/03/2024 10:48

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, de Ziua Unirii Basarabiei cu Romania, că ţara noastră se numără printre susţinătorii fermi ai viitorului european al Republicii Moldova, aşa cum cetăţeni ...

Florin Gheorghe Cârciu, un pesedist cu școala vieți, premiat de Ciolacu cu un post de europarlamentar la Bruxelles
27/03/2024 00:19

In Romania esuată ajungi sef doar dacă ai scoala vieti, dai spagă si pupi in fund pe cine trebuie. Gheorghe Florin Carciu se incadrează perfect la specia politician cu scoala vietii. Ca să ajungă la nivel ...

Cozmin Guşă: Liderii noștri politici, marca statutului nostru de colonie condusă de slugi
27/03/2024 00:18

„Asa s-a nimerit, de Buna Vestire, ca să fiu in pozitia de a discuta despre rolul necesar, dar neindeplinit al conducătorului Bisericii Ortodoxe Romane. N-am ascuns niciodată că am o veche relatie de comu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei