Cătălin Ivan: „Nu sunt un inamic al valorilor europene!”
Dimensiune font:
* europarlamentarul ieşean solicită revizuirea evaluărilor care-l cataloghează ca fiind „cu probleme”, prin prisma declaraţiilor împotriva valorilor europene
Mişcarea civică „Iniţiativa România” a lansat duminică site-ul www.romania-alege.ro, care prezintă o evaluare a 75 de candidaţi eligibili la europarlamentare, în ceea ce priveşte riscul privind integritatea, atitudinea faţă de statul de drept şi faţă de valorile europene. În urma analizei, „Iniţiativa România” a constatat că 38 de candidaţi cu probleme de integritate, inamici ai statului de drept sau ai valorilor europene vor să ajungă în Parlamentul European.
Printre cei „cu probleme” se află şi candidatul eligibil PRO Demo, ieşeanul Cătălin Ivan, care a avut declaraţii împotriva împotriva valorilor europene.
În acest context, Cătălin Ivan, care candidează la europarlamentare din partea formaţiunii PRO Demo, este de părere că platforma „Iniţiativa România” publică o analiză „absolut subiectivă” cu privire la formaţiunea sa politică, „ceea ce reprezintă o formă de manipulare a electoratului cu doar câteva zile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European”. „Iniţiativa România face aprecieri bazate doar pe percepţii, nu ştiu ale cui, cu privire la poziţionarea mea la valorile europene, act inadmisibil pentru o instituţie care se doreşte a fi etalon al democraţiei”, susţine Cătălin Ivan.
Platforma arată că Ivan „susţine anularea Pactului global pentru migraţie, considerând fluxurile migratoare o ameninţare la adresa Europei creştine şi, totodată, „că a votat „DA” la referendumul de revizuire a Constituţiei în privinţa definirii familiei”. „Drept argument, Iniţiativa România citează o singură declaraţie a mea, din 7 octombrie 2018, după votul pentru Referendum, încălcând chiar ea valorile fundamentale europene precum libertatea de gândire, libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie”, a spus Cătălin Ivan.
Acesta solicită public platformei „Iniţiativa România” să specifice ce anume din afirmaţiile sale „contravine valorilor democratice”. „Faptul că referendumul are un rol democratic absolut, prin consultarea directă a poporului? Faptul că subliniez ignorarea de către politicieni a preocupărilor a 3,5 milioane de cetăţeni români? Sau poate faptul că inclusiv societatea civilă, în care ar putea să se includă chiar şi Iniţiativa România, s-a prefăcut că tema nu există pe agenda publică?”, se menţionează într-un comunicat de presă emis de candidatul PRO Demo la europarlamentare.
Potrivit acestuia, una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene este democraţia şi, prin afirmaţiile sale, „a susţinut cu toată forţa această valoare europeană”. În aceste condiţii, Ivan solicită revizuirea evaluării în ceea ce îl priveşte şi să se precizeze public faptul că platforma „Iniţiativa România” a fost „fie în eroare, fie realizează analize subiective”. „Doamnă Elena Ghioc, platforma pe care o reprezentaţi a folosit, ca argument pentru a mă cataloga ca având risc mediu cu privire la valorile europene, un text din care reiese că evaluarea dumneavoastră este total lipsită de acurateţe. Toate afirmaţiile mele se regăsesc între obiectivele şi valorile care reprezintă temelia pe care s-a construit UE şi sunt consfinţite prin Tratatul de la Lisabona şi Carta drepturilor fundamentale a UE. Vă avertizez însă că prin actul pe care l-aţi întreprins, dumneavoastră însevă v-aţi abătut grav de la valorile europene, într-un moment decisiv pentru viitorul României în Uniunea Europeană, reprezentat de alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai. Consider că prin menţionarea persoanei mele ca având risc mediu pentru valorile europene, Iniţiativa România m-a sancţionat pentru convingerile mele, exprimate public, în sprijinul căsătoriei definite ca uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie. În acest caz, mă declar vinovat!”, a spus Cătălin Ivan. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau