CCR le pune masa în cap parlamentarilor: titlul legii de modificare a Codului de procedură civilă nu reflectă conţinutul actului normativ

ccr 7600

Dimensiune font:

| 12-04-2022 15:28

 Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că legea de modificare a Codului de procedură civilă conţine reglementări legate de Codul civil şi a arătat că titlul actului normativ trebuie să reflecte conţinutul, legea în cauză încălcând principiul unicităţii reglementării în materie, relatează Agerpres. 

Curtea Constituţională a publicat, marţi, motivarea deciziei din 16 februarie, când a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

"Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată pentru a pune de acord reglementarea procesual civilă referitoare la procedura de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului cu Decizia 604 din 16 iulie 2020. În acest sens, se reţin atât expunerea de motive a legii, cât şi titlul ei. Din punct de vedere normativ prezintă relevanţă numai titlul actului normativ, care este unul explicit şi clar, fiind vorba de o lege de modificare a Codului de procedură civilă. Desigur, nimic nu împiedica iniţiatorul acestei legi sau deputaţii/ senatorii, pe calea amendamentelor, să modifice şi alte prevederi ale Codului de procedură civilă care nu erau în relaţie directă cu Decizia 604 din 16 iulie 2020", precizează judecătorii constituţionali în motivare.

MOTIVAREA COMPLETĂ POATE FI CITITĂ AICI!

Mai mult, spun aceştia, iniţiatorul legii sau deputaţii/senatorii, pe calea amendamentelor, aveau şi posibilitatea de a modifica alte legi, aşadar, să extindă obiectul de reglementare al legii, cu condiţia menţinerii caracterului omogen şi unitar al relaţiilor sociale reglementate.

"Însă, extinderea obiectului de reglementare trebuie realizată mai întâi prin titlu, pentru că, potrivit jurisprudenţei antereferite a Curţii, titlul legii este cel ce fixează obiectul său de reglementare, neputând, astfel, să existe o relaţie distonantă între titlu şi conţinutul efectiv al legii. Or, titlul legii priveşte modificarea Codului de procedură civilă, iar art.III din lege reglementează o acţiune în materie de filiaţie, care nu are nicio legătură cu acest cod. Acţiunile privind filiaţia sunt reglementate de art.421-440 din Codul civil", arată CCR.

Prin urmare, judecătorii constituţionali afirmă că, în lipsa unei modificări corespunzătoare a titlului şi, implicit, a obiectului de reglementare a legii, art.III nu putea şi nu poate face parte din această lege. De aceea, introducerea sa în textul acestei legi este contrară art.1 alin.(5) prin raportare la prevederile art.41 alin.(1) din Legea 24/2000.

"Totodată, legea criticată încalcă principiul unicităţii reglementării în materie, potrivit căruia reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. Este adevărat că un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Însă, în cazul de faţă, se aplică regula, şi nu excepţia de la aceasta, pentru că nu există nicio conexiune între art.I şi II din lege, pe de o parte, şi art.III, pe de altă parte. Prin urmare, art.III din lege este contrar art.1 alin.(5) prin raportare la prevederile art.14 din Legea 24/2000", mai notează CCR.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

SUA încotro? Republicanii radicali au respins propriul proiect de lege privind finanțarea, iar blocarea activităţii guvernului e iminentă
01/10/2023 00:29

Republicanii radicali din Camera Reprezentantilor SUA au respins vineri propriul proiect de lege propus de liderul lor, pentru a acorda o finantare temporară guvernului, astfel incat blocarea activităţii guv ...

Ciolacu: 'Rusia nu-şi permite să intre într-un conflict cu România'
01/10/2023 00:19

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat sambătă după alerta din Galati si Tulcea privind apropierea unor drone de porturile ucrainene aflate la granita cu Romania, că Rusia „nu-si permite” să atace Ro ...

Şeful diplomaţiei UE, în vizită la Odesa, a descris drept barbare atacurile ruseşti asupra oraşului
01/10/2023 00:08

Seful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a vizitat sambătă oraşul-port ucrainean Odesa de la Marea Neagră, unde a văzut pentru prima dată pagubele provocate de atacurile ruseşti asupra oraşului, relatează ...

Strategia de forță a Ungariei funcționează: Kievul a fost nevoit să elimine OTP Bank de pe lista sponsorilor războiului
01/10/2023 00:06

La solicitarea Ungariei, Agenţia Naţională Anticorupţie din Ucraina (NAZK) a anunţat sambătă că va elimina temporar OTP Bank de pe lista sponsorilor internaţionali ai războiului, scrie agenţia local ...

'Regele păcănelelor' îi răspunde lui Ciolacu: 'Tot ce țipă ei la televizor este o ipocrizie ordinară' / 'Două găști politice se bat pentru ONJN'
01/10/2023 00:05

Fost consilier guvernamental in domeniul jocurilor de noroc, Sorin Constantinescu a declarat sambătă seară, la Antena 3, că politicienii „inventează dusmani imaginari” atunci cand vor să deturneze ate ...

În presa de la Budapesta este zugrăvit un tablou sumbru al României: riscă suspendarea fondurilor europene
30/09/2023 17:22

Marea majoritate a romanilor, aproape 70%, consideră că lucrurile din ţară evoluează mai degrabă intr-o direcţie greşită. Conform rezultatelor unui sondaj publicat zilele acestea, cei intrebaţi nu sun ...

Kelemen Hunor anunță o mare surpriză la prezidențiale: mulți o măsoară pe Kovesi. Geoană nu prea are șanse
30/09/2023 17:10

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, ar putea candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor, in ciuda faptului că, momentan, a spus „Nu!” in ...

Deşi de la Bruxelles s-a anunţat că s-a ajuns la un pact, Polonia îşi apără suveranitatea şi anunţă ferm că îşi menţine vetoul faţă de migraţia ilegală
30/09/2023 06:52

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că se va opune in continuare pactului Uniunii Europene pentru migraţie, transmite Reuters. „Săptămana viitoare voi merge la Consiliul European, unde ...

SUA acuză Serbia că a dispus forțe militare „fără precedent” la granița cu Kosovo și cere retragerea lor imediată
30/09/2023 06:51

SUA cer Serbiei „să-si retragă trupele” dispuse de-a lungul trecerii administrative cu Kosovo, a declarat John Kirby, purtător de cuvant al Casei Albe. Conform acestuia, Serbia a desfăsurat forte milit ...

SUA fac o „bază militară înaintată” în România și investesc zeci de milioane de dolari. Drone către Marea Neagră
30/09/2023 06:43

Statele Unite ale Americii vor investi zeci de milioane de dolari intr-o bază militară din Romania, transformand-o intr-o „bază inaintată de operatii”, anuntă Televiziunea Romană. Este vorba despre b ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei