Cetățenii SUA nu vor mai putea intra în Uniunea Europeană doar cu pașaportul. UE instituie un program similar Visa Waiver

schengen  1111

Dimensiune font:

| 04-07-2022 13:37

 Cetățenii americani care vor călători în țările UE din spațiul Schengen nu o vor mai putea face doar pe baza pașaportului, ci vor fi nevoiți să se înscrie în viitorul Sistem European de Informații și Autorizare privind Călătoriile (ETIAS – European Travel Information and Authorization System) și să plătească o taxă, relatează digi24.ro, potrivit CNN. check iDoar după parcurgerea acestei etape birocratice, cetățenii SUA vor putea obține autorizația de călătorie în spațiul european. Prevederea va intra în vigoare în luna mai 2023, dată de la care americanii își pierd privilegiul de a călători liber în Europa fără restricții și fără a plăti vreo taxă, informează CNN.

 

UE a anunțat lansarea ETIAS, noul sistem de informații și de autorizare privind călătoriile în spațiul european și care se se va aplica cetățenilor din statele non-UE care pot intra în spațiul european fără viză, dar care vor trebui să obțină o autorizație de călătorie în prealabil, prin intermediul unei cereri online.

Astfel, cetățenii străini care pot intra în UE fără viză vor trebui să completeze în plus niște date pe un site dedicat și să plătească o taxă de 7 euro.

Autorizarea ETIAS va reprezenta o condiție obligatorie pentru admiterea în spațiul Schengen a cetățenilor non-UE, chiar dacă aceștia nu au nevoie de viză. 

Practic, ETIAS este un sistem similar cu Visa Waiver din SUA și se va aplica, pe lângă americani, cetăţenilor din peste 60 de ţări (Australia, Noua Zeelandă, Canada, SUA etc.) care sunt scutiţi de viză pentru sejururile scurte în UE, relatează digi24.ro

Lista completă a țărilor ai căror cetățeni vor trebui să completeze formularul ETIAS poate fi consultată aici

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Robert Negoiţă şi mai mulţi directori şi funcţionari din Primăria sectorului 3, trimişi în judecată de DNA / Prejudiciu de peste jumătate de miliard de lei
10/08/2022 15:56

 Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, mai mulţi directori şi funcţionari din Primărie, precum şi firma Rosal Grup SA au fost trimişi in judecată de procurorii DNA in dosarul legat d ...

Dosarele grele care zac la marile parchete, unele de 7 ani: Ghiță, Ponta, Ciorbă (soțul deputatei Laura Vicol),Relu  Fenechiu, Buzăianu
06/08/2022 20:30

Dosare grele si vechi, unele din 2015-2016, sunt incă in lucru pe rolul DNA, DIICOT sau PG, fără ca procurorii să dea o solutie intr-un sens sau altul, potrivit unei analize realizată de G4media.ro pe baza ...

Ion Iliescu, acuzat de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii
03/08/2022 12:15

Procurorul general Gabriela Scutea a anunţat miercuri retrimiterea la Instanţa supremă a dosarului Revoluţiei, in care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi Ios ...

Românii vor primi amenzi uriașe dacă refuză ordinul de mobilizare militară. Ce prevede noul proiect de lege al MApN
03/08/2022 07:31

Rezervistii voluntari vor putea fi amendati cu peste 8.000 de lei dacă refuză ordinul de chemare sau nu se prezintă la timp la centrul militar, in cazul instituirii stării de urgenţă, a stării de asediu ...

 PNL și PSD au dat sume uriașe din subvențiile de la stat pentru propagandă
02/08/2022 14:15

  PSD a dat din banii primiti ca subventie de la stat nu mai putin de 5,3 milioane de euro pentru cheltuielile pentru presă si propagandă, in perioada ianuarie-iunie 2022. Si PNL a directionat 3,6 milio ...

Ex-premierul Năstase - Complicea sa din Trofeul Calității scapă de executarea celor 5 ani de pușcărie
01/08/2022 16:19

Tribunalul Bucuresti a admis, luni, contestatia la executare făcută de Diana Gasparovici, fostul inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat in Constructii, condamnată definitiv la 5 ani de in ...

Soldati rusi raniti in razboi  nu pot obtine compensatii, in ciuda promisiunii lui Vladimir Putin
30/07/2022 20:34

  La o săptămană de la declansarea războiului in Ucraina, presedintele rus Vladimir Putin a anuntat un gest de solidaritate cu soldatii săi de pe front. Liderul de la Kremlin a promis că militarii ...

Soldat rus condamnat la inchisoare pe viata, scapa cu 15 ani de închisoare
30/07/2022 20:28

  Curtea de Apel din Kiev a anuntat vineri că reduce sentinta soldatului rus Vadim Sisimarin, in varstă de 21 de ani, care fusese condamnat la inchisoare pe viată in 23 mai, in primul proces pentru cr ...

Wikipedia renunta la ortografia ruseasca a cuvantului Odesa
30/07/2022 20:23

  Versiunea in limba engleză a Wikipedia a schimbat ortografia orasului portuar sudic Odesa pentru a reflecta varianta ucraineană, potrivit Sky News. În ortografia rusească, numele orasului este ...

Tancuri din era sovietica donate de catre Macedonia de Nord Ucrainei
30/07/2022 20:21

  Macedonia de Nord intenţionează să doneze un număr nespecificat de tancuri din era sovietică Ucrainei in contextul in care incearcă să-şi modernizeze propria armată pentru a corespunde standard ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei