„Cine a furat, cine s-a îmbogăţit peste noapte în timp de pandemie”

movila2

Dimensiune font:

| 06-07-2020 22:46

 * deputatul ieșean Petru Movilă (PMP) susține că noua Comisie de anchetă privind achiziţiile în vreme de pandemie va arăta foarte clar „cine a furat, cine a minţit, cine a încălcat legea, cine s-a îmbogăţit peste noapte şi va genera sesizări către instituţiile statului”


 Transparenţa în achiziţiile publice este absolut necesară şi trebuie să fie un principiu fundamental de bază pentru funcţionarea statului, a declarat, luni, la dezbaterea de la „Ora prim-ministrului'', deputatul PMP Petru Movilă, care a arătat că partidul său a fost primul care a solicitat o analiză a achiziţiilor din starea de urgenţă şi alertă. „Astăzi, Camera Deputaţilor a pierdut din nou prilejul de a clarifica ce s-a întâmplat de când a început această perioadă, starea de urgenţă, pandemia şi de a nu transforma această necesitate pentru români, această dezbatere într-o acuză politică la nesfârşit între unii şi alţii care au fost la guvernare, care au fost în opoziţie. Cred că dezbaterile de astăzi, din punctul de vedere al PMP, trebuiau să cuprindă prezentarea unei situaţii cum a fost găsit sistemul de sănătate din România la începutul acestei pandemii”, a afirmat Movilă, la dezbaterile din plenul Camerei pe tema achiziţiilor prin Unifarm, la care a participat premierul Ludovic Orban.

Movilă a spus că PMP a fost primul care a solicitat public analiza, evaluarea achiziţiilor făcute pe stare de urgenţă şi starea de alertă în sistemul de sănătate. Am simţit că va urma o perioadă în care se vor întâmpla foarte multe lucruri în afara legii. Vedem clar că aşa se întâmplă, fie că vorbim de instituţii - Unifarm sau fie că vorbim de instituţii ale administraţiei publice locale. Vă reamintesc că la Iaşi, Consiliul Judeţean a luat bani de la drumuri, instituţii de cultură, de la asistenţă socială pentru a cumpăra un spital mobil pentru tratarea COVID-19 de peste 13 milioane de euro şi sunt 2 luni întârziere. De ce nu a venit acest spital?”, a adăugat deputatul PMP.

El a susţinut că dezbaterile au rolul de a găsi soluţii, nu de „acuzaţii la nesfârşit”. Din punctul de vedere al PMP, Comisia de anchetă privind achiziţiile în vreme de pandemie va arăta foarte clar cine a furat, cine a minţit, cine a încălcat legea, cine s-a îmbogăţit peste noapte şi va genera sesizări către instituţiile statului. Dezbaterea de astăzi, din punctul de vedere al PMP, nu a fost decât o gâlceavă politică, pentru că nu a adus nimic clarificator privind ceea ce s-a întâmplat. PMP spune că transparenţa în achiziţiile publice, în derularea acestor achiziţii, este absolut necesară şi trebuie să fie un principiu fundamental de bază pentru funcţionarea statului”, a arătat Movilă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:06

Bancul Zilei

06:21

BANCUL ZILEI

04:39

VANZARE TEREN SI CONSTRUCTII PIATA NEAMT str. Piata Garii, nr.7, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt. Subscrisa BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. desemnata in calitate de administrator judiciar al debitoarei PERLA INVEST S.R.L., in reorganizare, prin Incheierea de sedinta nr. 236 din data de 19.04.2016, pronuntata in Dosarul nr. 2699/103/2015/a4, de Tribunalul Neamt – Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, organizeaza in datele de 12.10.2022 si 26.10.2022, ora 13:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din Bucuresti, Str. Invingatorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, sedinta de licitatie publica cu strigare pentru vanzarea, in bloc, a proprietatii imobiliare compuse din: -teren intravilan, in suprafata de 1.000 mp, inscris in CF nr.54618 a Mun.Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618; -constructie in suprafata utila de 567,46 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U1 a Mun. Piatra Neamt, avand nr. cadastral 54618-C1-U1; -constructie in suprafata utila de 1.707,65 mp, inscrisa in CF nr.54618-C1-U2 a Mun. Piatra Neamt, avand nr.cadastral 54618-C1-U2 situate in Mun. Patra Neamt, str. Piata Garii, nr.7, jud. Neamt. Pretul de pornire al sedintei de licitatie 1.379.000 EUR, exclusiv TVA. Detalierea componentei celor blocuri de active poate fi solicitata administratorului judiciar la adresa de e-mail business.restructuring@bdo.ro. Ofertantii care doresc sa participe la licitatie trebuie sa depuna la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel tarziu cu o zi lucratoare inaintea sedintei de licitatie publica la care doresc sa participe, personal sau prin curier, ora 17:00, toate documentele specificate in cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achizitionat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 1.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar in contul unic de insolventa al societatii PERLA INVEST S.R.L., pe baza facturii comunicate de catre administratorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numarul 021.319.94.76 sau e-mail business.restructuring@bdo.ro.
Adrian, înfrânt la CEDO în dosarul Zambaccian
29/09/2022 15:45

Fostul premier Adrian Năstase a pierdut la CEDO procesul intentat Romaniei in cazul condamnării sale la 4 ani de inchisoare, alături de Dana Năstase, in dosarul Zambaccian, in care a fost acuzat că a pri ...

Primarii, viceprimari, președinți de consilii județene se umplu de bani!
28/09/2022 08:39

  Cu 168 de voturi pentru, 79 impotrivă si 4 de abtineri proiectul de lege a fost adoptat de deputati. Proiectul de lege merge la promulgare, Camera Deputatilor fiind forul decizional in acest caz. Proie ...

USR solicită demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei
27/09/2022 09:30

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, solicită demisia lui Sorin Cimpeanu din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce in presă a apărut o informaţie potrivit căreia acesta ar fi plagiat un curs unive ...

Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a adoptat proiectul privind organizarea judiciară
27/09/2022 09:15

  Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a adoptat, ieri luni, proiectul privind organizarea judiciară, inregistrandu-se 12 voturi „pentru” şi şase „impotrivă&rdquo ...

  Localitățile pe care Guvernul le-a șters de pe harta electorală a României
27/09/2022 08:58

În zeci de localităti din Romania, oamenii nu-si pot alege primarii pentru că Guvernul nu dă drumul procedurii, desi posturile sunt vacante si de doi ani. Desi prevederile legale sunt destul de clare, ...

Elena Udrea rămâne în pușcărie. Degeaba s-a dus cu tocuri la instanță!
26/09/2022 17:45

Elena Udrea s-a prezentat, luni, 26 septembrie, la sediul ÎCCJ din Bucuresti, fiind imbrăcată la costum si purtand tocuri, unde a cerut personal eliberarea in faţa judecătorilor de caz. Totusi, aceas ...

PSD se opune majorării salariilor parlamentarilor
23/09/2022 09:30

PSD va propune in cadrul coaliţiei de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat, referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor, să nu se aplice parlamentarilor şi altor categorii de ...

BREAKING Guvernul deschide calea pentru reforma teritorială și unificarea localităților. Primul pas: consorțiile administrative, cerute prin PNRR
21/09/2022 20:37

Guvernul Ciucă a adoptat in sedinta de guvern de miercuri un proiect de lege care face primul pas spre reforma teritorială. E vorba despre infiintarea consortiilor administrative – asocierea voluntară ...

CCR a admis sesizarea USR: Creşterea salariilor demnitarilor declarată neconstituţională - Update
21/09/2022 14:38

Curtea Constituţională a discutat, miercuri, sesizările USR in legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public.   Update Curtea Constituţională a admis, miercur ...

 Maricel Popa: „Mihai Chirica nu va reveni niciodată în PSD”
20/09/2022 00:44

Şeful social-democraţilor ieşeni, senatorul Maricel Popa, nu-l vrea sub nicio formă pe edilul Mihai Chirica din nou in partid. Mai mult, Popa spune că Mihai Chirica nu va reveni „niciodată” in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei