Cine aplică legea care interzice fumatul în spaţiile publice?

default

Dimensiune font:

| 21-02-2015 05:30

Parlamentarul Anton Doboş le-a pus gând rău celor care fumează în spaţiile publice. În acest scop, deputatul intenţionează să propună un proiect legislativ care să reglementeze viciul care a pus stăpânire peste ţara noastră. Este pierdut din vedere faptul că România are deja o lege care interzice fumatul în spaţiile publice încă din anul 2002, doar că aplicarea acesteia lasă de dorit

Românii fumători ar putea fi obligaţi să renunţe la acest viciu, atâta timp cât se află într-un spaţiu public. Este ideea pe care o promovează parlamentarul ieşean Anton Doboş, care a anunţat că doreşte să lupte împotriva fumatului pasiv la care românii sunt expuşi din cauza lipsei unei legi care să-i constrângă pe fumători să renunţe la acest obicei atunci când nu se află în spaţii special amenajate. „Am lansat în dezbatere publică un proiect prin care solicit oamenilor interesaţi de flagelul la care sunt supuşi nefumătorii să vină cu soluţii pentru a înlătura fumatului pasiv. Practic, este vorba despre respectul pe care ni-l purtăm”, a declarat deputatul ieşean. Potrivit acestuia, în Parlament există deja discuţii cu privire la o iniţiativă parlamentară care să reglementeze fenomenul fumatului în locurile publice. „Se adună semnături pentru acest proiect care se pare că are aderenţă la toate grupurile parlamentare şi care va intra pe ordinea de zi într-un timp relativ foarte scurt”, a punctat deputatul Anton Doboş.


Se lucrează la o lege care deja există?
Cuprinşi de dorinţa de a fi cât mai populari şi de „a da bine” în faţa electoratului, parlamentarii trec cu vederea legile care există deja, susţinând că reinventează roata. În România, fumatul în locurile publice este reglementat încă din anul 2002, prin Legea 349, publicată în Monitorul Oficial pe data de 6 iunie. Potrivit art.3 al. 1. „se interzice fumatul în spaţiile publice închise”. Aici fumatul este permis „numai în camere special amenajate cu respectarea următoarelor obligaţii: să servească exclusiv fumatului, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun, să fie marcate, la loc vizibil, cu unul dintre următoarele indicatoare prin care să se indice Cameră pentru fumat sau Loc pentru fumat, astfel încât orice persoană să poată fi avizată asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma”. Cu privire la restaurante, baruri, discoteci sau alte locuri cu destinaţie similară, „se va delimita şi se va asigura ventilaţia spaţiilor destinate fumătorilor, astfel încât aerul poluat să nu pătrundă în spaţiul pentru nefumători”. Potrivit legii, încălcarea art.3 al.1 constituie o contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 de lei la 500 de lei sau cu efectuarea a 20 de ore de muncă în folosul comunităţii, în cazul elevilor şi studenţilor contravenienţi, în condiţiile legii.

Citeşte şi Proiectele pentru care se vor lupta deputaţii ieşeni


Ce spun medicii?
În această luptă se înscriu şi medicii care susţin că interzicerea fumatului în locurile publice este un gest firesc, ce arată nivelul de educaţie al unui popor. „Este o cruzime să-i obligăm pe nefumători să inhaleze aerul poluat de noi şi să se expună astfel la nenumărate boli. Din acest motiv trebuie să pledăm pentru interzicerea fumatului în locurile publice”, declară dr. Aura Popa, medic primar şi doctor în ştiinţe medicale, din cadrul Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C. Iliescu. Potrivit acesteia, un fumător pasiv ajunge în decursul a 10 ani să sufere de aceleaşi boli precum un fumător activ. „Fumatul pasiv produce boală cardiacă ischemică, diabet sau cancer, consecinţe pe care le suportă întreaga familie”, a explicat medicul.

Citeşte şi Dispar jumătate din parlamentarii ieşeni

Fumatul devine „disonanţă cognitivă” în România

Cu privire la fenomenul fumatul în locurile publice psihologii trag un semnal de alarmă, dat fiind că tot mai mulţi tineri cad în patima tutunului. „Fumatul nu este un viciu. Acest termen este prea blând. Vorbim despre o boală, o adicţie, ce apare în manualele de diagnostic, are un cod, iar fumătorul devine un pacient. Din păcate, societatea le prezintă tinerilor fumatul ca pe o normalitate. Dacă există o stigmă pentru persoanele care consumă alcool sau droguri, fumatul a devenit un obicei acceptat”, explică psihologul Bogdana Bursuc. Potrivit acesteia, tinerii sunt expuşi la mesaje contradictorii, fenomen care îi debusolează. „Vorbim despre efectele negative ale fumatului, dar părinţii fumează, avem legi care interzic acest fenomen în locurile publice, dar nimeni nu dă sancţiuni celor care le încalcă. S-a ajuns în România la o disonanţă cognitivă în ceea ce priveşte fenomenul fumatului”, punctează psihologul.
Având în vedere situaţia actuală, este drept că românii sunt expuşi unui risc major de îmbolnăvire din cauza fumatului pasiv, dar problema nu se datorează lipsei cadrului legal care să stopeze fenomenul în locurile publice, cum susţin parlamentarii, ci aplicabilităţii foarte reduse a legii peste care s-a aşternut praful. 

* * *
Fumatul pasiv are un aport de un deces din opt. Din nefericire, 31% dintre decesele cauzate de fumatul pasiv survin la copii, conform datelor furnizate de Agenţia Naţională Antidrog

* * *
În spaţiile publice închise, fumatul este permis numai în camere special amenajate cu respectarea următoarelor obligaţii: să servească exclusiv fumatului, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun, să fie marcate, la loc vizibil, cu unul dintre următoarele indicatoare prin care să se indice Cameră pentru fumat sau Loc pentru fumat, astfel încât orice persoană să poată fi avizată asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma”- extras Art.3 al Legii 349/2002

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei