Cioloş inventează un partid pentru a putea face politică

Prezent miercuri la Cluj-Napoca, la o conferinţă cu tema „Educaţie – Dezvoltare – Tradiţii multiculturale – Civilitate”, organizată de filiala locală a Platformei România 100, fostul prim-ministru Dacian Cioloş a făcut anunţul oarecum aşteptat că intenţionează să înfiinţeze un nou partid politic cu care să se prezinte la viitoarele alegeri europarlamentare, care vor avea loc în luna mai a anului viitor.

Dacian Cioloş a făcut precizarea că Platforma România 100 îşi va continua existenţa sub forma unei mişcări civice, dar doreşte să înfiinţeze şi un partid politic, întrucât în mişcare se face politică, iar ea trebuie să se structureze şi politic.

Fostul premier a declarat că, în viziunea sa, „politica nu trebuie să devină profesie de bază, ci să reprezinte doar un intermezzo în viaţa noastră profesională, în care ne asumăm nişte lucruri pentru comunitate, după care mergem şi continuăm să rămânem conectaţi, la firul ierbii, la baza societăţii. Cioloş a precizat că era necesară înfiinţarea partidului pentru ca membrilor mişcării să nu le mai fie frică de faptul că fac politică. Acest proiect trebuie, însă, să fie serios şi credibil.

Dacian Cioloş are o notorietate pe care şi-a construit-o cu timpul în funcţiile în care a activat. El este considerat de multă lume ca fiind un specialist şi tehnician competent care a activat în funcţii de prim rang în calitate de ministru al agriculturii, parlamentar, comisar pentru agricultură al UE şi a condus guvernul de tehnocraţi după catastrofa de la Colectiv, în perioada 2015-2016. O asemenea notorietate o poate folosi pentru a crea un partid politic.

Problemele pe care fostul premier le-a sesizat, chiar dacă oarecum indirect, vor fi cele legate de transformarea unei mişcări civice în partid politic. De regulă, nu toţi membrii unei mişcări intră şi în partid, unde trebuie să dea dovadă de disciplină. În plus, cei care se reunesc în cadrul unei mişcări au opţiuni politice, sociale, economice diferite, dar se identifică fie cu un lider carismatic, fie cu o anumită problemă care trebuie rezolvată. Aceste diferenţieri devin problematice atunci când mişcarea începe să se poziţioneze politic şi să facă anumite alegeri clare, în anumite probleme. Diferenţierile pot provoca dezbinări în cadrul partidului, sciziuni, lipsa mobilizării, etc. Este suficient să privim doar cazul USR – apărută mai ales ca o mişcare civică provocată de emoţia post Colectiv şi care a ajuns puternic dezbinată atunci când a fost nevoită să opteze clar între o măsură sau alta, pentru a ne da seama că dificultăţile nu vor întârzia să apară. Daniel-Valeriu BOBOC