COMUNICAT DE PRESĂ Dan Lungu: Finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste

Foto_DL

Dimensiune font:

| 23-04-2020 12:30

 COMUNICAT DE PRESĂ

Dan Lungu: Finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste ar putea salva, la momentul actual, industria cărții

 

Dan Lungu, senator USR de Iași, propune Ministerului Culturii drept soluție pentru salvarea industriei cărții din România finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste, prevăzut în Legea 186/2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise. Aceste fonduri ar da atât o mână de ajutor financiară editurilor, ferindu-le de colaps, cât și un plus de carte nouă pentru bibliotecile din orașele și satele țării, care nu au mai primit cărți de perioade îndelungate.

Propunerea a apărut în contextul afirmațiilor reprezentanților Asociației Editorilor din România care susțin că, în perioada de carantină, piața a scăzut cu 70%, după ce librăriile au fost închise și doar un procent de maximum 10% dintre clienții librăriilor au migrat către online. Așadar, activitatea editurilor aproape a încetat, multe dintre acestea închizîndu-se sau pregătindu-se să o facă. Totodată, întrucât inclusiv salonul internațional de carte Bookfest a fost anulat, iar presiunea pentru reprezentanții editurilor de a publica noi titluri a dispărut, noile apariții ale editurilor fie deja s-au suspendat, fie urmează să o facă.

Am somat, în repetate rânduri, Ministerul Culturii să aloce bani pentru Programul național de achiziție de cărți și reviste. De ani buni, tot mi se răspunde faptul că pentru aceste achiziții se alocă zero lei și că desfășurarea programului e amânată, deși finanțarea lui este prevăzută în lege; anul trecut, la o ultimă întrebare adresată Ministrului Culturii care viza acest subiect, nici măcar nu mi s-a mai răspuns. Nici Ministerul și nici Uniunea Scriitorilor din România nu vin cu propuneri coerente, cu un plan sigur de sprijin pentru autori, respectiv pentru editori și librari. Fiecare este lăsat pe cont propriu – aceasta pare să fie politica culturală a momentului. Azi e ziua internațională a cărții și drepturilor de autor, precum și ziua bibliotecarilor în România. Dacă ne uităm la ce se întâmplă cu industria cărții și cu bibliotecile, e mai degrabă o zi de doliu.

Soluția mea este să ne reamintim de acest program util și să-i alocăm fonduri pentru ca lanțul cultural autor – editor – librar să se dezmorțească și, totodată, să participe și la îmbunătățirea fondului de carte al bibliotecilor. Cu ocazia vizitelor făcute în satele ieșene în cadrul proiectului lansat prin cabinetul meu parlamentar, Până hăt de carte!, am constatat că există biblioteci la sate care nu au mai primit o carte nouă tocmai din anii ’90, adică de 30 de ani! Acest program ar veni în sprijinul tuturor creatorilor din domeniu și, de pe urma lui, ar beneficia înainte de toate și cititorii.

Nu este prima dată când piața de carte traveresează o perioadă neagră și știm ce urmează dacă nu facem nimic – multe edituri vor dispărea și astfel consumul cultural se va prăbuși din nou. Putem evita asta și legea vine în ajutorul nostru. Trebuie doar să o punem în aplicare și să nu ignorăm cultura, încă o dată, așa cum am făcut-o ani la rând”, a declarat Dan Lungu, senator USR.

Ultima întrebare care vizează acest program, adresată Ministrului Culturii în anul 2019 poate fi consultată aici: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20lungu%20dan%202444%20a%20in.pdf

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

'Piedone, un fel de Șoșoacă cu barbă'. Liderul PMP îl ironizează pe 'favoritul' la Primăria Capitalei / Ce spune despre Cătălin Cîrstoiu
17/04/2024 13:14

PSD si PNL au căzut cu zece procente in sondajele interne ale Aliantei Dreapta Unită, declară presedintele PMP, Eugen Tomac. El spune că vede la cele două partide "isterie si criză", apropo de sustinerea ...

Organizațiile media din SUA îi presează pe Biden și Trump să se angajeze la o dezbatere televizată
17/04/2024 09:17

Peste 10 institutii de presă din SUA au cerut candidatilor prezumtivi la presedintia SUA să se angajeze să participe la dezbateri televizate inainte de alegerile din noiembrie. Declaratia nu i-a numit pe Jo ...

Ciucă: S-a menţinut decizia în coaliţie, Cîrstoiu va fi candidat la Primăria Capitalei. Nu-l susţinem pe Piedone
17/04/2024 09:06

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, respinge varianta susţinerii candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria Capitalei in cazul in care actualul candidat comun al coaliţiei PNL-PSD, Cătălin Cirsto ...

BEC a respins candidatura la europarlamentare a lui Octavian Jurma și partidului lui Florin Călinescu. „Sinergistul” a exagerat numărul de semnături strânse, exact ca-n pandemie
17/04/2024 08:55

Candidatura lui Octavian Jurma a fost respinsă de către Biroul Electoral Central (BEC), după ce a constatat că sinergistul pandemiei s-a prezentat cu o listă care continea doar 2.081 de semnături, din cel ...

Un preot, candidatul AUR la Primăria Suceava
17/04/2024 08:31

Campania electorală agresivă a partidului condus de George Simion a scos in evidentă si anumite candidaturi surpriză, cum este cea de la Primăria Suceava. AUR-ul lui George Simion a propus un candidat sur ...

S-au separat apele: China sare în apărarea Iranului
16/04/2024 21:21

China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", in timpul unei convorbiri telefonice intre miniştrii de externe ai celor două naţiuni. Ministrul c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei