Cum motivează ÎCCJ condamnarea lui Dragnea: la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
Dimensiune font:
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru instigare la abuz, în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman, anunţă Antena 3.
Potrivit ÎCCJ, Liviu Dragnea s-a folosit de influență și putere în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
„Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenție, folosindu-se de influență, autoritatea și puterea conferită de funcțiile deținute – președinte atât al organizației județene a P.S.D. Teleorman, cât și al Consiliului Județean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu”.
„În reușita demersului său infracțional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea față de inculpata Alesu Floarea”, se mai arată în motivare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau