De la drumar-şef, la consilier personal
Dimensiune font:
Pentru a nu fi luată prin surprindere de venirea iernii, prefectul Mirela Adomnicăi şi-a luat un colaborator „onorific” pe probleme de infrastructură rutieră, menit să lucreze în folosul comunităţii, fără a fi remunerat
Judeţul Suceava este în grafic cu respectarea calendarului de măsuri privind pregătirea pentru sezonul rece 2017-2018. Astfel, potrivit planului operativ de acţiune, pe raza judeţului vor funcţiona opt baze de deszăpezire, la Fălticeni, Suceava, Ilişeşti, Rădăuţi, Vatra Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Broşteni şi Vatra Moldoviţei. Acestea sunt completate patru puncte de sprijin, cu unul în plus faţă de iarna anterioară, respectiv cel de pe Mestecăniş. Pentru sezonul friguros care se apropie, judeţul Suceava se va aproviziona cu 14.472 de tone de sare, 365 de tone de clorură de calciu şi 20 de tone de produs ecologic. La intervenţii, pe durata fenomenelor meteorologice neprielnice, vor ieşi 130 de utilaje, dintre care 25 ale secţiilor de drumuri naţionale, iar 105 luate în chirie. „Nu avem probleme din acest punct de vedere, punerea la dispoziţie a utilajelor închiriate făcându-se conform unor contracte subsecvente în derulare, la aceasta dată lucrându-se la revizii. Deocamdată avem stocuri insuficiente, însă aprovizionarea cu materiale antiderapante pentru iarnă trebuie făcută până pe 1 noiembrie. Trebuie să fim totuşi pregătiţi înainte de expirarea acestui termen, deoarece la Suceava putem avea surpriza ca iarna să vină mai repede”, a declarat Mirela Adomnicăi, prefectul judeţului Suceava. Întrucât pregătirile pentru sezonul rece trebuie monitorizate ca la carte, reprezentantul Guvernului în teritoriul a avut grijă să aibă de partea sa un drumar cu experienţă, contractat pe baza unui contrat „onorific”. Astfel, reprezentanţii Instituţiei Prefectului şi Eugen Girigan, fostul director general al Direcţiei de Drumuri şi Poduri din cadrul CJ Suceava, au devenit colaboratori pe probleme de infrastructură rutieră. „Am considerat că este necesară încheierea acestui contract cu un specialist în gestionarea drumurilor naţionale, aprovizionarea şi pregătirea pentru iarnă, dar şi pentru urmărirea intervenţiilor în cazul fenomenelor meteorologice deosebite”, a punctat prefectul Mirela Adomnicăi, precizând deopotrivă că serviciile oferite de Girigan nu vor fi remunerate, acesta urmând să facă muncă în folosul comunităţii. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau