Declaraţie comună privind securitatea regională şi integrarea europeană, semnată de preşedinţii României, Lituaniei, Letoniei şi Poloniei

29

Dimensiune font:

| 28-11-2022 18:53

Preşedinţii României, Klaus Iohannis, Lituaniei, Gitanas Nauseda, Letoniei, Egils Levits şi Poloniei, Andrzej Duda au adoptat, vineri, o declaraţie comună privind securitatea regională şi integrarea europeană.

Cei patru preşedinţi au participat la Kaunas la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova.

Prin această declaraţie, cei patru preşedinţi au convenit să îşi coordoneze îndeaproape eforturile de întărire a securităţii regionale şi consolidare a capacităţilor de apărare.

De asemenea, ei au salutat realizările semnificative ale Ucrainei în avansarea pe calea integrării europene şi euro-atlantice şi au confirmat angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării europene a Republicii Moldova, salutând progresul înregistrat de această ţară pe această cale.

În declaraţie se subliniază disponibilitatea de a colabora cu Georgia în vederea acordării statutului de ţară candidată de îndată ce priorităţile specificate în avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare a Georgiei vor fi abordate şi sprijinul pentru deciziile Consiliului European de accelerare a procesului de extindere a UE privind ţările din Balcanii de Vest, în baza progresului acestora în implementarea cerinţelor de aderare.

Cei patru preşedinţi au confirmat prin această declaraţie angajamentul asumat de consolidare a eforturilor comune în sprijinirea integrării Ucrainei în Alianţă şi implementarea standardelor NATO.

"Letonia, Lituania, Polonia şi România vor continua să promoveze sprijinul politic şi practic al Alianţei pentru Ucraina, care are drept obiectiv asigurarea capacităţii Ucrainei de a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială, exprimă disponibilitatea de a-şi consolida în continuare eforturile de coordonare vizând acordarea de sprijin politic, militar, tehnic şi umanitar cuprinzător Ucrainei, sprijină înnoirea relaţiei strategice cu Ucraina, avansând pe mai departe integrarea euro-atlantică a Ucrainei şi confirmând sprijinul ferm pentru ca Ucraina să devină membru NATO de îndată ce condiţiile o permite, subliniază necesitatea unor eforturi comune suplimentare pentru consolidarea securităţii, stabilităţii şi rezilienţei Republicii Moldova, ca o contribuţie importantă la întărirea securităţii regionale, convin să consolideze cooperarea în combaterea dezinformării şi a încercărilor Rusiei de rescriere a istoriei şi solicită comunităţii internaţionale să recunoască crimele comise de regimul stalinist, inclusiv Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina", se mai arată în document.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Ziua Crucii

18:06

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
 Autoritățile se fac din nou de râs: Au premiat o canotoare de aur, dar i-au scris numele greșit pe plachetă
13/09/2024 00:37

Autoritătile romane au fost din nou implicate intr-un incident stanjenitor. După gafa de ieri a presedintelui Klaus Iohannis, care a folosit termenul "comemorare" in loc de "ceremonie" la un eveniment de inma ...

Nicolae Ciucă, comentariu misterios despre Mircea Geoană: 'Dacă ar fi independent…'
13/09/2024 00:36

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, este de părere că „cele două partide „mainstream„, PNL şi PSD, au toate şansele să işi ducă, fiecare, candidatul in turul al doile ...

Traian Băsescu revine în arenă, provocat de Geoană: 'Să nu mă pună în situația să-l bat pentru a treia oară, de data asta fără să candidez'
13/09/2024 00:34

Fostul presedinte Traian Băsescu a declarat joi că desi vrea să stea departe de campania electorală din acest an, totusi dacă Mircea Geoană il va provoca, atunci va fi nevoit să-i administreze o a treia ...

Vladimir Putin: NATO va fi în război cu Rusia dacă autorizează Ucraina să lanseze rachete cu rază lungă de acţiune
13/09/2024 00:22

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat, joi, că, in cazul in care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar insemna că „ţările ...

Ce studii au și ce note au luat Ciolacu, Ciucă, Geoană, Lasconi, Simion și controversele pe această temă / Acuzații de plagiat, note mici la Bac, șefi de promoție și școli internaționale
12/09/2024 22:18

    Ce studii au si ce note au luat Ciolacu, Ciucă, Geoană, Lasconi, Simion si controversele pe această temă / Acuzatii de plagiat, note mici la Bac, sefi de promotie si scoli internationale ...

Casele de pariuri anunță surprize în cursa pentru alegerile prezidențiale
12/09/2024 19:48

           Casele de pariuri si-au desemnat favoritul in cursa pentru Palatul Cotroceni. Pe primul loc se afl ...

Vladimir Putin sfidează orice interdicție: Plănuiește să meargă la G20, deși există mandat de arestare pe numele său
12/09/2024 16:55

Presedintele Ucrainei trage un semnal de alarmă in legătură cu participarea lui Vladimir Putin la Summitul G20 din Brazilia si mai ales, cu repetarea incidentului din Mongolia, cand liderul rusilor nu a fost ...

Viorica Dăncilă, atac fără precedent la adresa lui Ciolacu: În 2019, Ciolacu și-a trădat partidul și colegii când a dat jos guvernul PSD
12/09/2024 16:44

Viorica Dăncilă a lansat un atac fără precedent la adresa lui Marcel Ciolacu, pe data de 12.09.2024, pe care l-a acuzat că in 2019 si-a trădat partidul si a dat jos guvernul PSD, pentru a-i face pe plac l ...

Casele de pariuri anunță surprize în cursa pentru alegerile prezidențiale
12/09/2024 16:08

Casele de pariuri si-au desemnat favoritul in cursa pentru Palatul Cotroceni. Pe primul loc se află Mircea Geoană, care şi-a anunţat miercuri oficial candidatura la prezidenţiale si are cea mai bună cotă ...

În sfârșit! SUA ridică restricțiile asupra armelor cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina
12/09/2024 13:29

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a oferit cel mai puternic indiciu că restrictiile privind utilizarea de către Ucraina a armelor de lungă distantă furnizate de Occident pentru a atinge tinte mil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei