Deputatul Movilă insistă ca Iașul să primească bani pentru IBCV și pentru autostradă

80243599_2560249917528106_6919023779339304960_n

Dimensiune font:

| 22-12-2019 19:03

Deputatul ieșean Petru Movilă (PMP), inițiatorul Legii pentru construirea Autostrăzii Unirii A8, a depus la proiectul legii de buget pentru anul 2020 doua amendamente „absolut necesare pentru Iaşi”. „Primul amendament vizează alocarea de fonduri destinate elaborării unui studiu de fezabilitate pentru identificarea unui amplasament nou în care Institutul de Boli Cardiovasculare Iaşi să îşi desfăşoare activitatea. Un institut de calibrul IBCV, mai ales după incendiul din 2018, trebuie să aibă o clădire la standarde europene şi nu să ocupe trei etaje dintr-o altă unitate medicală. Există deja soluţii pentru o nouă clădire în care IBCV să facă performanţă şi de aceea, acest studiu este un pas firesc. Al doilea amendament are ca scop alocarea fondurilor privind elaborarea studiilor de fezabilitate pentru tronsonul Târgu Neamţ – Ungheni – Iaşi din Autostrada Iaşi – Târgu Mureş. Actualul proiect de buget nu prevede alocarea sumelor aferente tronsonului Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, ci doar fonduri din credite de angajament şi credite bugetare pentru tronsonul Tg, Mureş – Tg.Neamţ şi podul de peste Prut de la Ungheni. Liantul dintre acestea, tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, nu este bugetat, investiţia fiind fragmentată la acest moment, din cauza parteneriatului public – privat (PPP) impus de PSD”, susține deputatul PMP Petru Movilă.

Acesta consideră că, în condiţiile în care actuala guvernare a transmis faptul că parteneriatul public-privat nu mai este în discuţie pentru autostradă şi că se doreşte depunerea unei cereri de finanţare din fonduri europene, reactualizarea studiului de fezabilitate pentru acest tronson este mai mult decât necesară. „Acelaşi demers l-am avut şi anul trecut (cand mi s-au aprobat aprox. 22 milioane lei pentru reactualizarea SF pentru acest tronson), când am solicitat respectarea legii pe care am iniţiat-o şi excluderea parteneriatului public – privat şi a Comisiei de Prognoză din procesul de implementare al autostrăzii. Singura entitate publică care trebuie să poarte responsabilitatea investiţiei trebuie să fie Ministerul Transporturilor şi instituţiile abilitate”, a mai precizat deputatul PMP Petru Movilă. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

 Cerere uriașă pentru mănușile senatorului Bernie Sanders
23/01/2021 10:15

 Mănusile pe care senatorul Bernie Sanders le-a purtat la ceremonia de investire a lui Joe Biden au devenit virale pe retelele de socializare. Lumea caută să isi achizitioneze acest tip de mănusi pu ...

Chile - A murit judecătorul Juan Guzman, cel care l-a pus sub acuzație pe fostul dictator Augusto Pinochet
23/01/2021 08:39

Fostul judecător chilian Juan Guzman, considerat un adversar redutabil al fostului dictator Augusto Pinochet, pus sub acuzare pentru crime impotriva umanităţii sub regimul său intre 1973 şi 1990 dar niciod ...

În ziua inaugurării, soții Biden au fost lăsați în frig în fața Casei Albe. Ușile erau închise
22/01/2021 13:00

  Usile Casei Albe erau inchise cand sotii Biden au sosit miercuri la resedinta lor oficială iar acestia au fost nevoiti să astepte cateva momente. A fost o eroare de protocol care s-a dovedit a fi nimi ...

Comisia Europeană a aprobat „dreptul la deconectare
22/01/2021 10:10

Eurodeputaţii solicită Comisiei Europene o lege care să le permită angajatilor care lucrează de acasă să se deconecteze de la muncă in afara programului de lucru. Telemunca a incurajat o cultură &bdquo ...

Cine sunt membrii administrației Joe Biden
21/01/2021 14:13

Senatul SUA a inceput procesul de confirmare a ministrilor numiti de Joe Biden. O administratie pe care noul presedinte o doreste să reflecte diversitatea Americii.     În calitate de candid ...

Mănușile senatorului Bernie Sanders, celebre la învestirea lui Joe Biden. Ce poveste ascund
21/01/2021 12:13

Joe Biden a devenit oficial presedintele Statelor Unite ale Americii, intr-o ceremonie de investire marcată de momente inedite. Imaginea cu tinuta pe care a purtat-o senatorul din Vermont, Bernie Sanders, a d ...

Alexei Navalnîi, închis în cea mai groaznică închisoare din Rusia
21/01/2021 11:16

Alexei Navalnii, principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, se află incarcerat in acest moment intr-una dintre cele mai renumite inchisori ale Moscovei: "Tăcerea Marinarului". &bdquo ...

De ce a ales Kamala Harris o ținută violet la învestirea în funcția de președinte. Semnificația culorii
21/01/2021 11:05

Kamala Harris a făcut o alegere foarte simbolică atunci cand si-a imbrăcat tinuta pentru ceremonia de inaugurare de pe Capitol Hill din Washington. Ea a purtat o tinută violet, creată de designeri de culoa ...

Darius Vâlcov a rămas fără teza de doctorat. Lucrarea a fost plagiată
21/01/2021 10:15

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind anularea diplomei de doctor a lui Darius Valcov, după ce CNATDCU a stabilit că 23% din tez ...

Călin Popescu Tăriceanu, chemat la DNA pentru luare de mită
21/01/2021 09:55

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru acte procedurale desfăşurate in dosarul in care este acuzat de luare de mită in valoare d ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei