DNA nu mai poate ancheta abuzul în serviciu

justitie

Dimensiune font:

| 16-11-2021 09:01

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în cursul zilei de luni că abuzul în serviciu nu mai poate fi anchetat de procurorii DNA decât în anumite condiţii. Mai exact, procurorii din cadrul DNA nu vor mai putea ancheta abuzul în serviciul dacă acesta nu vizează persoane cu calități speciale.

Totodată, procurorii DNA nu vor mai putea investiga abuzul în serviciu nici dacă paguba este mai mică de 200.000 de euro, anunță Aleph News. Potrivit sursei citate, aceasta este decizia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a admis un recurs în interesul legii formulat de procurorul general.

Amintim faptul că în cursul săptămânii trecute, pe 11 noiembrie, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul Consilului Suprem al Magistraturii. Aceștia au constatat că Laura Codruța Kovesi nu deține gradul profesional de Parchet de pe lângă ÎCCJ. Kovesi revine astfel la gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal.

„Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1248 din 09 aprilie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, în rejudecată. Respinge acțiunea formulată de reclamanta Kovesi Laura Codruța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2021”, se arată în soluția ÎCCJ.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:04

Dana Budeanu face acuzații în cazul violului din tabăra AUR: Ce spune despre 'partidul' lui George Simion
26/09/2023 11:37

Dana Budeanu face acuzatii in cazul violului din tabăra AUR: Ce spune despre 'partidul' lui George Simion Dana Budeanu face dezvăluiri incendiare despre cazul minorei de 17 ani violate in tabăra de vară or ...

Lovitură de teatru: Marian Oprișan scapă de impozitarea luxului în care trăiește / Cum explică baronul de Vrancea 'fenta' aplicată Guvernului Ciolacu
26/09/2023 10:08

Baronul PSD Vrancea Marian Oprisan scapă de impozitarea luxului in care trăieste. Conacul cumpărat de fostul presedinte al Consiliului Judetean Vrancea de la mama sa cu 330 de mii de euro nu se incadrează i ...

Marcel Ciolacu scrie un editorial care va genera deranj mare în Sistem: Consultanții mi-au zis să nu o fac!
26/09/2023 10:00

Premierul Marcel Ciolacu scrie un editorial, pentru Digi24, in care explică de ce isi va angaja răspunderea asupra Legii privind unele reforme fiscal-bugetare. Ciolacu arată că o astfel de lege este necesar ...

A fost convocat Parlamentul: Marcel Ciolacu angajează răspunderea Guvernului pe legea privind măsurile fiscal-bugetare
26/09/2023 09:39

Premierul Marcel Ciolacu va veni, marti, de la ora 18.00, in fata Parlamentului pentru a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului privind reformele fiscal-bugetare. Pană la ora 18.00 parlamentarii au ...

România cumpără 3 escadrile de avioane F-35: valoare uriașă a întregului contract
26/09/2023 09:31

Ministerul Apărării Nationale a trimis in Parlament un document prin care solicită aprobarea achizitiei a trei escadrile de avioane F-35. In total, Romania va cumpăra 48 de avioane F-35, in valoare de 100 d ...

CTP, acid în cazul prinderii în flagrant a lui Dumitru Buzatu: ”Va face guzganul gălbejit vreo zi de pușcărie?”
26/09/2023 00:37

Cristian Tudor Popescu comentează arestarea presedintelui CJ Vaslui si anticipează un posibil arest la domiciliu, facand o analiză acidă cu privire la situatia actuală a lui Dumitru Buzatu, pe care il nume ...

„Sperăm. Nu este garantat”. Românii mai așteaptă cel puțin doi ani pentru a putea intra în SUA fără viză, anunță ambasadoarea americană
26/09/2023 00:36

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA la Bucureşti, a declarat luni, 25 septembrie, la Oradea, că Romania va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii - Visa Waiver Program - cel mai d ...

Ciolacu, despre șpaga luată de Buzatu:
26/09/2023 00:31

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că el nu a văzut niciodată „atatia bani la un loc”, referindu-se la spaga pe care DNA il acuză pe fostul presedinte al Consiliului Judetean Vaslui că ar fi luat ...

Expert american, despre dronele căzute în țara noastră: „Putin testează România și NATO”
26/09/2023 00:29

Profesor de stiinte politice la Rutgers University-Newark si expert in spatiul ex-sovietic, Alexander J. Motyl consideră că Vladimir Putin vrea să vadă cat de implicată este NATO in apărarea Romaniei si a ...

Iohannis l-a numit pe fostul șef SRI George Maior ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei şi în Yemen
26/09/2023 00:22

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru numirea unor ambasadori ai Romaniei in Kenya şi Regatul Haşemit al Iordaniei, informează Administraţia Prezidenţială, transmite News.ro. Astfe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei