Drumurile proaste, durerea ieşenilor

default

Dimensiune font:

| 22-10-2015 06:00

Locuitorii judeţului au fost chestionaţi de social-democraţi cu privire la măsurile luate de actualul Executiv. Astfel, în urma centralizării celor peste 40.000 de chestionare completate şi returnate la partid, rezultă că ieşenii consideră un succes al Guvernului Ponta reducerea TVA la alimente, fiind de asemenea mulţumiţi de creşterile salariale şi ale alocaţiilor. La capitolul nemulţumiri, electoratul ieşean îi sancţionează pe social-democraţi pentru organizarea deficitară a alegerilor prezidenţiale din 2014, dar şi pentru faptul că i-a păstrat în funcţiile de conducere pe „băsişti”

Având în vedere că social-democraţii militează pentru o reformă în partid, bazată pe o mai bună cunoaştere a societăţii şi a nevoilor stringente ale comunităţilor, aceştia şi-au aplecat urechea spre vocea electoratului. Astfel, înainte de Congresul PSD, fiecare organizaţie judeţeană din ţară a avut obligaţia de a împărţi tuturor membrilor de partid care au venit la vot pentru a-şi alege preşedintele zece chestionare de pe urma căruia partidul urmează să-şi croiască platforma politică şi măsurile care vor fi luate pe viitor.

Citeşte şi Bogdan Diaconu: „România nu va intra în Spaţiul Schengen până nu va ceda Portul Constanţa


De la mic la mare, ieşenii cer drumuri
Organizaţia Judeţeană PSD Iaşi a distribuit în ziua alegerilor peste 70.000 de chestionare, dintre care au fost completate şi returnate peste 40.000, informaţiile extrase din acestea fiind atent monitorizate şi prezentate conducerii de la Bucureşti. Astfel, întrebaţi care este cea mai importantă măsură pe care social-democraţii trebuie să o ia în viitorul apropiat, cei mai mulţi ieşeni au răspuns că este nevoie de o concentrare a resurselor pentru construirea şi consolidarea drumurilor, această măsură fiind urmată de o creştere a veniturilor. Reducerea corupţiei şi creşterea investiţiilor în sistemul medical sunt alte priorităţi pentru locuitorii judeţului. Ieşenii consideră că este necesară şi o scădere a accizei la combustibil, o creştere a subvenţiilor pentru agricultură, solicitând chiar şi o scădere a indemnizaţiilor demnitarilor.


Reducerea TVA la alimente, cea mai bună mişcare a Guvernului
În ceea ce priveşte evaluarea măsurilor impuse de Guvernul Ponta, cea mai mare parte a ieşenilor chestionaţi a fost de părere că reducerea TVA la alimente a fost cea mai bună decizie luată de actualul Executiv. Nu au trecut neobservate nici mărirea salariilor, a pensiilor şi a alocaţiilor, adoptarea Noului Cod Fiscal sau deblocarea posturilor din învăţământul românesc.

Citeşte şi Moldovenii ajunşi la cârma PSD


Nu vor card de sănătate!
Aşa cum era de aşteptat, odată cu aplicarea chestionarelor, ieşenii i-au şi sancţionat pe social-democraţi pentru măsurile mai puţin inspirate, luate în ultimii ani. Cap de listă, la capitulul nemulţumiri, a fost introducerea cardului de sănătate, fiind urmată de proasta organizare a alegrilor din 2014, când PSD a pierdut în faţa dreptei funcţia de preşedinte al României. Locuitorii judeţului se declară nemulţumiţi şi de faptul că social-democraţii i-au păstrat în funcţie pe „băsişti”, dar se plâng şi de lipsa unei infrastructuri de transport, în regiune.
În ceea ce priveşte activitatea Organizaţiei Judeţene a PSD, ieşenii chestionaţi se declară mulţumiţi de activitatea acesteia şi de faptul că liderii social-democraţi le trec adesea graniţele comunelor în care locuiesc, pentru a identifica problemele cu care se confruntă. Ţinând cont atât de laude, cât şi de critici, şefii PSD susţin că procesul de sondare a populaţie a fost unul reuşit. „Concluzia care se poate desprinde din aplicarea chestionarelor este că PSD este recunoscut ca un partid care îi reprezintă pe oameni şi interesele lor. Per ansamblu ni s-a furnizat o diagnoză foarte utilă a percepţiei publice în legătură cu performanţele politice şi de guvernare ale PSD. Oamenii cunosc realităţile de zi cu zi, atât cele legate de comunitatea locală, cât şi cele legate de societatea româneasca în ansamblul său”, a declarat Cristian Stanciu, vicepreşedinte al PSD. Mai mult, în opinia acestuia, demersul a întărit legătura dintre cetăţeni şi partid, social-democraţii find astfel conştienţi de măsurile pe care trebuie să le ia pe viitor, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor electoratului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei