După discuțiile de la Palatul Victoria, festivalurile Untold și Neversea vor fi organizate anul viitor și cu bani de la Guvern

download (2)

Dimensiune font:

| 10-09-2020 20:51

 Marile festivaluri și evenimente din România încep pregătirile pentru edițiile din 2021. Organizatorii festivalurilor care anual strâng zeci de mii de participanți din țară și din străinătate, printre care Untold și Neversea, au anunțat că vor fi sprijiniți de Guvern

Reprezentanții Guvernului au promis că vor crea o schemă de ajutor de stat pentru marile evenimente și festivaluri, luând modelul majorității statelor membre UE.

„Industria organizatoare de evenimente culturale mari a fost nevoită să-și întrerupă activitatea pentru cel puțin un an. Pierderile au fost mari atât pentru organizatorii evenimentelor, cât și pentru iubitorii de muzică, economia națională și chiar pentru promovarea țării. Un leu investit în această industrie de festivaluri poate genera venituri de zece ori mai mari. Guvernul va sprijini printr-o schemă de ajutor de stat această industrie. În plus, prin intermediul unui grup de lucru interministerial, alături de Asociația Organizatorilor de Concerte și Evenimente din România vom pregăti normele sanitare pentru a se putea organiza astfel de evenimente în siguranță, începând cu anul viitor. Mediul cultural are un partener de încredere în Guvernul României. Doar printr-un dialog permanent cu specialiștii din acest domeniu vom putea identifica și pune în aplicare cele mai bune măsuri pentru reluarea activităților în siguranță”, a declarat Raluca Turcanu, vicepremierul Guvernului, conform unui comunicat transmis MEDIAFAX de către organizatorii Untold și Neversea. 

 

Reprezentanții celor mai importante evenimente din România, reuniți în Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC), au avut o întâlnire cu reprezentanții Guvernului României pentru a începe pregătirea planului de măsuri ce vor fi luate în vederea reluării evenimentelor, în condiții de maximă siguranță, în anul 2021. În perioada următoare se vor organiza grupuri de lucru între cele două părți.

„Credem că acest dialog transformat într-un mod de lucru eficient prin care autoritățile statului se consultă cu specialiștii din mediul privat, cei care până la urmă sunt afectați de toată această perioadă de înghețare a activității, este un pas spre normalitate și spre revenirea la normalitatea pe care și-o dorește toată lumea. De la cei care muncim să aducem bucurie, până la cei care participă la evenimente pentru a se încărca cu bucurie și energie. De altfel, noi, Untold și Neversea am fost printre inițiatorii acestui dialog cu autoritățile încă de la începutul pandemiei, atunci când am mers către autorități și ne-am pus la dispoziție resursele umane, logistice, parteneriatele și chiar resursele financiare. Știm că a fost o perioadă grea pentru toată lumea, știm că a fost nevoie de o prioritizare, știm că au fost industrii poate nu chiar la fel de afectate ca cei în situația noastră, afectați în proporție de 100% timp de peste 12 luni, dar am înțeles că acele industrii au un impact în economie mult mai mare, am înțeles nevoia de etapizare și rezolvare a acestor priorități. Însă odată așezate aceste lucruri, ne bucurăm că am găsit înțelegere și că se acordă atenție și industriei noastre, la fel cum s-a întâmplat în această perioadă în multe țări din Europa, acolo unde guvernele au sprijinit organizatorii de evenimente. Avem încredere că toate aceste măsuri ne vor ajuta să salvăm întregul ecosistem și că în 2021 vom putea să aducem iar bucurie oamenilor prin evenimentele noastre”, a spus fondatorul Untold și Neversea, Bogdan Buta.

 

Numai în cazul Untold și Neversea se estimează că în 2019, în cele 8 zile de festival, cele două festivaluri au generat, în cele două comunități, o infuzie de capital de peste 90 milioane de euro, bani care au intrat în circuitul economic local. La aceste sume se adaugă toți furnizorii și colaboratorii locali și naționali implicati în organizarea evenimentului, care pentru cele două festivaluri înseamnă anual peste 25.000 de oameni, iar ca sume achitate de Untold și Neversea către aceștia însumând peste 25 milioane de euro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:48

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
Cum s-au masluit voturile in comuna unde primarul a fost retinut pentru frauda electorala. Sistemul electoral, depasit de metoda clasica de furt
11/06/2021 23:26

Cel putin 13 la suta din voturile alocate unei formatiuni politice de catre alegatorii din comuna prahoveana Ciorani au fost calculate pentru candidatii liberali, la finalul alegerilor locale din septembrie 202 ...

Primar PSD reținut de DNA pentru luare de mită
11/06/2021 22:10

Procurorii DNA Timişoara şi ofiţeri de la DGA au organizat, vineri, un flagrant in parcarea sediului Finanţelor Publice din Timişoara, in urma căruia un bărbat a fost ridicat pentru luare de mită. &Icir ...

Gest impresionant de ziua prințului Philip. Regina a plantat trandafirul „Ducele de Edinburgh”
10/06/2021 14:47

Regina i-a adus un tribut emotionant printului Philip pentru ceea ce ar fi fost cea de-a 100-a sa aniversare, plantand un trandafir special pe care l-a primit de la presedintele Royal Horticultural Society. ...

Scene uluitoare în Parlamentul Boliviei. Aleșii s-au luat la bătaie
10/06/2021 12:39

Haos in Bolivia, unde s-a iscat o bătaie generală in Parlament. Nu au existat argumente, ci s-a trecut rapid la „legea pumnului”. Mai mult, femeile s-au bătut laolaltă cu bărbatii! Si-au impă ...

 Liderul PNL Iași a solicitat intervenția urgentă a socialiștilor europeni pentru a opri colaborarea PSD-AUR
10/06/2021 11:30

Considerand că „in Romania a luat nastere o aliantă contra naturii: Socialistii romani sunt aliati cu fascistii pentru a da jos Guvernul”, deputatul Alexandru Muraru, preşedinte interimar al PNL ...

10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României
09/06/2021 15:00

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi ‘pentru’, 5 ‘impotrivă’ şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independ ...

 Curtea Constituţională a României a decis: Starea de alertă este constituțională
08/06/2021 15:55

Decizie de ultimă oră! CCR a hotărat că starea de alertă este constitutională. Curtea Constituţională a Romaniei s-a pronunţat, marţi, pe sesizările asupra Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru ...

Majorarea alocației copiilor, amânată din nou. Discuțiile se vor relua anul viitor
08/06/2021 13:00

Partidele din coaliţia de guvernare au stabilit amanarea pentru 1 ianuarie anul viitor a majorării cu 20% a alocaţiilor, prevăzută să intre in vigoare de luna viitoare. Liderul PNL, Ludovic Orban: Menţi ...

Premierul Florin Cîțu este în doliu. I-a murit mama
06/06/2021 10:24

Mama lui Florin Citu s-a stins, vineri seară, după o lungă suferintă, informează Antena 3. Elena Citu ar fi suferit de o boală incurabilă. "O veste cumplită primită in urmă cu putină vreme de ...

VIDEO Diana Șoșoacă, scandal la centrul de vaccinare drive-through din fața Parlamentului
04/06/2021 13:59

Senatoarea independentă Diana Şoşoacă a făcut scandal la punctul de vaccinare drive-through din Piata Constitutiei. Parlamentarul a ţipat la medici si le-a reprosat că nu le pasă de pacienti. Desi init ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei