Emil Boc vrea un concert-test la Cluj, pe modelul celui din Barcelona

emil-boc

Dimensiune font:

| 29-03-2021 11:28

Emil Boc, primarul din Cluj Napoca, oraș care găzduiește festivalul Untold, a declarat, luni, că „este dispus” să realizeze un experiment după modelul concertului test din Barcelona pentru a vedea dacă pot fi organizate în siguranță astfel de evenimente.

„Sunt un susținător al acestor festivaluri (…) M-am uitat cu mare atenție la ceea ce au făcut cei din Barcelorna, din Spania (..) A fost un test pentru întreaga Europă în privința organizării festivalurilor. Organizatorii, în prețul biletelor, au inclus un test antigen, din 5.000, doar 8 persoane nu au putut să intre pentru că au fost depistate pozitiv. Și eu, personal, la Cluj, sunt dispus dacă autoritățile centrale vor considera de cuviință să ne oferim pentru a realiza un experiment în vederea testării posibilității de a organiza concerte, festivaluri”, a declarat Emil Boc într-o intervenție la Digi 24.

Emil Boc a spus că se oferă să organizeze un concert test pentru a da autorităților „ocazia să găsească o soluție unitară pentru întreaga țară.

„Deja în Europa lucrurile evoluează destul de repede, ați văzut. Se poate, în condiții de siguranță, să se poată organiza și asemenea festivaluri”, a mai spus Boc.

Primarul a subliniat că „prioritatea zero” trebuie să rămână protejarea sănătății populației.

Un concert amplu la care au participat 5.000 de spectatori, primul astfel de eveniment desfăşurat în Barcelona de la debutul pandemiei, a avut loc sâmbătă seară, relatează Agerpres, conform DPA.

Concertul, susţinut de trupa indie Love of Lesbians, s-a desfăşurat la Palau de Sant Jordi, care, în mod obişnuit, are o capacitate de 24.000 de spectatori.

Evenimentul a fost organizat pentru a vedea dacă astfel de concerte, desfăşurate cu aplicarea unor măsuri stricte de igienă, pot fi sigure în ciuda pandemiei de coronavirus. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
Șeful ANPC a SEMNAT: TOȚI comercianții au OBLIGAȚIA să furnizeze aceste informații clienților
16/06/2021 00:15

Furnizarea de informaţii privind prezenţa unor substanţe sau produse care pot cauza alergii sau intoleranţă la produsele alimentare neambalate este prevăzută intr-un ordin al preşedintelui Autorităţii ...

Deputații au respins interzicerea utilizării ţigaretelor electronice în spaţiile închise
16/06/2021 00:13

Camera Deputaţilor a respins, marţi, 18 proiecte de lege, printre care şi cel privind interzicerea utilizării ţigaretelor electronice in spaţiile publice inchise şi in spaţiile inchise de la locul de mu ...

Amalia, prințesa moștenitoare a Olandei, renunță la alocația de stat de 1,6 milioane de euro
15/06/2021 13:45

Gest aproape incredibil făcut de printesa Amalia a Olandei. Mostenitoarea tronului olandez a decis să refuze alocatia anuală de 1,6 milioane de euro la care ar avea dreptul din partea statului. Ea l-a info ...

Prințul fugar Paul al României așteaptă verdictul  Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
15/06/2021 13:26

O contestaţie in anulare depusă de către avocaţii lui Paul Philippe Al Romaniei impotriva deciziei de condamnare din Dosarul „Ferma Băneasa” se judecă, miercuri, pe rolul Înaltei Curţi ...

Hărțuire sexuală în Armata Română
15/06/2021 08:00

Ministerul Apărării Nationale vorbeste despre plangerile de hărtuire sexuală din randurile Armatei. Conform unui răspuns acordat pe legea accesului la informatiile de interes public, la cererea Libertătii ...

Cererea de eliberare condiţionată a lui Liviu Dragnea va fi rejudecată
14/06/2021 15:30

Cererea lui Liviu Dragnea de eliberare condiţionată va fi rejudecată la Tribunalul Giurgiu, după ce Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat sentinţa Tribunalului Bucureşti de luna trecută. Curtea de A ...

Cine este Naftali Bennett, noul premier al Israelului
14/06/2021 12:45

Naftali Bennett este noul premier al Israelului, după ce Parlamentul israelian a ales, duminică, noul guvern, punand capăt epocii Netanyahu. Născut la Haifa, in 1972, Bennett este fiul unor imigranti evr ...

31 de ani de la Mineriadă. Florin Cîțu: Justiția este încă datoare românilor în această privință
13/06/2021 13:30

Premierul Florin Citu spune că Mineriada din 13-15 iunie 1990 a demonstrat cat de grave pot fi consecintele diversiunilor si manipulărilor: oameni ucisi, răniti si democratia pusă in pericol, iar justitia ...

Bolsonaro, amendat cu 108 dolari pentru că nu a purtat mască la un eveniment
13/06/2021 13:15

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost condamnat sambătă la plata unei amenzi de 108 dolari pentru că a participat fără să poarte mască şi fără să respecte măsurile sanitare anti-COVID-19 l ...

Gest impresionant de ziua prințului Philip. Regina a plantat trandafirul „Ducele de Edinburgh”
10/06/2021 14:47

Regina i-a adus un tribut emotionant printului Philip pentru ceea ce ar fi fost cea de-a 100-a sa aniversare, plantand un trandafir special pe care l-a primit de la presedintele Royal Horticultural Society. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei