Faultat politic din cauza „celor sfinte”
Dimensiune font:
ALDE îşi înlocuieşte vicepreşedintele din Consiliul Judeţean Bacău pe motiv că acesta a neglijat administraţia. Ca urmare a decapitării politice, Marius Gheorghiţă apelează la sensibilitatea electoratului, vorbind despre „greutăţile şi frumuseţile muncii sale în echipa ALDE”, dar şi despre importanţa plânsului în situaţii critice
Conducerea filialei băcăuane ALDE a decis să îi retragă sprijinul politic vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Bacău, Marius Gheorghiţă, pe motiv că acesta s-ar fi implicat prea puţin în administraţie, canalizându-şi în schimb atenţia spre cele sfinte. „La Consiliul Judeţean, fiind o funcţie numită, reprezentantul nostru s-a aplecat mai puţin asupra chestiunilor administrative. În opinia mea şi a colegilor noştri, a apărut această îndoială asupra implicării directe în monitorizarea, derularea programelor specifice unor primării, de urmărire la nivelul Ministerului Dezvoltării a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. S-a adăugat şi faptul că, la nivel instituţional între Prefectură şi Consiliul Judeţean au apărut disfuncţionalităţi de comunicare, de abordare a unor probleme, lucruri pe care a trebuit să le discutăm şi să-i reamintim colegului nostru că orice funcţie numită de un organ politic este revocată tot de acel organ politic”, spune deputatul Constantin Avram, liderul filialei ALDE Bacău.
Gheorghiţă acuză nedreptatea făcută de ALDE
În replică, Marius Gheorghiţă, spune că motivele demiterii sale ascund de fapt alte probleme. „Sunt şi am fost corect până la capăt. Revocarea mea ascunde multe alte probleme, despre care nu vreau să vorbesc acum. Am fost nevoit să mă despart de oamenii alături de care am muncit timp de zece ani. Cu bune cu rele, bucurii, supărări, satisfacţii, eşecuri, dezamăgiri, realizări, unitate, prietenie, încredere. Am fost o echipă. (...) Oamenii din viaţa noastră sunt, până la urmă, nişte luptători cu propriile lor slăbiciuni şi căderi, din care, la rândul lor, trebuie să înveţe ceva. Sunt liberi să experimenteze, să se bucure şi la final când trag linie şi privesc factura, sunt liberi să plângă sau să se bucure. Cât despre plâns? Plânsul e benefic şi eliberator, dar viermele conştiinţei roade mereu şi ne arată cu adevărat cine şi ce suntem, ne arată ce şi unde am greşit. De noi înşine nu ne putem ascunde. Conştiinţa e oglinda. Să ne privim în această oglindă cu atenţie şi vom vedea cine suntem noi cu adevărat”, se confesează Marius Gheorghiţă. Până la acest moment, nu este clar dacă vicepreşedintele va demisiona sau va fi schimbat cu votul a două treimi dintre consilierii judeţeni. Potrivit lui Constantin Avram, încă nu s-a decis cine îl va înlocui pe Marius Gheorghiţă. Florin CRĂCIUN, Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau