Femeia care ar putea ajunge premierul Marii Britanii a lucrat în orfelinatele groazei ale regimului Ceaușescu

anglia  178800

Dimensiune font:

| 17-07-2022 11:02

 Penny Mordaunt isi scoate ochelarii

Politiciana britanică Penny Mordaunt este în clipa de față a doua în preferințele parlamentarilor conservatori pentru a prelua șefia partidului - și, implicit, pentru a deveni noul prim-ministru al Marii Britanii - după demisia anunțată a premierului încă în funcție, Boris Johnson. Ea se află în poziția cea mai bună față de actualul favorit al parlamentarilor conservatori, Rishi Sunak, și este, momentan, creditată cu cele mai mari șanse la casele de pariuri. Penny Mordaunt a avut o adolescență grea, iar viața adultă și-a început-o muncind în orfelinatele și spitalele din România abia ieșită din comunism. De altfel, această experiență a fost unul din lucrurile care au determinat-o să intre în politică, după cum reiese dintr-un portret realizat de Sky News.


Penny Mordaunt s-a născut în martie 1973 în Torquay , oraș în sud-vestul Angliei, și a fost botezată - susține ea, după crucițătorul britanic HMS Penelope.

Tatăl ei, John, a fost soldat în Regimentul de Parașutiști, după care s-a recalificat ca profesor, iar mama ei, Jennifer, a fost profesoară pentru copii cu nevoi speciale.

Penny a crescut în Hampshire, împreună cu fratele ei geamăn, James, și cu fratele lor mai mic, Edward.


Când avea 15 ani, mama ei a murit de cancer, iar Penny a avut grijă de fratele ei mai mic până la 18 ani, când tatăl lor s-a recăsătorit.

„A fost un stres istovitor să pierzi un părinte și să încerci să faci față situației în timp ce înveți, ai grijă de casă și de doi frați. Dar asta te face să devii un om mai puternic și, când mă uit în urmă la acea perioadă, simt tristețe, dar îmi dă și putere în același timp”, spunea Penny Mordaunt în 2019, într-un interviu pentru The Sunday Times.

Când a putut să plece de acasă, a venit în România pentru un an, unde a muncit în orfelinate și spitale, în primii ani după Revoluția din 1989, care a răsturnat regimul Ceaușescu.

Ea spune că aceste experiențe au determinat-o să vrea să intre în politică, așa că s-a întors în Marea Britanie, unde a studiat folozofia la Universitatea din Reading, devenind și șefa ligii studenților.

A lucrat pentru campania lui George W. Bush
Pentru a-și plăti studiile, Penny Mordaunt a lucrat la o fabrică Johnson & Johnson și ca asistentă de magician a fostului președinte al Societății de Magie din Portsmouth.

Ajutată de experiența de lideră a studenților, după ce a terminat facultatea în 1995, a devenit șefa organizației de tineret a Partidului Conservator sub conducerea fostului premier John Major.

Între 2001 și 2003 a fost șefa echipei de comunicare a Burgului Regal Kensington și Chelsea din Londra (Royal Borough of Kensington and Chelsea), condus de conservatori, iar pentru o scurtă perioadă de timp a condus biroul de presă din străinătate al lui George W. Bush, pentru candidatura la alegerile prezidențiale din 2000.

A lucrat din nou pentru George W. Bush când a candidat și în 2004, iar apoi a intrat în domeniul carității.

Ca directoare a Fondului Comunitar, Penny Mordaunt a pus bazele unui fond de ajutorare finanțat de Loteria națională și unui program pentru veterani.

În 2006 a devenit șefa Societății britanice de Diabet.

Cariera ei politică a început în noiembrie 2003, când a fost selectată să candideze pentru un loc în Camera Comunelor din partea conservatorilor, în circumscripția Portsmouth North. A pierdut în fața candidatei laburiștilor, Sarah McCarthy-Fry, la o distanță de peste 1.000 de voturi.

A fost selectată din nou să candideze, iar la alegerile generale din 2010 a câștigat cu o majoritate de 7.289 de voturi.

În paralel cu cariera politică, Penny Mordaunt este și militar în rezervă al Marinei Regale. Ea a fost acuzată că încalcă standardele parlamentare când a folosit înjurături și cuvinte triviale în timpul antrenamentelor ca militar în rezervă.

Când David Cameron a fost reales în 2015, a promovat-o în funcția de secretar de stat al forțelor armate, prima femeie care a deținut acest post.

Prima femeie ministru al apărării
Penny Mordaunt a fost prima femeie ministru al Apărării în Marea Britanie. Foto: Profimedia
Adeptă a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Penny Mordaunt a făcut campanie pentru Brexit alături de Boris Johnson, în 2016. În timpul campaniei, a fost ținta unui scandal, pentru că a susținut în mod fals într-un interviu pentru BBC că Marea Britanie nu se poate opune Turciei să devină membră a Uniunii Europene.

După ce David Cameron și-a dat demisia și a fost înlocuit cu Theresa May, Penny Mordaunt a fost numită secretar de stat pentru persoane cu dizabilități, muncă și familie.

În 2017 a înlocuit-o pe Priti Patel, care a trebuit să-și dea demisia din funcția de secretar pentru afaceri internaționale, din cauza unor întâlniri nedeclarate pe care le-a avut cu oficiali israelieni.

În 2019 a făcut istorie, când Theresa May a numit-o prima femeie ministru al apărării. Însă Penny Mordaunt a stat în funcție doar 85 de zile, până când a fost înlăturată de noul prim-ministru Boris Johnson, care a pedepsit-o astfel că l-a susținut pe Jeremy Hunt în cursă pentru șefia Partidului Conservator.

Anul trecut a publicat împreună cu Chris Lewis o carte în care dezvăluie care sunt speranțele ei pentru Marea Britanie post-Brexit. Volumul „Greater: Britain After the Storm” a primit recenzii bune din partea lui Tony Blair și a lui Sir Elton John.

Ea a spus că scriind această carte și-a dat seama că este dislexică, obținând apoi un diagnostic medical în acest sens.

„Biologic sunt femeie”
Penny Mordaunt și-a lansat campania pentru șefia conservatorilor săptămâna aceasta, cu un video pe Twitter, care a atras critici pentru că în el apar alergătorul paralimpic Jonnie Peacock - fără consimțământul său - și fostul campion paralimpic Oscar Pistorius, aflat în închisoare pentru că și-a ucis partenera, Reeva Steenkamp.

„Cer oficial să fiu scos din acest video... Orice, dar nu conservatori, vă rog”, a fost replica lui Jonnie Peacock la clipul de promovare a lui Penny Mordaunt.

Acum, niciunul dintre cei doi atleți nu mai apare în video.

De când a început cursa pentru șefia partidului, poziționările ei în privința persoanelor transegender au ajuns în atenția publică, unii criticând-o că a renunțat să mai sprijine această comunitate pentru a-și proteja cariera politică.

Când a fost secretar de stat pentru femei și egalitate (în 2018), ea a declarat public că „femeile trans sunt femei, iar bărbații trans sunt bărbați”.

În timpul audierilor de miercuri în cadrul Comitetului 1922 din Partidul Conservator, ea a fost criticată că a ales să înlocuiască cuvintele „femeie” și „mamă” cu „persoană” în legislația privind concediul de maternitate.

Fratele ei geamăn James, care este gay, l-a atacat recent într-o postare pe Twitter pe colegul ei conservator Oliver Dowden, pentru poziția partidului în ceea ce numește el „problemele woke”.

„Un bărbat alb și heterosexual spune cât de periculoasă este ideologia woke și cât de amenințător este să trebuiască să folosești pronume. Ce naiba știi tu despre amenințări, om privilegiat și îngrozitor ce ești”, a postat James pe Twitter, potrivit Sky News.

Deși sora lui nu a comentat postarea, pare că și-a revizuit opiniile asupra drepturilor persoanelor trans în general.

La lansarea campaniei, când a fost rugată să definească ce este o femeie, Penny Mordaunt a răspuns: „Sunt femeie, biologic sunt femeie. Și pot să vă spun că, dacă ai fost în Marina Regală și ai concurat împotriva bărbaților, înțelegi care sunt diferențele biologice dintre bărbați și femei”.

Are patru pisici
Penny Mordaunt a deviat de la linia partidului și a votat în favoarea dreptului la avort și a căsătoriilor gay.

Dură în problema imigrației, ea a votat, de asemenea, pentru scăderea câștigurilor de capital și a taxelor corporative și împotriva creșterilor salariale în domeniul public.

Dacă va ajunge premier, ea vrea să scadă la jumătate TVA-ul la combustibii.

Penny Mordaunt este divorțată și nu are copii.

La 26 de ani, ea s-a măritat cu Paul Murray, pe care l-a întâlnit când ambii erau studenți la Universitatea din Reading.

„Era conservator când ne-am cunoscut, dar apoi am aflat că fusese, de asemenea, și membru al Partidului Liberal Democrat, de aceea, probabil (relația) era sortită eșecului”, a spus ea într-un interviu pentru The Sunday Times.

Penny Mordaunt este și membră a Asociației Astronomice din Marea Britanie, are patru pisici burmeze și este singurul parlamentar cunoscut ca fiind și rezervist în marina britanică.

Privind unele critici că nu ar avea nivelul intelectual pentru a fi prim-ministrul Marii Britanii, ea a răspuns: „Asta se întâmplă când ești femeie, dar cred că și atunci când ești tânăr: oamenii fac presupuneri despre tine. Oamenii văd că un conducător bun poate avea toate formele și mărimile. Doar pentru că ești ultima persoană care vorbește la o ședință nu înseamnă că nu ai nimic de spus”.

Cum se alege președintele Partidului Conservator
Penny Mordaunt și Rishi Sunak, primii doi clasați în preferințele parlemantarilor conservatori pentru a prelua șefia partidului. Foto: Profimedia
Viitorul președinte al Partidului Conservator și, implicit, prim-ministru al Marii Britanii, se alege printr-un sistem de vot eliminatoriu, în două faze.

Faza întâi este faza în care candidații admiși în cursa pentru șefia partidului sunt votați de parlamentarii conservatori. Cel care a obținut cele mai puține voturi (dar și cel care a obținut mai puțin de 30 de voturi, dacă este cazul) este eliminat din cursă. Apoi are loc o nouă rundă, un nou eliminat și așa mai departe, până când rămân doi candidați.

Aici începe faza a doua. Cei doi candidați rămași în cursă, finaliștii, urmează să fie votați de toți membrii Partidului Conservator, iar cel care primește cele mai multe voturi devine președinte al partidului. Rezultatul alegerilor va fi cunoscut pe 5 septembrie.

Până acum au avut loc două runde de vot în faza întâi a procesului. Din cei opt candidați inițiali, au rămas cinci: doi eliminați la primul vot (ambii au obținut mai puțin de 30 de voturi), și unul eliminat la al doilea vot (tot cu mai puțin de 30 de voturi).

Și primul vot, și al doilea au fost câștigate de Rishi Sunak, fostul ministru de finanțe, principal favorit la șefia conservatorilor.

La ambele voturi, Penny Mordaunt - favorita caselor de pariuri - a ieșit pe locul doi. Însă ea a câștigat mai multe voturi față de turul întâi decât Rishi Sunak. Iar unii spun că ieșirea din cursă a ultimului candidat eliminat - Suella Braverman, procurorul general - o avantajează pe ea.

Următorul vot va alea loc luni. Rezultatul ultimului vot, în fotografia de mai jos, cu candidații ordonați alfabetic după nume: 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Sunt progrese la Iași, dar mai este loc de îmbunătățiri și de adaptare la cerințele moderne ale unei comunități din secolul 21”
25/04/2024 07:05

* dialog cu Bogdan Balaniscu, presedintele Organizatiei Municipale Iasi a PSD, candidatul social-democratilor pentru functia de primar al municipiului Iasi - Iasul s-a schimbat mult, in ultimii ani, si nu puti ...

Coaliția PSD-PNL n-a rezistat nici în Capitală
24/04/2024 07:00

Coaliţia PSD - PNL a decis luni noaptea să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), pentru a maximiza electoratel ...

Ludovic Orban a fost ales  preşedintele Forţa Dreptei
21/04/2024 07:36

Ludovic Orban a fost ales, sambătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei. Vicepreşedinţi ai ...

Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

'Piedone, un fel de Șoșoacă cu barbă'. Liderul PMP îl ironizează pe 'favoritul' la Primăria Capitalei / Ce spune despre Cătălin Cîrstoiu
17/04/2024 13:14

PSD si PNL au căzut cu zece procente in sondajele interne ale Aliantei Dreapta Unită, declară presedintele PMP, Eugen Tomac. El spune că vede la cele două partide "isterie si criză", apropo de sustinerea ...

Organizațiile media din SUA îi presează pe Biden și Trump să se angajeze la o dezbatere televizată
17/04/2024 09:17

Peste 10 institutii de presă din SUA au cerut candidatilor prezumtivi la presedintia SUA să se angajeze să participe la dezbateri televizate inainte de alegerile din noiembrie. Declaratia nu i-a numit pe Jo ...

Ciucă: S-a menţinut decizia în coaliţie, Cîrstoiu va fi candidat la Primăria Capitalei. Nu-l susţinem pe Piedone
17/04/2024 09:06

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, respinge varianta susţinerii candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria Capitalei in cazul in care actualul candidat comun al coaliţiei PNL-PSD, Cătălin Cirsto ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei