Guvernul taie în carne vie: un val uriaș de bugetari pleacă din sistem. Se ÎNGHEAȚĂ salariile demnitarilor

00000 Breaking NEWS

Dimensiune font:

| 16-12-2019 16:27

Printre modificările OUG 114/2018 sunt cele legate de înghețarea indeminizațiilor demnitarilor în 2020, interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat și a detașărilor din privat la stat, potrivit documentului obținut de MEDIAFAX. Guvernul ar putea să-și asume răspunderea pe proiect, miercuri.

 

  



Proiectul de lege pregătit de Guvern care modifică OUG 114/2018 arată că indemnizațiile demnitarilor nu vor crește în 2020, ci vor fi menținute la nivelul lunii decembrie a acestui an.

„Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (3) lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2020, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică și funcțiile asimilate acestora, prevăzute în anexa IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se mențin la nivelul aferent lunii decembrie 2019”, conform draftului Executivului Orban.

Forma în vigoare a ordonanței de urgență 114 stipulează că „Începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018”.

De asemenea, valoarea indemnizației de hrană pentru personalul din cadrul instituțiilor și autorităților publice rămâne și în 2020 la nivelul din acest an.

„Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2020, valoarea indemnizației de hrană se menține la nivelul din anul 2019”, arată noul alineat introdus prin proiectul de lege care modifică OUG 114.

Din ianuarie 2020, cuantumul lunar al indemnizației de merit este menținut la nivelul de 6.240 de lei.

„(3) Prin derogare de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit se menține la nivelul de 6.240 lei”, conform sursei citate.

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat

Pensia nu poate fi cumulată cu veniturile realizate de salariații autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, cât și cei care lucrează în regii autonome, societăți naționale, companii naționale și din societăți comerciale al căror capital social este deținut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, conform proiectului de lege al Guvernului.

Pensionarii prevăzuți în inițiativa legislativă, care au activități profesionale pe baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie.

Angajații la stat care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie.

Totodată, aceștia au obligația ca, „în termen de 15 zile de la data survenirii situaţiei de cumul, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie”.

Cei care nu declară în scris aceste lucruri vor fi concediați.

„Neîndeplinirea obligaţiei privind exprimarea opţiunii în termenul prevăzut alin. (1) şi (2) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcţie, precum şi a raporturilor de serviciu”, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.

„În cazul în care opţiunea este exprimată în termenul prevăzut la alin. (1) şi (2), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a fost exprimată opţiunea pentru continuarea activităţii. Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescripţie”, conform sursei citate.

Prevederile sunt aplicabile şi beneficiarilor de pensie de serviciu stabilită prin legi speciale.

Măsurile care instituie taxa pe activele financiare, abrogate din ianuarie 2020

Proiectul de lege al Guvernului prevede și abrogarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a măsurilor în domeniul investițiilor publice și a celor fiscal-bugetare. Mai exact, de la începutul anului viitor este abrogată obligația pentru instituțiile bancare de a plătit taxa pe active financiare, în situația în care media trimestrială ROBOR depășește pragul de 2%.

Este abrogată și prevederea care spune că media trimestrială ROBOR este stabilită „pe baza ratelor ROBOR la 3 luni și la 6 luni, calculate și publicate de Banca Națională a României pentru ultimul trimestru/semestru anterior trimestrului de calcul”, cum arată textul în vigoare al OUG 114/2018.

Instituțiile bancare nu vor mai fi obligate, de la 1 ianuarie 2020, „să declare și să plătească trimestrial taxa pe active, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează taxa pe active”, așa cum este în OUG 114, în forma actuală.

Detașarea pe posturile vacante din instituțiile publice se face numai cu personal din autorități publice

De la începutul anului viitor, potrivit proiectului de lege al Guvernului care modifică OUG 114, ocuparea prin detașare a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice poate fi realizată numai cu personal angajat în instituțiile și autoritățile publice, cât și în regii autonome de interes național.

Detașările care nu întrunesc condițiile prevăzute mai sus încetează de drept, începând din 1 ianuarie 2020.

Punctul de amendă, prevăzut în Codul Rutier rămâne la 145 de lei și anul viitor, conform inițiativei legislative a Executivului.

Pensiile private

Proiectul de lege elimină posibilitatea mutării banilor contribuiți la pensie de la sistemul de economisire privat la Pilonul I și anulează prevederile care instituiau necesitatea majorării capitulului social pentru societățile de administrare a fondurile de pensii private Pilon II.

„După aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată”, arată proiectul Guvernului.

„Capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României la data constituirii, al sumei de 4 milioane euro”, conform propunerii legislative a Executivului.

Reglementările în energie: Prețuri liberalizate de la 30 iunie și 31 decembrie 2020

În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, proiectul de act normativ stabilește că plafonarea prețurilor la gaze naturale la 68 lei/MWh pentru consumatorii casnici și producătorii de energie termică destinată consumului casnic își încetează efectul la data de 30 iunie 2020.

În materie de comercializare a energiei electrice la preț plafonat, energie electrică destinată consumatorilor casnici, proiectul de act normativ instalează o perioadă de tranziție mai lungă decât la gaze, care ridică plafonul la data de 31 decembrie 2020. Efectiv, comercializarea energiei electrice în regim reglementat stabilit de ANRE încetează la această data.

De asemenea, proiectul re-adaugă la atribuțiile ANRE stabilirea ratei reglementate de rentabilitate (RRR) pentru companiile de distribuție și furnizare a energiei electrice și gaze naturale, precum și atribuțiile de reglementare a nivelului unor tarife și contribuții precum cea de 2% din cifra de afaceri. Astfel, nivelul contribuției datorată ANRE din cifra de afaceri, care înainte de OUG114/2018 era de 0,1%, va fi stabilită de instituție. RRR a fost stabilită prin OUG 114/2018 la 5,66% (+1% pentru noi investiții) și ulterior majorată la 6,92% prin OUG 19/2019 cât este în prezent.

"Neadoptarea în regim de urgență a măsurilor prevăzute în prezenta propunere de act normativ ar putea avea consecințe negative, pe de o parte de natură să afecteze funcționarea pieței gazelor naturale din România în condiții de transparență, concurență și nediscriminare și să conducă la afectarea siguranței în asigurarea continuității aprovizionării cu gaze naturale a clienților finali, în special a celor casnici, în această iarnă și, pe de altă parte, de natură să determine înaintarea cauzei deschise de Comisia Europeană împotriva României în faza contencioasă, la Curtea de Justiție a Uniunii europene, generând posibilitatea de a crea o sarcină financiară semnificativă pentru Statul Român", se arată în proiectul de act normativ.

România a obținut de la Comisia Europeană termenul de 26 decembrie pentru introducerea în legislația națională a unui nou calendar de liberalizare a pieței gazelor pentru a se evita ajungerea la Curtea Europeană de Justiție în contextul declanșării unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană ca urmare a OUG114/2018.

ANRE are termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii să elaboreze cadrul de reglementare în concordanță cu prevederile acesteia.

Schimbări pentru PNDL

Programul național de dezvoltare locală se mută de asemenea la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și se instituie un mecanism de control al banilor.

Astfel, în situația în care solicitările de transfer depăşesc 80% din creditele bugetare disponibile în anul în curs, prevăzute în buget, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației procedează la înștiințarea beneficiarilor contractelor de finanțare cu privire la data limită până la care aceștia mai pot depune solicitări de finanțare și efectuează transferurile către beneficiari în limita creditelor bugetare disponibile, în ordinea cronologică depunerii solicitărilor.

Dacă se constată că există sume disponibile, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației înștiințează beneficiarii asupra acestui fapt și prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor până la utilizarea integrală a creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie.

În cazul în care cuantumul solicitărilor depuse depășesc creditele bugetare aprobate în bugetul Ministerului, disponibile în anul în curs, acestea se restituie beneficiarilor.

După primirea înștiințării beneficiarii trebuie să dispună măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri, prestarea de servicii, execuţia de lucrări. În caz contrar, aceștia continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii sau alte surse legal constituite.

În situaţia suplimentării creditelor bugetare, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației notifică beneficiarii cu privire la reluarea transferurilor în condițiile anterioare.

Modificări la Fondul de Dezvoltare și Investiții – nu se mai alocă împrumuturi prin FDI

O prevedere a proiectului de lege care modifică OUG 114/2018 arată că „Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, mecanism specific de finanțare în domeniul investițiilor publice, denumit în continuare Fond, fără personalitate juridică, este gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, printr-un cont de disponibil”, conform draftului de document obținut de MEDIAFAX.

De asemenea, valoarea împrumuturilor acordate pentru proiectele de investiții finanțate prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, pentru care există contracte de finanțare în derulare, pe un interval de maxim 20 se diminuează la valoarea sumelor aferente lucrărilor efectuate și recepționate de către beneficiari.

Sunt modificate o serie de prevederi privitoare la dobânda aferentă împrumuturilor, după cum urmează:

„- Dobânda aferentă împrumuturilor acordate se calculează pe fiecare an calendaristic, la soldul împrumutului, începând cu data tragerii, cu convenţia număr de zile calendaristice/360. Dobânda astfel calculată se comunică Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, care are obligaţia de a o plăti în 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

- Dobânda se asigură din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului.

- Rambursarea împrumuturilor se efectuează integral de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei începând cu 1 ianuarie 2020 din sumele prevăzute cu această destinație în buget. Convenţia de ȋmprumut ȋncheiată cu Ministerul Finanţelor Publice, respectiv scadenţarul aferent ȋmprumutului, se modifică corespunzător prevederilor prezentului alineat”, potrivit proiectului de lege.

Programul de finanțare a investițiilor pentru dezvoltarea stațiunilor balneare, transferat la Ministerul Dezvoltării

Proiectul de act normativ mai propune redenumirea Programului privind stațiunile balneare, precum și transferarea acestuia de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză la Ministerul Dezvoltării.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea stațiunilor balneare se modifică în Programul pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii balneare și se transferă de la Comisia Natională de Strategie și Prognoză la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației”, potrivit proiectului de lege al Guvernului.

În forma în vigoare a OUG 114/2018, Programul este finanțat integral din bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG), prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP).

Inițiativa legislativă a Guvernului abrogă și alte alineate privitoare la acest Program. Astfel, CNSP nu mai gestionează sumele aferente programului.

Este abrogată și prevederea din OUG 114 care spune că „beneficiarii Programului stațiuni balneare sunt unitățile/subdiviziunile administrativ teritoriale, denumite în continuare UAT, și societățile înființate în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.

Prin urmare, nu mai sunt transferate fonduri publice către unitățile administrativ-teritoriale și societățile comerciale, prin acest program pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză nu mai răspunde de gestionarea Programului stațiuni balneare, potrivit proiectul de lege care modifică OUG 114/2018.

Este abrogată și măsura care arată că „profilul și conținutul activității în investițiile efectuate de către beneficiarii Programului stațiuni balneare vor fi menținute cel puțin 10 ani de la accesarea sumelor din acest program”, prevăzută în OUG 114 care este în vigoare în prezent.

De asemenea, nu mai este valabilă, în proiectul de lege pregătit de Guvernul Orban, schema de ajutor de stat de minimis pentru beneficiarii Programului stațiuni balneare care a fost constituită și operaționalizată prin hotărâre a Executivului.

Programul „gROwth - investim în copii, investim în viitor”, transferat la Ministerul Dezvoltării

Proiectul de lege al Executivului Orban transferă Programul „gROwth - investim în copii, investim în viitor” de la CNSP la Ministerul Dezvoltării. Programul guvernamental înființat prin OUG 114 care are ca scop susținerea financiară a investițiilor private în construcția și/sau înființarea, amenajarea și dotarea de grădinițe cu profil sportiv, va fi administrat de Compania Națională de Investiții S.A.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, Programul «gROwth – investim în copii, investim în viitor», se transferă de la Comisia Naționala de Strategie si Prognoza la Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, prin Compania Națională de Investiții «CNI»- S.A”, conform draftului documentului obținut de MEDIAFAX.

Totodată, alocația pe persoană, pentru îmbunătățirea condițiilor de habitat și de alimentație în cadrul grădinițelor cu profil sportiv, va fi finanțată prin bugetul Ministerului Dezvoltării, prin CNI S.A., nu prin bugetul CNSP, cum e prevăzut acum în OUG 114. Proiectul elimină și prevedea care stabilește cuantumul alocației respective prin hotărâre de Guvern pe bază de costuri standard. 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei