Îmbătrânesc funcţionarii publici!
Dimensiune font:
* doar 3 din 100 de funcţionari publici au sub 30 ani, în timp ce procentul celor care au depăşit vârsta de 50 de ani este de 41,7% * „Este important să analizăm, cât mai repede posibil, oportunităţile legislative şi tehnice care să asigure balanţa forţei de muncă”, susţine liderul ANFP
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) atrage atenţia asupra necesităţii asigurării unui echilibru în interiorul corpului funcţionarilor publici, raportat la grupele de vârste de la nivelul întregii administraţii publice.
Informaţiile extrase din Raportul privind managementul funcţiilor publice şi al funcţionarilor publici, la nivelul anului 2017, scot în evidenţă faptul că există o diferenţă semnificativă între ponderea personalului sub 30 de ani şi a celui care a depăşit vârsta de 50 de ani.
Distribuţia pe grupe de vârste a funcţionarilor publici arată astfel: 3,3% au sub 30 ani, 17,1% au între 30 şi 40 ani, 37,6% au între 40 şi 50 ani şi 41,7% au depăşit vârsta de 50 ani. „Structura pe vârste poartă amprenta unui proces de îmbătrânire a corpului funcţionarilor publici şi e suficient să ne dăm seama de acest lucru analizând evoluţia acestui fenomen, în datele rapoartelor de management elaborate de ANFP. Pentru asigurarea perspectivelor evoluţiei sistemului, este important să se asigure o balanţă a forţei de muncă, şi pentru acest lucru cred că este important să analizăm, cât mai repede posibil, oportunităţile legislative şi tehnice care să asigure această balanţă”, a declarat Vasile – Felix Cozma, preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau