Iohannis a semnat legea prin care rămâi fără avere dacă ești condamnat

Difference-Between-a-Verdict-and-a-Settlement

Dimensiune font:

| 03-11-2020 13:15

 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal în vederea transpunerii unor directive ale Uniunii Europene, transmite Administraţia Prezidenţială. Actul normativ prevede „confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei”, anunță news.ro.

„Art.I.- La articolul 112 1 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: „(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei”, conform legii promulgate de şeful statului.

De asemenea, „Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării”.

În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie, mai prevede proiectul de lege adoptat marţi de către deputaţi.

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 2448/89/2018, în onformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tehno – Trade” S.R.L. Bârlad, cu sediul în municipiul Bârlad, str. Slt. Erou Marin Lucian nr. 21, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN Valoare -lei-.1. Teren intravilan în suprafaţă totală de 105 m.p., situat în mun. Bârlad, str. Erou Slt. Marin Lucian nr. 21, jud. Vaslui, înscris în Cartea Funciară nr. 71686 a UAT Bârlad pe care se află două construcţii C1 – garaj cu suprafaţa de 21 m.p. şi C 2 – magazie cu suprafata de 30 m.p. 43.893,00. 2. Mijloace de transport: Peugeot 307 SW, Peugeot Expert şi Hyundai Accent 3.375,00. Total 47.268,00. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 22.09.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 15.10.2021, ora 1000 şi se vor organiza 9 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 10.12.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei pentru bunurile imobile şi 300 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0744/291.653, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Lovitură pentru Dan Barna înainte de turul 2 din USR PLUS: DLAF a sesizat DNA şi în privinţa proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui
28/09/2021 12:21

Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă, intr-un răspuns la o solicitare Mediafax şi Aleph News că inspectorii săi au sesizat Secţia a II-a a DNA şi cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor ...

Academicianul Alexandru Bogdan, condamnat cu suspendare în dosarul privind prejudicierea Academiei Române cu 3,75 milioane euro / Unul dintre contractele păguboase, cu firma Grivco a lui Dan Voiculesc
24/09/2021 20:01

 Alexandru Bogdan, preşedinte executiv al Fundaţiei Patrimoniu din cadrul Academiei Romane la data faptelor, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la trei ani inchisoare cu suspendare pentru s ...

Vaccinarea antiCovid va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii, spune Iohannis
23/09/2021 09:26

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că vaccinarea anti-COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale, in condiţiile in care pandemia evoluează şi nu ...

DNA cercetează modul în care România a cumpărat dozele de vaccin anti-COVID
21/09/2021 22:08

Directia Natională Anticoruptie (DNA) a anuntat marti deschiderea unui dosar penal in rem cu privire la modalitatea de achizitionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID-19, de la declansarea pandemiei pană in p ...

Liviu Dragnea, primul interviu după eliberare: ”La Rahova a fost ca-n Iad.”
20/09/2021 07:53

Fostul presedinte al PSD, Liviu Dragnea, a fost invitat duminică seara la Realitatea PLUS pentru a vorbi cu fosta consilieră, Anca Alexandrescu, despre cum a fost perioada petrecută la penitenciarul Raho ...

Schimbare importantă în administrația publică: Angajarea funcționarilor publici se va face după un concurs naţional obligatoriu
17/09/2021 09:45

Intrarea in sistem a funcţionarilor publici se va face prin concurs naţional organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European, care a ...

Experimentul lui Ilie Bolojan: 'Am redus personalul cu 50% și putem funcționa, toate proiectele au continuat'
17/09/2021 08:30

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan (PNL), anunţă o nouă desfiintare de posturi in institutie. Edilul a explicat că nimic nu s-a blocat după ce a redus personalul cu 50%. ”Am f ...

 Premierul britanic, Boris Johnson, şi-a remaniat Guvernul
16/09/2021 13:00

Premierul britanic, Boris Johnson, şi-a remaniat ieri guvernul, inlocuindu-i pe miniştrii săi cei mai criticaţi, pentru a forma ceea ce consideră a fi o ‘echipă unită’ pentru perioada post- ...

Spectacole, nunţi și conferinţe doar cu certificat VERDE. Aceleași măsuri și pentru restaurante şi săli de fitness
16/09/2021 12:52

Comitetul National pentru Situatii de Urgentă a adoptat in sedinta de astăzi, 16 septembrie 2021, Hotărarea numărul 70 prin care se propune stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate in contextul pandem ...

Contul de Youtube al Senatului României a fost blocat din cauza Dianei Șoșoacă
16/09/2021 07:58

Contul oficial de Youtube al Senatului Romaniei a fost suspendat pentru o perioadă de 7 zile din cauza declaratiilor antivacciniste rostite de senatorul Diana Sosoacă, de la tribuna Senatului. În ace ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei