Iohannis anunță temele pentru referendum: interzicerea amnistiei și grațierii pentru corupție și a OUG-urilor pe infracțiuni

00000   media-145519

Dimensiune font:

| 04-04-2019 15:29

 Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi cele două întrebări la referendumul care va fi organizat în paralel cu alegerile europarlamentare: interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție și interzicerea adoptării de ordonanțe de urgență pentru infracțiuni, pedepse și organizare judiciară.

 
Iată mai jos cele declarațiile președintelui Klaus Iohannis (sursa - Administrația Prezidențială):
  • Astăzi am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național care vor fi supuse consultării populare în cadrul referendumului ce va fi organizat pe data de 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare.
  • Prima: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție.
  • Cea de-a doua: Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
  • Aceste două teme vor fi supuse consultării publice.
  • Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar.
  • Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici! Cu atât mai mult, aceste fapte sunt inacceptabile atunci când ele sunt săvârșite chiar de cei aleși de ei, de cetățeni, ca să le apere interesele și banul public!
  • Da! Toleranță zero față de fenomenul corupției prin interzicerea amnistiei și grațierii infracțiunilor din acest domeniu reprezintă calea cea mai bună, calea corectă, pentru continuarea luptei împotriva corupției, dar, în egală măsură, este și o garanție pentru asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice!
  • Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare pesedistă este fără precedent! De mai bine de doi ani asistăm la un permanent asalt asupra justiției, purtat cu ordonanțe de urgență.
  • Acest asalt, acest asalt al pesediștilor, a presupus întotdeauna evaluarea șanselor, pregătirea mijloacelor și căutarea momentului prielnic pentru a acționa, pervertind astfel și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea românească, trebuie să îl regândim.
  • Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște.
  • Întrucât ordonanțele își produc de îndată efectele, iar în materie penală chiar cu efect pentru trecut, și pot fi atacate direct la Curtea Constituțională numai de către Avocatul Poporului, este momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva este necesar ca și alte autorități constituționale să aibă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională pentru a stopa efectele ordonanțelor neconstituționale.
  • Personal, sunt convins că dacă CSM sau Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi avut posibilitatea să conteste ordonanțele la Curtea Constituțională, nu am fi ajuns în situația în care suntem acum!
  • Modificările aduse de PSD legilor justiției au fost aspru și constant criticate și de instituțiile europene, iar adoptarea de noi ordonanțe în materie penală, care în realitate sunt amnistii mascate, va avea consecințe foarte grave asupra statutului României în Uniunea Europeană.
  • Momentul critic în care ne găsim este rezultatul proastei guvernări pesediste. PSD legiferează netransparent, încălcând chiar regulile statului de drept.
  • În aceste zile, sunt discuții și reacții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale. Pesediștii au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuși să riște chiar stabilitatea și viitorul României numai pentru a-și albi dosarele. N-ar fi de mirare ca mâine-poimâine să dea prin ordonanță de urgență că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea!
  • Solicit și de această dată Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției și politicii penale!
  • Referendumul a intrat în linie dreaptă, orice astfel de act emis de Guvern ar fi ilegitim, împotriva spiritului Constituției și o sfidare la adresa românilor.
  • Astăzi se impune, mai mult ca oricând, să ne reamintim un text din Constituție, pe care cei aflați la putere ar vrea să îl facă uitat. Este alineatul (2) al articolului (2) din Constituția României: nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
  • Voința suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum!
  • Dragi români, vă aștept la referendum pe 26 mai!”
Șeful statului a anunțat luni că se va adresa Parlamentului pentru o nouă consultare care să lărgească aria de cuprindere a referendumului, pentru a-l face "mai eficient și mai puternic". El a avertizat Guvernul să nu mai emită ordonanțe de urgență în justiție și politică penală până când nu se va cunoaște voința suverană a poporului.


Săptămâna trecută Iohannis a discutat cu reprezentanți ai ONG-urilor, dar și ai asociaților de magistrați, despre referendum.

Marți, președintele a lansat un atac extrem de dur la adresa PSD, în timpul discursului din Parlament, acuzând puterea că prin acțiunile sa riscă să fragilizeze statutul țării noastre în NATO și UE. „Această guvernare eșuată reprezintă un risc pentru țară”, a spus Iohannis.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei