Iohannis vine la Iaşi, la „Forumul Educaţiei 2019”
Dimensiune font:
Sâmbătă, de la ora 10.30, în Sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Traian, va avea loc evenimentul „Forumul Educaţiei 2019”, cu participarea preşedintelui României Klaus Iohannis şi a preşedintelui PNL Ludovic Orban, alături de europarlamentari, parlamentari din Republica Moldova şi experţi în educaţie. Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi despre proiectul „România educată”, un proiect naţional iniţiat de acesta anul trecut, care vine să arate, odată în plus, cât este România de înapoiată în materie de educaţie. Distrugerea sistematică a educaţiei, făcută în ultimii ani de către cei care s-au perindat la putere, are consecinţa că sunt năruite nu numai şcolile (adică infrastructura), dar şi oamenii care învaţă sau care predau în aceste şcoli. Proiectul conţine obiectivele şi strategia pentru perioada 2018-2030, precum şi şapte domenii tematice cu obiective şi acţiuni (cariera didactică, echitatea, profesionalizarea managementului educaţional, învăţământul profesional şi tehnic, învăţământul superior, educaţia timpurie, evaluarea). „Este primul proiect pe care un partid politic, în speţă PNL, şi o organizaţie politică, organizaţia Iaşi, îl realizează sub egida proiectului prezidenţial „România educată”, un forum regional, naţional şi european dedicat educaţiei. Este prima ediţie şi va continua în fiecare an. Este un început de drum foarte important, şi nu este întâmplător faptul că se petrece la Iaşi. PNL devine, astfel, oficial, partidul care susţine proiectul România educată cu toate elementele sale, şi în toate etapele sale. Proiectul a fost lansat în anul 2018 de preşedintele Iohannis, iar începând de anul trecut este a treia etapă a proiectului după consultarea societăţii civile şi a experţilor în educaţie. Vor fi peste 350 de invitaţi, dintre care 300 de profesori, manageri de şcoli, educatori, reprezentanţi de asociaţii civice, experţi în educaţie. Va fi prezent preşedintele Klaus Iohannis, care va vorbi despre proiectul România educată şi despre starea educaţiei, despre soluţii si despre anii ce vin, cum acest proiect va schimba România. Va fi prezent preşedintele PNL Ludovic Orban, vor veni europarlamentari, parlamentari din Republica Moldova şi experţi în educaţie. Vor fi 3 ore extrem de importante, din punctul meu de vedere, este primul eveniment care se organizează la Iaşi într-o asemenea manieră, cu şeful statului ca invitat principal şi cu asemenea invitaţi. Dezbaterea Forumul Educaţiei 2019 nu este un eveniment politic, noi încercăm să vedem cum anume problemele şcolii, reforma educaţiei şi viitorul şcolii româneşti pot fi preluate de viitori experţi, duse în Parlament şi transformate în proiecte de Lege sau în politici publice guvernamentale”, a declarat Alexandru Muraru, prim-vicepreşedintele PNL Iaşi. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau