Judecătorii au respins cererea PSD în dosarul Harabagiu
Dimensiune font:
Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins ieri cererea formulată de PSD, de strămutare a litigiului pe care formaţiunea politică îl are cu viceprimarul Gabriel Harabagiu. „Ia act de renunţarea petentului Partidul Social Democrat la judecata cererii privind suspendarea judecării procesului până la soluţionarea cererii de strămutare a cauzei. Respinge cererea de strămutare formulată de petentul Partidul Social Democrat cu privire la pricina ce formează obiectul dosarului aflat pe rolul Tribunalului Iaşi Secţia I civilă. Definitivă", au menţionat judecătorii ieşeni.
Amintim că, după excluderea din PSD, din februarie, Gabriel Harabagiu a dat în judecată formaţiunea politică, susţinând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare. Ulterior, prefectul de Iaşi, Marian Şerbescu, a semnat ordinul prin care a dispus vacantarea postului de consilier local pe care îl ocupa Harabagiu, în baza hotărârii luate de PSD. Totuşi, viceprimarul a acţionat în judecată şi Instituţia Prefectului, afirmând că, deoarece are un litigiu pe rolul instanţelor, ordinul a fost semnat în mod nelegal.
La rândul său, Marian Şerbescu le-a solicitat magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi să dispună strămutarea litigiului pe care îl are cu viceprimarul Gabriel Harabagiu. Prefectul de Iaşi a declarat că a cerut acest lucru deoarece se resimt presiuni. „După cum se observă, există nişte presiuni pe care vreau să le evităm. Acesta este, în principal, motivul pentru care am solicitat strămutarea cauzei respective”, a precizat prefectul Marian Şerbescu. Curtea de Apel va decide astăzi asupra cererii formulate de prefect, în contradictoriu cu viceprimarul. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau