„Justiţia trebuie să rămână independentă”
Dimensiune font:
Mobilizarea votanţilor prin subiectul „Europa” s-a dovedit destul de dificilă în trecut. Alegerile europene nu stârnesc, din păcate, interesul românilor. Mulţi consideră că eurodeputaţii nu fac nimic pentru ei, motiv pentru care nu acordă o atenţie deosebită scrutinului care va avea loc peste 2 săptămâni. Românii trebuie însă să conştientizeze faptul că ziua de 26 mai se anunţă a fi una extrem de importantă pentru destinul politic al României. Dincolo de alegerile europarlamentare, aceştia sunt chemaţi la urne, totodată, şi pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu referendumul pe teme de Justiţie iniţiat de şefului statului, Klaus Iohannis, pentru a putea fi luate măsuri în ceea ce priveşte dezastrul în faţa căruia se găseşte justiţia română.
Aşadar, prezenţa este importantă în cazul referendumului, deoarece rezultatul validat poate da un semnal politicienilor care încearcă constant să ciopârţească legile după bunul plac, în folosul lor.
Astfel, se doreşte a se afla, prin acest proces de consultare directă, dacă cetăţenii României sunt, pe de o parte, „de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”, iar pe de altă parte, dacă „sunt de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională”.
Marian Uscatu, consilier judeţean din partea Partidului Mişcarea Populară (PMP), consideră că deşi întrebările pentru referendum nu sunt tocmai cele mai inspirate, „participarea la el este vitală pentru recredibilizarea României”. „Românii trebuie să apere principiile statului de drept şi Justiţia să rămână independentă. Din păcate, alianţa PSD-ALDE-UDMR a adus ţara la cel mai scăzut nivel de credibilitate de la intrarea în Uniunea Europeană şi până acum. Modificarea legilor justiţiei a creat mare nemulţumire în România. Sunt convins că acele persoane care au ieşit la proteste vor veni să voteze. Cele 2 mitinguri ale PSD care au avut loc la Iaşi au demonstrat că ieşenii vor altceva. Din păcate, subiectele prezentate de partide în această campanie electorală nu au legătură cu Parlamentul European”, ne-a spus Marian Uscatu.
Potrivit consilierului judeţean, motivul principal pentru care trebuie să votăm DA la întrebările referendumului privind justiţia este cel legat de faptul că „nu dorim să ne conducă persoane certate cu legea. Infractorii nu au ce căuta la conducerea statului român”, a punctat acesta.
Pentru validarea referendumului este nevoie de prezenţa a 30% dintre alegătorii înscrişi în Registrul electoral, mai precis de 5,6 milioane de cetăţeni. Dintre aceştia, jumătate plus unu trebuie să răspundă cu DA la ambele întrebări, pentru a se asigura succesul demersului iniţiat de preşedintele României. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau