Mark Rutte are cale liberă spre șefia NATO / Jens Stoltenberg, după anunțul lui Viktor Orban: 'Este evident că ne aflăm foarte aproape de o concluzie'

18

Dimensiune font:

| 18-06-2024 23:06

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a declarat marţi sprijinul faţă de candidatura premierului interimar olandez Mark Rutte pentru acest post şi a estimat că Alianţa este foarte aproape de a lua o decizie asupra celui care-i va succeda, după ce Ungaria şi Slovacia şi-au ridicat obiecţiile faţă de Rutte

"Este un candidat foarte puternic. Are multă experienţă ca prim-ministru. Este un prieten apropiat şi un coleg", a spus Stoltenberg despre Rutte la Washington, unde luni s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden şi marţi cu secretarul de stat Antony Blinken.

"Cu anunţul de astăzi al prim-ministrului (ungar Viktor) Orban cred că este evident că ne aflăm foarte aproape de o concluzie (...) Cred cu tărie că Alianţa va decide curând cine va fi succesorul meu", a mai afirmat Stoltenberg la o conferinţă de presă comună cu Blinken.

Mai devreme marţi, noul preşedinte slovac Peter Pellegrini a anunţat că Slovacia va susţine candidatura lui Rutte, dar i-a cerut acestuia în schimb sprijin pentru asigurarea apărării antiaeriene a Slovaciei, ţară ce a rămas complet fără protecţia spaţiului său aerian după ce guvernul care a precedat actualului executiv condus de Robert Fico a donat Ucrainei singurul sistem antiaerian S-300 de care dispunea.

Subliniind că Slovacia şi-ar fi dorit un secretar general al NATO mai apropiat "geografic" de Europa Centrală şi de Est, precum preşedintele român Klaus Iohannis, care de asemenea candidează, preşedintele slovac a mai precizat că i-a cerut lui Rutte să aibă în vedere principiul geografic în ocuparea posturilor la nivelurile inferioare celui de secretar general al NATO.

Viktor Orban nu mai are obiecții față de candidatura lui Rutte

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Ciolacu și-a identificat ”proștii” din guvern! Pe el nu se vede
17/07/2024 16:09

Florin Spătaru, consilierul premierului, a comentat afirmatiile lui Marcel Ciolacu, marti, pe B1 TV, după declaratia acestuia despre „hărnicia prostului”. Marcel Ciolacu ii acuză pe subalterni, dar desp ...

Marcel Ciolacu vrea să îl numească pe Iohannis comisar european din partea României
17/07/2024 15:24

Vicepresedintele şi europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, a comentat informaţiile din presa austriacă in care sunt vehiculate numele lui, dar şi al lui Klaus Iohannis ca potentiali candidati din partea Roman ...

Ies la iveală informații din procesul unui fost parlamentar Fidesz: Budapesta ar finanța grupările iredentiste din România care cer autonomie
17/07/2024 14:31

Dezvăluiri incredibile ies la iveală in urma procesului unui fost parlamentar Fidesz, in care continuă audierile. După mai bine de patru ani se scot la lumină detalii despre presupuse finantări făcute de ...

România, următoarea stație a lui Viktor Orban în misiunea sa de pace: Va fi 'un pas important'
17/07/2024 07:11

Zsolt Nemeth, şeful comisiei pentru afaceri externe din parlamentul ungar şi fondatorul Universităţii de vară de la Băile Tuşnad unde sambătă, 27 iulie, va susţine un discurs şi premierul ungar Vikto ...

Traian Băsescu îl torpilează pe Mircea Geoană: Trebuie să explice cine l-a susținut la NATO
17/07/2024 07:09

Mircea Geoană este atact de către fostul presedinte Traian Băsescu care ii cere secretarului general adjunct al NATO să explice ce guverne l-au sustinut pentru pozitia de la conducerea aliantei. „Pozitia ...

Fost ministru, reacție dură după demisiile în bloc de la AMEPIP: 'Reformele nefăcute din PNRR încep să ne ardă la buzunar / PSD-ismele ne pot lăsa fără bani'
17/07/2024 07:06

Fostul ministru al Investitiilor si Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, sustine că demisiile AMEPIP sunt doar „o metodă prin care premierul Ciolacu amană reevaluarea jalonului din PNRR privind AMEPIP, j ...

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost ales în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European
17/07/2024 07:03

Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a fost ales in functia de vicepresedinte al Parlamentului European cu 394 voturi pentru din 665 voturi valabil exprimate. "Sunt onorat să reprezint Romania intr-o ...

Reacția Elenei Lasconi după ce Nicolae Ciucă și-a anunțat candidatura la prezidențiale. 'Fac apel la români să nu mai voteze costume goale'
17/07/2024 07:01

„Nu mă deranjează cu cine o să intru in turul 2,” a declarat Elena Lasconi, după ce Nicolae Ciucă a anunţat că va candida la presedintia Romaniei. Noul lider al USR a precizat că este sigură că va ...

Roberta Metsola, aleasă preşedintă a Parlamentului European pentru doi ani şi jumătate
16/07/2024 14:02

Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European, a fost aleasă marţi preşedintă a Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate. Roberta Metsola, care a deţinu ...

Ciuca bătăilor de joc: ”Ostașul fără carte, un liberal mai nevleg ca Iohannis”
16/07/2024 12:37

Odată intrat in politică, instalat premier si făcut sef de partid peste noapte, marele general Nicolae Ciucă s-a tot micsorat pană s-a transformat intr-un soldătel disciplinat. Om cu simtul ierarhiei, Ciu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei