„Nu este nevoie de CSAT, servicii paralele, voluntari și alte implicări în rezolvarea problemei autostrăzii Unirii”

16586880_1914573338762437_5616949573410616396_o

Dimensiune font:

| 05-01-2020 22:01

* „Este absolut necesară respectarea legii și doar atât”, susține deputatul ieșean Petru Movilă

Legea privind executarea „Autostrăzii Unirii” (Iaşi – Târgu Mureş), adoptată în noiembrie 2018, prevede că Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiţii.

Anterior adoptării Legii, Guvernul PSD a emis o Hotărâre prin care a transferat în responsabilitatea Comisiei Naţionale de Prognoză, realizarea tronsonului Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, prin parteneriat public privat, a declarant iniţiatorul legii, deputatul PMP de Iaşi, Petru Movilă. „Odată cu apariţia legii pe care am iniţiat-o, era absolut obligatoriu ca Guvernul Dăncilă să constate că este ilegal încadrat tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni la Comisia de Prognoză şi trebuia adus, în totalitate, în responsabilitatea Ministerului Transporturilor, conform legii. La Comisia Naţională de Prognoză, dacă ar fi rămas, tronsonul Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni ar fi fost posibil de finanţat doar prin parteneriat public-privat, pe când, prin legea pe care am iniţiat-o, Ministerul Transporturilor poate şi este obligat să facă această porţiune de autostrada şi prin fonduri europene, credite externe, buget national şi, în final, parteneriat public-privat”, a precizat deputatul Movilă.

Parlamentarul PMP reamintește faptul că în legea bugetului de stat pentru anul 2019, prin amendamentul depus de el, au fost aprobați banii pentru studiul de fezabilitate pentru autostradă. „În legea bugetului de stat pentru anul 2020, tot printr-un amendament depus de mine, există bani pentru ca Ministerul Transporturilor să contracteze completarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Tg.Neamț – Iași-Ungheni. Odată cu promulgarea legii 291/2018, încetează orice responsabilitate a Comisiei Naționale de Prognoză față de Autostrada Ungheni – Iași - Tg.Mureș. Guvernul PSD-ALDE era obligat ca în ianuarie 2019 să emită un HG prin care să constate că punctul 3 din anexa HG-ului 357/2018 nu mai există în responsabilitatea CNP. Nu a făcut acest lucru și s-au pierdut banii pentru studii din bugetul 2019. De asemenea s-a pierdut și un an de zile. În luna decembrie am solicitat acest lucru premierului Orban, dar și Ministrului de la Transporturi, Lucian Bode: emiterea acestui HG și să demareze achiziția pentru refacerea studiului pentru Ungheni – Iași – Tg.Neamț. Vreau să precizez pentru unii care vorbesc să se afle în treabă: nu există decât un singur studiu de fezabilitate pentru Autostrada Unirii și acela este finalizat în 2011. De atunci până în prezent nu s-a mai realizat un alt studiu. Studiile care urmează a se face, se fac pentru reactualizarea și completarea studiului din 2011. De asemenea, nu este nevoie de CSAT, servicii paralele, voluntari și alte implicări în rezolvarea acestei probleme. Este absolut necesară respectarea legii și doar atât”, a precizat deputatul ieșean Petru Movilă. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 200/89/2011, aflat pe rolul Tribunalului Vaslui şi C.E.C. Bank Sucursala Vaslui, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „GENIALUL” S.R.L. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Alexandru cel Bun, bl. 187, sc. C, et. 2, ap. 12, judeţul Vaslui, cât şi terenul proprietatea lui Cordunianu Tudorel, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, ADRESA, Componenţa/Observaţii, Valoare - lei- 1. Construcţia C2 – magazin, birou, spaţiu odihnă, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui, suprafaţă construită 130,96 m.p., iar terenul pe care este amplasată construcţia nu aparţine debitoarei, 24.720,00 2. Bunuri mobile, Loc. Secuia, com. Muntenii de Jos, jud. Vaslui Vitrină frigorifică Mondial Elite, Rafturi PAL, Birou-masă PAL, Raft pâine lemn, Cântar electronic, Casă de marcat Datecs MP55A, 1.165,00. Preţul de pornire la licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârii Adunării creditorilor din data de 23.03.2021. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile debitoarei va avea loc la data de 18.06.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv la până la data de 16.07.2021. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile şi 2.000 lei din valoarea activului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei pentru bunurile imobile şi 50,00 lei pentru bunurile mobile şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0335/566.035, 0727/850.575, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Zemeș, str. Principală, nr. 200, Zemeș, judeţul Bacău, telefon 0234383037, fax 023438330, email adp@zemes.ro, persoană de contact Alupei Teofil. 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie închiriat: Spațiu nr. 1 (boxă), în suprafață de 16,03 m.p., ce face parte din imobilul Piață Zemeș, strada Principală nr.160, proprietate publică a Comunei Zemeș, pentru activități economice comerț sau servicii. Închirierea se face conform H.C.L. 82/17.05.2021, si O.U.G. nr. 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc in Caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: de pe site-ul www.zemes.ro sau de la sediul U.A.T. Comuna Zemeș. 3.2. Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul instituției de la care se poate obține un exemplar din documentația de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, U.A.T. Comuna Zemeș, strada Principală nr. 200, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.3. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 lei, se poate achita numerar la casieria UAT Comuna Zemeș. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 14/06/2021, ora 13.00. 4. Informații privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 23/06/2021, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Zemeș, strada Principală, nr. 200, județul Bacău. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: un exemplar. 5. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 24/06/2020, ora 10.00, la sediul UAT Comuna Zemeș, str. Principală nr. 200, județul Bacău. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4, tel: 0234/514419, fax 0234/525211, email tr-bacau-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării: 26/05/2021
31 de ani de la Mineriadă. Florin Cîțu: Justiția este încă datoare românilor în această privință
13/06/2021 13:30

Premierul Florin Citu spune că Mineriada din 13-15 iunie 1990 a demonstrat cat de grave pot fi consecintele diversiunilor si manipulărilor: oameni ucisi, răniti si democratia pusă in pericol, iar justitia ...

Bolsonaro, amendat cu 108 dolari pentru că nu a purtat mască la un eveniment
13/06/2021 13:15

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost condamnat sambătă la plata unei amenzi de 108 dolari pentru că a participat fără să poarte mască şi fără să respecte măsurile sanitare anti-COVID-19 l ...

Președintele PSD Iași, senatorul Maricel Popa: O ratare cât o țară! Guvernanții nu sunt în stare să scrie PNRR-ul. Cum vor putea ei să îl pună în aplicare?
13/06/2021 12:58

  Comunicat de presă   Presedintele PSD Iasi, senatorul Maricel Popa: O ratare cat o tară! Guvernantii nu sunt in stare să scrie PNRR-ul. Cum vor putea ei să il pună in aplicare?    ...

Cum s-au masluit voturile in comuna unde primarul a fost retinut pentru frauda electorala. Sistemul electoral, depasit de metoda clasica de furt
11/06/2021 23:26

Cel putin 13 la suta din voturile alocate unei formatiuni politice de catre alegatorii din comuna prahoveana Ciorani au fost calculate pentru candidatii liberali, la finalul alegerilor locale din septembrie 202 ...

Primar PSD reținut de DNA pentru luare de mită
11/06/2021 22:10

Procurorii DNA Timişoara şi ofiţeri de la DGA au organizat, vineri, un flagrant in parcarea sediului Finanţelor Publice din Timişoara, in urma căruia un bărbat a fost ridicat pentru luare de mită. &Icir ...

Gest impresionant de ziua prințului Philip. Regina a plantat trandafirul „Ducele de Edinburgh”
10/06/2021 14:47

Regina i-a adus un tribut emotionant printului Philip pentru ceea ce ar fi fost cea de-a 100-a sa aniversare, plantand un trandafir special pe care l-a primit de la presedintele Royal Horticultural Society. ...

Scene uluitoare în Parlamentul Boliviei. Aleșii s-au luat la bătaie
10/06/2021 12:39

Haos in Bolivia, unde s-a iscat o bătaie generală in Parlament. Nu au existat argumente, ci s-a trecut rapid la „legea pumnului”. Mai mult, femeile s-au bătut laolaltă cu bărbatii! Si-au impă ...

 Liderul PNL Iași a solicitat intervenția urgentă a socialiștilor europeni pentru a opri colaborarea PSD-AUR
10/06/2021 11:30

Considerand că „in Romania a luat nastere o aliantă contra naturii: Socialistii romani sunt aliati cu fascistii pentru a da jos Guvernul”, deputatul Alexandru Muraru, preşedinte interimar al PNL ...

10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenţei Naţionale a României
09/06/2021 15:00

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 166 de voturi ‘pentru’, 5 ‘impotrivă’ şi 92 de abţineri, un proiect de lege privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independ ...

 Curtea Constituţională a României a decis: Starea de alertă este constituțională
08/06/2021 15:55

Decizie de ultimă oră! CCR a hotărat că starea de alertă este constitutională. Curtea Constituţională a Romaniei s-a pronunţat, marţi, pe sesizările asupra Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei