Oratoria goală nu-i de ajuns

Tot împărţind şi socotind, preşedintelui PNL i-a dat, probabil, cu virgulă - nu-i ieşea ceva corect şi nu i se îndeplineau visele care, din păcate, nu coincideau cu ale românilor care au votat Alianţa USL şi care l-au cocoţat în fotoliul de preşedinte de Senat. A mai aplecat şi urechea la consilierul de taină pe care nu-l recunoaşte, dar care bate drumurile pe la posturile băsiste, Guşă, care probabil că l-a consiliat până l-a convins să părăsească barca lui Ponta şi să se îndrepte spre alte orizonturi mai portocalii. Ei, aici apare o altă greşeală matematică - de la 12% până la 50%, cât e necesar pentru un preşedinte, e cale lungă, pe care nu o poate acoperi nici PDL, nici Băsescu şi nici partiduleţul Unguentului, oricât ar dori. Bomboană pe colivă, nici opoziţia nu i-a deschis uşa prea larg, i-a recomandat să se “purifice” mai întâi, iar Udrea s-a mulţumit să se bucure că PNL va veni în barca dreptei şi că... va susţine candidatul lor la preşedinţie. Halal!

Redivizarea PNL, şi nu mă refer la parlamentari ci la membri şi simpatizanţi, un partid care a cunoscut după Revoluţie fel de fel de facţiuni, că nu mai ştiau bieţii ziarişti la ce conferinţă de presă să se ducă, este încă o consecinţă a hotărârii lui Crin. Astfel, Tăriceanu a prins din zbor momentul propice şi a şi anunţat formarea PRL (Partidul Reformator Liberal) şi şi-a anunţat chiar candidatura la preşedinţie, promiţând că-l va bate la scor pe Antonescu. Cum? Ştiind exact punctele lui slabe - economia şi politica externă. Numai oratorie goală nu-i de ajuns. Mai ales că nu e susţinută măcar de un caracter vertical. Cine ar fi crezut că înfocatul luptător antibăsist va fi cel care acum se înfoaie şi-şi cere dreptul de a-l vizita şi de „120 de ori pe zi”, dacă e nevoie, pe tătuc?

Din ce coşmar electoral a ieşit acest „luptător” antibăsist care nu spune nici pâs atunci când unii dintre membrii partidului ce au îndrăznit să se opună scindării suferă din cauza „justiţiei” băsiste? Se pare că aud tot mai des cătuşele prin preajma PNL şi au de suferit cei care au îndrăznit să-şi spună părerea.

Oamenii politici ar trebui să facă un efort de imaginaţie şi să se pună în pielea alegătorului onest care a pus votul în urna unei speranţe ce promitea trimiterea într-o istorie de tristă amintire a regimului Băsescu. Cu o telecomandă în mână românul este ameţit de tristeţea lui Ponta pentru spargerea USL; de bucuria de-a dreptul nesimţită a lui Antonescu de parcă e deja preşedinte, dar îl anunţa numai că a trădat şi că s-a hotărât să-i dea un bon de reintrare lui Băsescu într-o viaţă politică de tip balcanic care spera, totuşi, la dispariţia lui; de discursul unui preşedinte care-i vorbeşte despre Kiev şi Bosnia, dar îl asigură că Guvernul e format din corupţi şi incapabili; de jurnalişti care nu se mai descurcă în iţele mizere ale unei politici în care toţi se dezic de ciolan, dar aleargă înnebuniţi după el.

Suntem în an electoral şi lupta se ascute, folosind arme mult mai sofisticate decât până acum. Cine s-ar fi gândit că insistenţa cu care Antonescu şi-l dorea vicepremier pe primarul Sibiului nu era decât o încurcată manevră politică, un pretext ca să aducă Guvernul în Parlament şi PNL să (nu) voteze astfel încât să-l trântească. Cine şi-ar fi închipuit că Antonescu, pe scena de la Iaşi, la sărbătoarea Unirii, nu glumea deloc când regreta că Blaga nu se afla lângă el? Şi nu era nicio greşeală...

Lui Ponta i-a cerut demisia. De unde se naşte întrebarea – el de ce mai rămâne în fruntea Senatului? Mai ales că a cerut tuturor colegilor liberali din Guvern să-şi dea demisia. Nu era mai corect ca primul gest să-l fi făcut chiar domnia sa?
Vasile Şalaru
Preşedinte PC Iaşi