Orban îşi aruncă parlamentarii în luptă cu PSD
Dimensiune font:
Preşedintele PNL le cere parlamentarilor ca în acestă sesiune să facă „opoziţie cât mai dură” pesediştilor, pe care-i consideră dăunători economiei României
Având în vedere că parlamentarii s-au întors din vacanţă, liberalul Ludovic Orban a considerat de cuviinţă de trebuie să-şi bage subordonaţii în şedinţă, pentru a le explica acestora că trebuie să facă o opoziţie cât mai puternică şi sonoră celor din coaliţia de guvernare PSD-ALDE. „Sesiunea parlamentară care a început este una extrem de importantă pentru evoluţia României. Nu cred că în 27 de ani de democraţie a existat o situaţie atât de gravă, aşa cum este situaţia de astăzi a ţării. Un partid politic a promis în campanie că vor curge râuri de lapte şi miere şi la şase luni după preluarea puterii nu numai că nu oferă lapte şi miere României, ci oferă pelin şi ambrozie, dar nu ambrozia care era hrana zeilor, ci ambrozia care produce alergie”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la şedinţa Biroului politic Naţional al PNL. Astfel, liderul dreptei româneşti le-a cerut parlamentarilor PNL ca în această sesiune parlamentară să fie „coloana vertebrală a opoziţiei” la măsurile propuse de PSD, considerând că acestea riscă „să pună pe butuci economia românească”. „În afară de opoziţia dură şi clară pe care o aştept din partea dumneavoastră ca şi parlamentari ai PNL, trebuie să devenim ca partid politic un izvor de propuneri legislative care într-adevăr să facă diferenţa între noi şi partidul de guvernământ, să arate ce fel de Românie ne dorim noi în comparaţie cu România coruptă, sărăcită în mod programat şi aflată într-o stare de dominaţie de tip feudal pe care o oferă partidul de guvernământ”, le-a transmis Orban parlamentarilor liberali. Potrivit liderului PNL, politica aplicată de social-democraţi este una „de distrugere economică”. „Uitaţi-vă la datele de pe primele şase luni şi veţi vedea dimensiunea dezastrului - creşterea deficitului balanţei comerciale cu peste 30%, existenţa unui deficit bugetar de 6,2 miliarde, încasări mai mici la bugetul statului cu 5 miliarde, scăderea investiţiilor pe totalul economiei investiţiilor private cu peste 12%, scăderea dramatică a investiţiilor publice, nu se mai poate vorbi despre un Guvern care să susţină investiţiile publice”, a conchis Ludovic Orban.
Reamintim că PNL şi-a validat noul preşedinte, pe Ludovic Orban, la mijlocul lunii iunie a acestui an. DAN CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau