Organizatorul protestului împotriva vaccinării, amendat cu 7.000 de lei

PTgyOTNiNTIwYzdlNWJjMjA5NmU2MTE4YzI2YzkwMjQz

Dimensiune font:

| 08-03-2021 08:51

Organizatorul protestului împotriva vaccinării obligatorii care a avut loc, duminică, în faţa Palatului Parlamentului a fost amendat cu 7.000 de lei pentru neluarea măsurilor necesare limitării numărului de participanţi la o sută de persoane şi pentru că nu a asigurat respectarea celorlalte măsuri de protecţie sanitară, potrivit unor precizări ale Jandarmeriei Capitalei. 

Manifestarea a fost organizată de Alianţa Părinţilor împreună cu alte patru asociaţii, respectiv Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate.

"Până în acest moment, organizatorul activităţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare, astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu a asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile HG 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare", a menţionat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Sute de manifestanţi au venit, duminică după amiază, în Parcul Izvor, la o acţiune de protest faţă de proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie, aflat în dezbatere parlamentară, ce a fost urmată de un marş în jurul Palatului Parlamentului. Unii dintre participanţi nu au purtat mască de protecţie, conform reglementărilor în vigoare. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
15 parlamentari de IAȘI, beneficiari de pensii speciale, au dat în judecată PARLAMENTUL ROMÂNIEI! Își vor banii înapoi
18/04/2021 15:01

  15 fosti parlamentari din Iasi au dat in judecată secretariatele Camerei Deputatilor si Senatului  15  fosti parlamentari de Iasi au dat in judecată  Camera Deputatilor, Senatul Romani ...

Scandal in MASONERIE. CIne este ȘEFUL
18/04/2021 13:57

Marea Lojă Natională a Romaniei (MLNR) dezminte faptul că actorul George Ivascu a preluat conducerea MLNR. Mai mult, acesta a fost exclus din Lojă. Marea Lojă Natională din Romania este condusă de prof ...

Actorul George Ivașcu, noul șef al Masoneriei din România
18/04/2021 08:15

Actorul George Ivaşcu a fost votat, sambătă, in mod legal şi regular, in demnitatea de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din Romania, transmite Fanatik.ro. Potrivit sursei citate, alegerea lui George I ...

Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va fi condus pe ultimul drum
17/04/2021 09:55

Familia Regală Britanică isi ia rămas-bun, sambătă, de la unul dintre cei mai importanti membri, Printul Philip. Consortul reginei va fi condus pe ultimul drum doar de 30 de persoane, printre care copiii c ...

Cum s-au împărţit ieri pe comune 27 milioane de lei din impozitele ieşenilor!
17/04/2021 09:53

Într-o şedinţă-fulger ţinută ieri, aleşii judeţului au impărţit peste 27 milioane de lei la cele 98 de administraţii locale. Este vorba de sume corespunzătoare cotei de 6 la sută din impozitul ...

Cum faci dovada că în noaptea de Paști 2021 ai fost la slujba de Înviere după decizia lui Bode
16/04/2021 20:20

”În noaptea de 1 spre 2 mai, circulatia persoanelor este permisă doar pentru participantii la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a-i ruga pe cei care nu participă la slujba de &Icir ...

BREAKING - Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Claudiu Manda
16/04/2021 12:44

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecată, in stare de libertate, a inculpatilor: ...

Liviu Dragnea cere în instanţă eliberarea condiționată
16/04/2021 08:43

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat condiţionat din inchisoare, unde execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni in dosarul angajărilor fictive de la DGASP ...

Se caută soluții pentru ieșirea din criza politică
16/04/2021 07:40

În cea de-a doua zi de criză politică, Coalitia nu a reusit să ajungă la un consens. Războiul dintre USR-PLUS si PNL s-a purtat joi pe cale mediatică, dar pe un ton mai scăzut. USR-PLUS si-a ment ...

România ar putea primi 4 miliarde de euro prefinanțare prin Mecanismul European de Redresare și Reziliență din luna iunie
15/04/2021 17:41

 4 miliarde de euro prefinantare din cele aproximativ 30 de miliarde de euro alocate tării noastre prin Mecanismul European de Redresare si Rezilientă vor putea fi livrate Romaniei incepand din luna iuni ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei