Până când rămâne Iohannis președinte. Chirieac: E cel mai detestat om politic român. Omul a spus: "Nu vă mai suportăm!" I-am văzut fața, căpătase un alt tonus
Românii nu mai suportă actuala clasă politică. Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat care este avantajul prelungirii mandatului lui Klaus Iohannis până în martie, dar și ce probleme ne așteaptă. Mesajul ferm transmis de populație pe care clasa politică ar trebui să-l înțeleagă.
Analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat că prelungirea mandatului președintelor Klaus Iohannis mai mult de luna martie ar genera tensiuni sociale periculoase, care ar putea escalada.
Totuși, prelungirea mandatului lui Iohannis până în martie aduce un beneficiu pentru România, în contextul în care în primele luni ale anului 2025 trebuie să ne împrumutăm, iar o figură pro-europeană este importantă pentru partenerii occidentali ai României.
Analistul politic Bogdan Chirieac susține că prelungirea mandatului lui Iohannis cu încă 2 - 3 luni ar fi acceptabilă, dar nu mai mult.
"Dacă domnul Iohannis și anturajul domniei sale vor hotărî să-l țină în geam mână în iunie sau septembrie, avem cu toții o problemă uriașă, pentru că tensiunea în societate se va acumula. Și la un moment dat va avea nevoie să iasă pe undeva.
Dacă domnul Iohannis rămâne în funcție, cum ar fi normal, până în martie, când ar trebui organizate alegerile, atunci va fi în regulă.
Am văzut fața lui Klaus Iohnnis. De unde se strecura așa, când s-au anulat, în mod corect din punctul meu de vedere, alegerile, căpătase un alt tonus. Adică rămâne el la Cotroceni, rămâne peste vară.
Nu e rău că rămâne Klaus Iohannis, pentru că partenerii noștri occidentali trebuie să aibă, deocamdată, ținând seama de ce s-a întâmplat în România, figuri cunoscute, pro-europene.
Dacă ar fi Iohannis, dacă ar fi Ciolacu în aceeași coaliție cu PSD-PNL-UDMR, lucrurile ar da o aparență de normalitate. Pentru că România trebuie să împrumute, e nevoie de câteva zeci de miliarde de euro în primele luni ale anului următor și fiindcă măsurile lui Boloș au provocat un dezastru economic. România trebuie să rămână pe linia de plutire.
Faptul că rămâne 2 luni de zile e în regulă în punctul ăsta vedere, dar nu mai mult", a declarat analistul politic Bogdan Chirieac.
Își asuma actuala clasă politică prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis?
Mai mult, Bogdan Chirieac a atras atenția asupra creșterii tensiunii sociale în România, pe fondul măsurilor economice și fiscale controversate adoptate de Marcel Boloș. Acestea au distrus microîntreprinderile și au impus taxe aberante.
Bogdan Chirieac a remarcat că, deși România a avut o creștere economică până în 2023, statul nu a ținut pasul cu nevoile cetățenilor și dezvoltarea mediului privat. Problemele administrative, infrastructura slabă și justiția disfuncțională au amplificat nemulțumirile populației.
În urma votului din turul 1 al alegerilor prezidențiale și în urma votului de la alegerile parlamentare, mesajul românilor este clar: nu mai suportă actuala clasă politică și sistemul insuficient.
Când vorbiți de Iohannis, vorbiți despre cel mai detestat om politic român, astăzi. Nivelul de tensiune crește în opinia mea.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!