Paragraful esențial pentru România din declarația UE-Ucraina, semnată la Kiev. Ce au insistat oficialii de la București să apară în document

1

Dimensiune font:

| 06-02-2023 20:08

​România a făcut demersuri pentru a se introduce în declarația comună UE-Ucraina, semnată vineri la Kiev, un paragraf referitor la minoritățile naționale, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.

În urma negocierilor diplomatice duse de partea română, susțin aceleași surse, în textul final a apărut paragraful potrivit căruia autoritățile de la Kiev se angajează să se consulte cu reprezentanții minorităților naționale, precum și cu Comisia de la Veneția în privința demersurilor legislative privind minoritățile.

„UE și Ucraina și-au reiterat angajamentul de a respecta pe deplin drepturile persoanelor aparținând minorităților, așa cum sunt consacrate în convențiile ONU și ale Consiliului Europei și protocoalele aferente. În acest sens, Ucraina va continua să se consulte și să coopereze cu Comisia de la Veneția și va continua dialogul de substanță cu reprezentanții persoanelor aparținând minorităților, inclusiv asupra legislației conexe. UE este pregătită să asiste Ucraina în continuare în eforturile sale de reformă și în implementarea acestora”, este paragraful care apare din declarația comună UE-Ucraina.

Cei mai înalţi responsabili ai Uniunii Europene s-au reunit vineri la Kiev pentru a-şi arăta sprijinul faţă de procesul de aderare a Ucrainei la blocul comunitar.

Ucraina a adoptat recent o nouă lege a minorităților naționale care a stârnit indignare la București.

Pe 22 decembrie, ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a transmis Kievului o analiză extrem de critică, considerând „regretabil” că actul normativ a fost adoptat fără consultarea Comisiei de la Veneția și a comunității românești din Ucraina. Poziția a fost transmisă de ministrul Bogdan Aurescu omologului său ucrainean, Dmitro Kuleba, alături de o listă de prevederi despre care partea română spune că „pot avea un impact negativ, prin raportare la standardele europene”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:43

Pedeapsa Elenei Udrea în dosarul ‘Gala Bute’, contestată din nou
20/03/2023 11:46

  Elena Udrea s-a prezentat luni dimineată la sediul ÎCCJ pentru a contesta din nou pedeapsa in dosarul „Gala Bute. „Cele doamne judecător fusese si in completul care judecase contest ...

Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waiver a fost introdus în Senatul SUA
16/03/2023 15:08

Potrivit informatiilor transmise de Ambasada Romaniei la Washington DC, doi senatori americani au introdus in Senatul SUA un proiect de lege care recomandă includerea Romaniei in programul Visa Waiver. Ambas ...

 Consilierul guvernamental virtual ION a primit 500.000 de mesaje, în doar o săptămână
12/03/2023 15:22

 Consilierul guvernamental virtual ION a primit, in prima săptămană de la lansare, aproximativ o jumătate de milion de mesaje şi tag-uri in social media de la romani, principalele subiecte de discuţi ...

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a intrat în vizorul DNA
10/03/2023 13:16

Fostul primar al municipiului Timişoara Nicolae Robu are calitatea de suspect intr-un dosar al DNA, după ce ar fi contrasemnat ilegal, ca edil, o autorizaţie de construcţie unui imobil, după ce aceasta f ...

Românii vor avea liber de Bobotează. 6 și 7 ianuarie nu vor fi zile lucrătoare
03/03/2023 14:07

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că zilele de 6 şi 7 ianuarie, Botezul Domnului şi Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezătorul, sunt declarate zile de sărbătoare legală ...

Legea prin care cultivarea, deţinerea, vânzarea, distribuirea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoare între 3 şi 10 ani a fost promulgată
01/03/2023 20:39

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care cultivarea, oferirea, vanzarea, distribuirea, procurarea, cumpărarea, deţinerea drogurilor de risc este pedepsită cu inchisoarea de la 3 la ...

Ofensivă diplomatică a SUA. Antony Blinken va începe un tur de forță printre aliații tradiționali ai Rusiei
27/02/2023 15:41

Secretarul de stat american Antony Blinken va merge săptămana viitoare in vizită in mai multe tări aliate sau apropiate de Rusia intr-un turneu oficial menit să contrabalanseze influenta Moscovei, transm ...

Mark Galeotti îl critică de Viktor Orban. „Este idiotul util al lui Vladimir Putin”
27/02/2023 15:39

Mark Galeotti, unul dintre cei mai cunoscuti experti occidentali in politica din Rusia, a criticat atitudinea pro-rusă a premierului maghiar Viktor Orban, pe care l-a calificat drept „idiotul util” al lu ...

Rotativa guvernamentală. Ciucă: ”Decizia în partid este să continuăm coaliţia şi cu Marcel Ciolacu pe scaunul de premier”. De ce ziua schimbării nu va fi 25 mai
27/02/2023 15:21

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre rotativa guvernamentală care ar urma să aibă loc in luna mai. Este o chestiune de responsabilitate a noastră, a tuturor. Aici nu este vorba de Ciucă, de Marcel C ...

Nicolae Ciucă spune că nu ține de scaunul de premier: PNL va vota guvernul din care facem parte - Când se va face rotativa
27/02/2023 15:03

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, vineri seara, intr-un interviu la Antena 3, despre rotativa guvernamentală care se va face la sfarsitul lunii mai. "Rolul nostru, ca responsabili, este să demonstrăm că ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei