Președintele Poloniei: "Ucraina este ca un Înecat care își trage în adâncuri Salvatorii"

23_11zon

Dimensiune font:

| 23-09-2023 16:46

Prelungirea unilaterală de către Polonia a embargoului asupra cerealelor ucrainene a șifonat grav relațiile dintre Kiev și cel mai fidel și fervent aliat al său, Varșovia.

Întâlnirea dintre președintele polonez, Andrzej Duda, și cel ucrainean, Volodimir Zelenski, programată pe 19 septembrie, în marja Adunării Generale ONU, nu a mai avut loc.

Duda a declarat că motivul anulării întâlnirii îl reprezintă decalajele dintre programele celor doi lideri.

Este evident însă că motivul real îl reprezintă înrăutățirea abruptă a relațiilor dintre cele două țări, după ce Polonia a anunțat că prelungește unilateral embargoul asupra importurilor de cereale din Ucraina, iar Ucraina a declarat că dă în judecată Polonia (împreună cu Ungaria și Slovacia) la Organizația Mondială a Comerțului (OMC).

Unul dintre subiectele întâlnirii anulate era chiar embargoul.

După discursul pe care l-a susținut în fața Adunării Generale a ONU, președintele Duda a declarat ziariștilor:

„Ar fi bine dacă Ucraina nu ar uita că primește ajutor din partea noastră și că noi suntem o țară de tranzit dinspre și către Ucraina.”

O declarație acidă și chiar amenințătoare a făcut și secretarul de stat polonez din Ministerul de Externe, Szymon Szynkowski vel Sek, citat de publicația ucraineană Strana:

„Am dori să continuăm să sprijinim Ucraina, însă, pentru aceasta avem nevoie de sprijinul polonezilor.”

Vel Sek a explicat:

„Acțiunile Ucrainei nu ne impresionează, însă ele produc o anumită impresie asupra opiniei publice poloneze. Acest lucru se vede în sondajele de opinie, în nivelul de sprijin față de un ajutor suplimentar acordat Ucrainei. Iar acest lucru dăunează Ucrainei înseși.”

Ministrul le-a precizat ziariștilor prezenți la ONU că decizia Poloniei de a continua embargoul asupra cerealelor ucrainene este „implacabilă”.

Între Varșovia și Kiev a izbucnit un adevărat război economic. Ca represalii la embargoul polonez, Ucraina a anunțat că interzice importurile de legume și fructe din Polonia: ceapa, roșiile, varza și merele.

Până foarte de curând, Polonia a fost cel mai fervent, constant și fidel aliat al Ucrainei în războiul său cu Rusia.

Conflictele precum embargoul sau anunțul Varșoviei de a reduce nivelul de asistență socială pentru refugiații ucraineni au înveninat însă grav relațiile bilaterale.

În plus, pe 15 octombrie, în Polonia vor avea loc alegeri parlamentare, iar guvernul Morawiecki se confruntă cu o nemulțumire tot mai mare a polonezilor față de sprijinul uriaș acordat Ucrainei.

Însă dovada cea mai elocventă a deteriorării grave a relațiilor dintre Varșovia și Kiev îl constituie o altă declarație a președintelui Duda.

Adresându-se ziariștilor prezenți la New York, el a comparat Ucraina cu un om care se îneacă:

„Avem de-a face cu un om care se îneacă. Toți cei care au participat la o operațiune de salvare a unui om care se îneacă știu că este extrem de periculos, că te poate trage în adâncuri. Are o forță inimaginabilă, din cauza fricii sale, sub influența adrenalinei și poate pur și simplu să își înece salvatorul.”

Și Duda a adăugat:

„Cam așa este și situația dintre Polonia și Ucraina. Ucraina este atacată de Rusia, se află fără nici o îndoială într-o situație dificilă și se agață de tot ce poate.”

Iar președintele polonez și-a continuat imperturbabil atacul crunt ascuns în spatele pildei:

„Putem noi să ne supărăm? Desigur, ne putem plânge. Putem să acționăm pentru a ne proteja de răul pe care îl provoacă o persoană care se îneacă? Desigur, trebuie să acționăm pentru a ne proteja de răul pe care ni-l face, căci dacă persoana care se îneacă ne face rău și ne îneacă pe noi, nu va mai avea nici ea parte de ajutor. Trebuie deci să ne apărăm interesele, și o vom face în mod eficient și decisiv!”

Pilda oferită de Duda cu Înecatul care își ucide Salvatorul este doar o altă variantă a fabulei cu Scorpionul și Broscuța.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

CTP: Faptul că i-am votat la europarlamentarele din 2019 pe acești lifuroi stricați forfotind sub numele de USR mă doare mai rău decât votul pentru Iliescu
05/12/2023 17:03

„Cred că mi s-a dus tensiunea la 18, de cand am văzut stirea că USR reclamă in scris DNA la Comisia Europeană pentru dosarul achizitiilor de vaccinuri, după cum urmează: „In acest caz, nu este acuzat ...

Consiliul Superior al Magistraturii își alege o nouă conducere
05/12/2023 07:56

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se reuneşte, marţi, pentru a-şi alege noua conducere - preşedintele şi vicepreşedintele. În prezent, la conducerea CSM este judecătorul Daniel Grădina ...

USR a găsit candidat pentru Primăria Miroslava
04/12/2023 20:40

  După ce a anunţat candidatul la Primăria Iaşi, USR Iaşi anunţă desemnarea oficială a candidatului pentru Primăria Comunei Miroslava. Viceprimarul Silviu Ghenghea este cel pe care USR il doreşt ...

DNA `pune tunul` pe vicepreședintele CJ Argeș - Este acuzat că a divulgat informații ce au produs un prejudiciu de 3,5 milioane de lei
04/12/2023 14:08

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie de la Pitesti au dispus efectuarea urmăririi penale fată de suspectul Marius Florinel Nicolaescu vicepresedinte al Consiliului Judetean Arges, pentru fol ...

Contre Ciolacu-Muraru, de față cu românii din America - Organizarea vizitei premierului l-a iritat pe ambasadorul României în SUA
04/12/2023 08:22

Premierul a considerat că "nu este necesară" participarea reprezentanţilor Ambasadei la Washington la intalnirile politice din SUA, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru, duminică, la o recepţie in cadrul c ...

Primarul Kievului critică greșelile lui Zelenski și îndeamnă la sinceritate cu privire la situația de pe front
04/12/2023 07:31

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a lansat un atac la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski intr-un interviu acordat portalului 20 Minuten din Elveţia, care a fost citat pe larg in Rusia şi Ucra ...

04/12/2023 07:30

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit despre episodul din 2009, cand a pierdut alegerile prezidentiale in fata lui Traian Băsescu. "M-a măcinat rău de tot" "Dacă ar fi vorba de Ti ...

În 2024 partidele suveraniste vor trebui să aibă o putere mai mare în cadrul instituțiilor europene
04/12/2023 07:27

„Să sperăm că din 2024 partidele suveraniste vor avea un număr mai mare de europarlamentari, o putere mai mare in cadrul institutiilor europene. Am luptat impotriva tăierilor ilegale, impotriva tăierii ...

Actriţa Ramona Bădescu s-a înscris în AUR
04/12/2023 07:26

Actriţa Ramona Bădescu s-a alăturat Alianţei pentru Unirea Romanilor (AUR), aceasta fiind prezentă sambătă la Congresul Extraordinar al partidului desfăşurat la Alba Iulia. „Eu sunt aici să depun t ...

Iohannis a băgat România în Alianța Solară
04/12/2023 07:25

Romania işi propune ca, pană in 2030, să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawaţi, reprezentand 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile, a anunţat pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei