Prefectul Botoşaniului este susţinut primarii PSD
Dimensiune font:
Primarii social-democraţi din judeţul Botoşani au sărit în ajutorul prefectului Costică Macaleţi, ameninţat cu demiterea de premierul Victor Ponta. Primul ministru a fost nemulţumit de modul în care prefectul a gestionat acţiunile de deszăpezire din judeţ. „Cei de la Compania de drumuri trimit în Botoşani utilaje care ar trebui să fie la muzeu, ruseşti, cu două motoare vechi, care sunt de prin anii ’60-’70. Totul trebuie judecat obiectiv şi sper ca domnul premier Ponta să analizeze ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, situaţia reală din teritoriu. Domnul Macaleţi a făcut tot ce este omeneşte posibil cu utilajele care au venit în Botoşani. Mai mult de atât nu se putea. Dacă domnul Macaleţi e găsit vinovat pentru că a viscolit şi că maşinile de la Drumuri Naţionale sunt vechi şi stricate noi vom lua atitudine şi vom protesta”, a declarat Ştefănel Rusu, primarul oraşului Ştefăneşti. Şi edilii din Darabani, Bucecea şi Vlădeni, dar şi cel din Româneşti a se solidarizează cu prefectul Costică Macaleţi.
Corneliu Aroşoaie, primarul oraşului Darabani, a declarat că l-a contactat şi pe deputatul Andrei Dolineaschi, preşedintele PSD Botoşani, pentru a-i comunica gestul primarilor. „L-am sunat pe domnul Dolineaschi şi i-am transmis ce părere avem noi primarii. Nu poţi să-l faci vinovat pe prefect pentru că CNADR nu are utilaje sau ceea ce are e depăşit de vreme. Măgăreaţa a căzut pe prefect fără ca acesta să aibă vreo vină”, a declarat Aroşoaie. (Alina Caliniuc)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau