Proiect pentru premierea elevilor ieşeni cu rezultate excepţionale
Dimensiune font:
* cel mai mult ar urma să primească cei 55 de elevi care au obţinut locul I la olimpiadele naţionale, internaţionale sau la concursurile internaţionale – câte 3.000 de lei
Consilierul local Răzvan Timofciuc (PNL) a iniţiat un proiect de hotărâre privind premierea elevilor care au obţinut performanţe deosebite la Olimpiadele naţionale şi internaţionale, concursuri internaţionale şi a şefilor de promoţie de la liceele din municipiul Iaşi în anul şcolar 2018-2019. În opinia sa, atât performanţa şcolară obţinută la Olimpiadele naţionale şi internaţionale de către elevii ieşeni, cât şi munca şi efortul de pe toată durata studiilor de către şefii de promoţie, ar trebui susţinute de Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Local, care trebuie să se implice în mod activ pentru sprijinirea performanţelor şcolare. „Avem datoria morală să susţinem actul educaţional, întrucât resursa umană este cea mai importantă pentru comunitatea noastră, iar această premiere ar putea reprezenta un imbold sau o motivaţie pentru tinerii merituoşi să rămână în Iaşi”, se arată menţionat în proiectul de hotărâre al liberalului.
Fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor, în valoare de 364.000, ar urma să fie suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli al Municipiului Iaşi aferent anului 2019. Premierea se va face pentru cei 184 de elevi din unităţile de învăţământ care au obţinut rezultate meritorii în anul şcolar 2018-2019.
Astfel, pentru cei care au obţinut locul I la olimpiadele naţionale, premiul va fi de 3.000 de lei (38 de elevi), pentru locul I la olimpiade sau concursuri internaţionale – 3.000 de lei (17 elevi), locul II la olimpiadele naţionale (35 de elevi) – 2.000 de lei, locul II la olimpiade sau concursuri internaţionale (10 elevi) – 2.000 de lei , locul III la olimpiade naţionale (26 de elevi) – 1.000 de lei , locul III la olimpiade sau concursuri internaţionale (8 elevi) – 1.000 de lei, iar pentru şefii de promoţie la liceele din Municipiul Iaşi (50 de elevi) – 1.500 de lei.
„Acest proiect este un semn care arată o deschidere faţă de elevii premianţi, chiar dacă este mai mult un gest simbolic. Trebuie să arătăm că îi apreciem şi că munca pe care au depus-o este răsplătită. Aceşti tineri fac cinste oraşului nostru”, spune Răzvan Timofciuc. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau