Romii, protejați de președintele Klaus Iohannis. S-a dat Legea anti-țigănismului

download

Dimensiune font:

| 04-01-2021 15:00

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului, informează Administraţia Prezidenţială. Camera Deputaţilor a adoptat pe 15 decembrie 2020 proiectul de lege iniţiat de către deputatul minorităţilor naţional de la Partida Romilor „Pro-Europa” Daniel Vasile şi deputatul PSD Petre-Florin Manole privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului. Actul normativ prevede pedepse cu închisoarea de la una la la 5 ani dacă sunt distribuite materiale antiţigăneşti şi închisoare între 3 şi 10 ani plus interzicerea unor drepturi pentru iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiţigănesc ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.


Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea antiţigănismului.

„În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:


a) prin antiţigănism se înţelege atât percepţia, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor/organizaţiilor neguvernamentale, liderilor comunităţilor rome sau lăcaşurilor lor de cult, tradiţiile şi limbii romani;

b) prin organizaţie cu caracter antiţigănist se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antiţigăniste. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, precum şi orice alte persoane juridice care intră sub incidenţa prezentei legi;

c) prin simboluri antiţigăniste se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antiţigănismul;

d) prin materiale antiţigăneşti se înţelege: imagini, mesaje text, conţinut audio-video, precum şi orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepţii sau doctrine care promovează antiţigănismul”, arată propunerea legislativă.

Astfel, „fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiţigăneşti se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”, conform sursei citate.

De asemenea, distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de ştiri şi informaţii, materiale antiţigăniste constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an şa 5 ani.

În plus, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antiţigăniste se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă este sacţionată şi utilizarea în public a simbolurilor antiţigăneşti.

În schimb, nu constituie infracţiune fapta prevăzută mai sus dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public.

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiţigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”, mai prevede proiectul de lege.

Pe de altă parte, nu se pedepsesc persoane care au constituit o organizaţie cu caracter antiţigănesc, dacă „denunţă autorităţile existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fi fost descoperită şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului”.

De asemenea, dacă persoana înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Senatul a adoptat proiectul pe 2 decembrie 2019, în calitate de prim for sesizat, iar votul de adoptare al Camerei a fost decizional şi dat pe 15 decembrie 2020. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

'Piedone, un fel de Șoșoacă cu barbă'. Liderul PMP îl ironizează pe 'favoritul' la Primăria Capitalei / Ce spune despre Cătălin Cîrstoiu
17/04/2024 13:14

PSD si PNL au căzut cu zece procente in sondajele interne ale Aliantei Dreapta Unită, declară presedintele PMP, Eugen Tomac. El spune că vede la cele două partide "isterie si criză", apropo de sustinerea ...

Organizațiile media din SUA îi presează pe Biden și Trump să se angajeze la o dezbatere televizată
17/04/2024 09:17

Peste 10 institutii de presă din SUA au cerut candidatilor prezumtivi la presedintia SUA să se angajeze să participe la dezbateri televizate inainte de alegerile din noiembrie. Declaratia nu i-a numit pe Jo ...

Ciucă: S-a menţinut decizia în coaliţie, Cîrstoiu va fi candidat la Primăria Capitalei. Nu-l susţinem pe Piedone
17/04/2024 09:06

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, respinge varianta susţinerii candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria Capitalei in cazul in care actualul candidat comun al coaliţiei PNL-PSD, Cătălin Cirsto ...

BEC a respins candidatura la europarlamentare a lui Octavian Jurma și partidului lui Florin Călinescu. „Sinergistul” a exagerat numărul de semnături strânse, exact ca-n pandemie
17/04/2024 08:55

Candidatura lui Octavian Jurma a fost respinsă de către Biroul Electoral Central (BEC), după ce a constatat că sinergistul pandemiei s-a prezentat cu o listă care continea doar 2.081 de semnături, din cel ...

Un preot, candidatul AUR la Primăria Suceava
17/04/2024 08:31

Campania electorală agresivă a partidului condus de George Simion a scos in evidentă si anumite candidaturi surpriză, cum este cea de la Primăria Suceava. AUR-ul lui George Simion a propus un candidat sur ...

S-au separat apele: China sare în apărarea Iranului
16/04/2024 21:21

China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", in timpul unei convorbiri telefonice intre miniştrii de externe ai celor două naţiuni. Ministrul c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei