Salariile primarilor din România vor crește cu mii de lei
Criză economică nu există în România atunci când vorbim despre salariile primarilor din România care ar putea crește cu câteva mii de lei. De la 1 iulie, salariile aleșilor ar putea ajunge până la suma de 23.000 de lei brut. Nu se cunosc motivele pentru care salariile primarilor vor crește, mai ales în contextul în care cei din coaliția de guvernare au încercat să facă modificarea pe șest. Proiectul de lege va intra din nou la votul de la Camera Deputaților, dar dacă e să ținem cont de majoritatea confortabilă de care dispune Coaliția de Guvernare, ar părea că nu există impediment în calea votului.
În acest moment, salariile primarilor din România sunt calculat la valoarea salariului minim pe economie din perioada 2019, adică 2.080 lei. Proiectul de lege prevede ajustarea acestei valori la salariul minim pe economie din 2021, adică de 2.300 de lei. În teorie, modificarea menţionată anterior pare să nu fie una de impact, dar la un calcul simplu, situația se schimbă. Așadar, dacă modificarea trece de vor, salariul primarului general va fi, de la 20.800 de lei la 23.000 de lei brut, un primar de municipiu reședință de județ, dar şi primarii de sectoare vor avea un salariu mai mare cu 2.000 de lei.
În altă ordine de idei, salariile primarilor dintr-o comună diferă în funcţie de numărul de locuitori. Dacă un primar dintr-o comună cu peste 10.000 de locuitori încasează 12.480 de lei (13.800 de lei după mărire), un primar care are o comună de până în 3000 de locuitori va încasa o leafă lunară de 9.200 de lei (acum are 8.320 de lei).
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Vizită cu miză strategică: Nicușor Dan merge la Varșovia pentru discuții cruciale despre securitatea Europei
Coaliția de guvernare discută bugetul pe 2026 într-o ședință decisivă la Palatul Victoria
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
Sondaj CURS în București: Echilibru între primele 4 partide, la intenția de vot. Principalul reproș pe care cetățenii îl au la adresa primarilor
Donald Trump anunţă o contribuţie americană de 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace
Cum funcționează Consiliul pentru Pace: puterea de veto a lui Trump, structura „piramidală”, cele 27 de state membre
UPDATE. CCR: Pensiile magistraților pot fi tăiate. Cine și cum a votat. Bolojan, reacție
Reforma administraţiei provoacă tensiuni neașteptate în coaliţie
Premierul aruncă bomba: „Băieții deștepți au blocat România!”
„Dezastrul administrativ” bate la ușă. România, cu 3.228 de primării și o reformă care nu mai vine
CCR amână din nou decizia în cazul pensiilor speciale. Scenariul „înghețării” pe ani de zile plutește în aer
A fost reținut tânărul care a provocat 5 incendii în Iași
Șoc în oncologie: femeile supraviețuiesc cancerului mai mult decât bărbații, dar plătesc un preț dur prin efecte secundare severe!
Asociația Română a Băncilor avertizează asupra fraudelor care vizează companiile
Dolarul pierde teren
Șfaițer pârăște România la Comisia Europeană pentru că nu i-a returnat „taxa pe viciu”
Începe goana părinților după un loc la creșă și grădiniță
Absenteism ridicat la simularea Evaluării Naționale
Afacerile Eisberg România s-au majorat cu 7% în 2025
O elevă din Iași reprezintă România la Bruxelles, în Consiliul UE pentru Participarea Copiilor
Rabia rămâne o ameninţare reală în judeţul Iaşi
Polițist de frontieră din Iași trimis în judecată pentru trafic de influență
Iașul trimite apă potabilă la Bălți, după atacurile rusești
Alarmă economică la Iași: tinerii nu mai vor să își deschidă afaceri
Rolul adjuvanților Kwizda Agro în protecția plantelor și sănătatea culturilor
Ieșenii se refugiază în locuințe ieftine!
Previziunile lui Gheorghe Mărmureanu, „tăticul cutremurelor”. Cât de tare se va zgâlțâi România în 2026: „Conform calculelor mele...”
Înghesuială mare la „tortul” infrastructurii ieșene
Ieșenii au dat năvală la cursurile practice de la USV
Cifrele ascunse ale agriculturii. La Iași, statul nu știe cine îi gestionează câteva mii de hectare de teren
Caz revoltător – Inculpat pentru abuz și fals, un fost vice al CJ Iași a scăpat de toate acuzațiile prin clasare. Zilele trecute, a fost ales în conducerea PSD Iași
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
România a pierdut aproape 10.000 de pensionari în februarie 2026. Cât a fost pensia medie
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale
FOTO - „Câtă frunză și iarbă!” Zeci de camioane UMB surprinse pe șantierul A7 Bacău – Pașcani
Medicamente noi pentru pacienții bolnavi de cancer
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
Dacă Adam și Eva nu ar fi mușcat din fructul oprit...
La Iași apare prima „pădure fără frontiere”!
Bronz național pentru Stomart Iași! Parcurs spectaculos al echipei U17 la turneul final
2 pauză, 1 final. Prietenii știu de ce!
Ploaie de miliarde de la buget pentru autostrăzile din Moldova!
Sistemele medicale cedează: tot mai multe femei se confruntă cu anxietate severă
La o cană cu tuș
La o cană cu tuș
Intestinul ne controlează stresul, somnul și starea de spirit
Armata română scoate la concurs sute de posturi – Salarii nete de aproape 30.000 de lei pe lună
Când să cumperi bilete de avion ca să plătești mai puțin. Sfaturile unui expert
Autostrăzile Moldovei prind viteză
Iașul pierde 17 clase de gimnaziu, dar câștigă 40 de clase de liceu!
Un copil din trei trăiește în lipsuri. România are cei mai săraci copii din Uniunea Europeană
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
Guvernul declanșează reforma totală: audituri, reduceri de cheltuieli și puteri noi pentru primării
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
Statul nu este interesat de relele tratamente aplicate minorilor!
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
Ferească Dumnezeu și Alah de „făcătorul de pace” american!
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Economie
Asociația Română a Băncilor avertizează asupra fraudelor care vizează companiile
Dolarul pierde teren
Afacerile Eisberg România s-au majorat cu 7% în 2025
Alarmă economică la Iași: tinerii nu mai vor să își deschidă afaceri
Țările care au început să facă economie de combustibil: miercurea devine zi liberă, circulație alternativă sau muncă de acasă
Economia verde care nu se vede la Iași. Bani din gunoi și cârpe murdare
SOCIAL
Pensionarii din Iași sărbătoresc Ziua Mondială a Asistenței Sociale cu rummy, dans modern și recitaluri
CJ Iași alocă 300.000 de lei pentru tinerii care ies din centrele de protecție
Totul despre pensia de urmaș în 2026. Cine beneficiază și care sunt condițiile de acordare
