Scenariu sumbru pentru șeful statului! Fost președinte al CJ Brașov: 'Klaus, aproape toți cei care te-am susținut în 2014 au dispărut din PNL'

00000  scandal-abc__120406180300

Dimensiune font:

| 18-11-2019 13:49

Aristotel Căncescu, fost președinte al CJ Brașov în patru mandate, îi adresează o scrisoare lui Klaus Iohannis, în care critică modul în care s-au desfășurat anchetele asupra șefilor de consilii județene și îl critică pe Ludovic Orban pentru promisiunile neîndeplinite făcute din funtea ministerului Transporturilor de acum 11 ani.

"Klaus,



În cursul lunii octombrie, cel care a condus în mod abuziv DNA Brașov timp de cinci ani, se prezenta la un concurs, de simplu procuror la DNA Alba. Cu această ocazie, o țară întreagă a putut vedea aroganță și lipsa de cultură juridică a acestui procuror, concursul fiind postat de CSM pe internet. Până și colegii săi din CSM erau iritați de lipsa sa de cunoștințe și de numărul foarte mare de achitări pe care le-a lăsat în urma sa, la Brașov- 45, într-un singur an. Un om dement și abuziv care a făcut ca DNA Brașov să se “ridice” la nivelul secțiilor DNA Prahova și Bihor. Același procuror obsesiv a făcut aproape tuturor primarilor PNL din Brașov dosare penale.


În dosarul nr. 1751/ 62/ 2015, pe care mi l-a instrumentat DNA Brașov, judecătorul a aprobat să-mi fie puse la dispoziție toate înregistrările telefonice și ambientale - adică, 810 ore. Pe Discovery este prezentat un documentar despre Al- Qaeeda, din care aflăm că Bin Laden avea puțin peste 200 de ore de înregistrări. Pentru sistem eram probabil de patru ori mai periculos decât Bin Laden. Oare câte ore de înregistrări au avut în acest timp oameni ca Dincă din Caracal, sau ca cei care se ocupă cu traficul de carne vie? Probabil niciuna!. 38 dintre cei 41 de președinți de CJ-uri din țară, din mandatul trecut, au avut parte de același tratament ca și mine. Este clar că am avut de a face cu o “vânătoare”, în urma căreia am fost “executați", scrie fostul preșdinte al Consiliului Județean Brașov.

 

Aristotel Căncescu îl critică și pe Ludovic Orban pentru promisiunile din perioada în care era ministru al Transporturilor.

"Klaus,

Aproape toți cei care te-am susținut în 2014 am dispărut din PNL. Cei care te susțin acum vor dispărea, probabil, în următorii ani. Fostul nostru coleg, Sorin Frunzăverde, a murit din cauza DNA-ului și a fost condamnat pentru că ți-a susținut ție campania electorală. Apropo, Klaus... La înmormântarea lui puteai măcar să trimiți un buchet de flori. O coroană era cam mult pentru tine, Klaus...

În 2014, când eu și colegii mei te-am sprijinit să preiei partidul, în discursul meu de la Liga Aleșilor Locali PNL din Poiana Brașov, spuneam că, după epoca Băsescu, era nevoie de un neamț- după modelul Carol I sau Ferdinand- care să stabilească liniștea și pacea în această țară. M-am înșelat. Am nimerit tot un neamț, dar după modelul 1933 din Germania, care vrea să desființeze PSD (SPD, la acea vreme).

Nu sunt un fan PSD. Eu am luptat tot timpul cu ei. Tu însă ai coabitat, Klaus. În anii 2000-2004, ai primit de la Guvernul Adrian Năstase sume de 10 ori mai mari decât Brașovul. Numai pentru modernizarea aeroportului din Sibiu ai primit sume mai mari decât aveam noi nevoie să facem un aeroport nou la Brașov.

Și apropo de aeroport, Klaus...

 

În 2008, la inaugurarea investiției a participat unul, Orbán, care era atunci Ministrul Transporturilor. Ne-a promis sprijin financiar. Nu am primit nimic. Și cum nenorocirile se repetă, același Orbán a revenit, după 11 ani, la Brașov și a promis din nou sprijin de la Guvern, pentru aeroport. Tu îl mai crezi, Klaus? Eu, NU!

 

Aristotel Adrian Căncescu a fost, între 1990-1996 senator de Brașov din partea FSN, apoi PDSR. În legislatura 1996-2000 a fost senator de Brașov din partea PD, iar ulterior s-a înscris în PNL. 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei