Senatorul Lungu: „Dragi primari, daţi o şansă revitalizării culturii în mediul rural!”
Dimensiune font:
Prin intermediul unei scrisori deschise adresate primarilor din judeţul Iaşi, senatorul USR Dan Lungu vrea să aducă în atenţie absenţa vieţii culturale şi a consumului cultural scăzut din mediul rural, considerând că „trebuie să ţinem cont de o anumită dezvoltare armonioasă în întreg spaţiul social”.
Senatorul ieşean susţine că, din punct de vedere statistic, România este ţara cu cel mai scăzut apetit pentru cultură din Uniunea Europeană, „mai puţin de 30% dintre români participând, în decursul unui an, la cel puţin un eveniment cultural sau sportiv”. „Nu este un secret pentru nimeni faptul că în mediul rural statisticile arată chiar mai rău, mass-media prezentând date care arată că în mediul rural, 74,7% dintre români nu au mers deloc la cinematograf. Aceste lipsuri nu pot fi puse pe seama dezinteresului, întrucât lipsa proiectelor culturale desfăşurate în mediul rural joacă şi ea un rol extrem de important”, argumentează senatorul Lungu.
„Doamnelor şi domnilor primari, aveţi ocazia, dacă şi dumneavoastră credeţi în schimbare, să faceţi ceva pentru încurajarea acestei revitalizări. Una dintre soluţiile problemei, care ar mări ritmul acestei vieţi culturale, ar putea fi alocarea, în proiectul bugetului local, a unui fond pentru cultură care să poată fi accesat de către asociaţiile, fundaţiile, precum şi de către persoanele fizice – fără scop patrimonial, care au ca scop desfăşurarea unor activităţi culturale, cu impact semnificativ asupra cetăţenilor şi vieţii comunitare. Acest lucru ar fi facilitat prin Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Nu trebuie să ezităm în faţa unei asemenea şanse care ar putea schimba semnificativ vieţile şi cariera copiilor şi tinerilor talentaţi din comunele dumneavoastră”, se arată în scrisoarea deschisă a senatorului ieşean Dan Lungu. Acesta solicită primarilor ieşeni să aloce fonduri în proiectele bugetelor viitoare, pentru a fi accesate de către cetăţenii implicaţi, asociaţii şi fundaţii „care doresc să pună umărul la treabă”. „Împreună putem să dovedim faptul că geniile nu se nasc numai în marile oraşe! Şirul marilor personalităţi ale României născute la ţară, cu nume precum Enescu, Creangă, Luchian sau Brâncuşi, nu s-a întrerupt odată cu trecerea lor în nefiinţă, ci a rămas deschis. Lor să li se poată alătura în istorie şi nume nedescoperite încă, din comunităţile la cârma cărora vă aflaţi, dar pentru asta trebuie să le daţi o şansă”, subliniază senatorul dan Lungu. Dan BERCIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau