Silviu Macovei: „Trebuie să aducem un suflu nou, modern în partid”
Dimensiune font:
* deputatul ieşean Silviu Macovei consideră că „PSD a pierdut contactul cu agenda cetăţenilor” şi de aceea a fost sancţionat la votul pentru europarlamentare, dar că a început să repare acele greşeli şi să reconstruiască
Conducerea PSD s-a reunit, luni, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, unde au fost abordate mai multe subiecte, printre care şi remanierea guvernamentală, fiind înlocuiţi doi miniştri: de Interne şi de Externe. În plus, PSD pregăteşte şi o restructurare mai amplă a Executivului, în toamnă. Vor fi incluse într-un pachet de măsuri şi modul în care banul public urmează să fie cheltuit, care va fi discutat în prealabil în Guvern şi Coaliţie, momentul urmând a fi corelat cu rectificarea bugetară.
De ce abia acum acest plan de măsuri, de remaniere şi restructurare a Guvernului, în contextul în care eficientizarea activităţii putea fi făcută cu mult timp înainte? Să fi ajuns Guvernul la fundul sacului, aceste „ajustări” venind în sprijinul stabilizării economiei?
Silviu Macovei, deputat PSD de Iaşi, infirmă ipoteza, ţinând să precizeze că „premierul are conducerea şi responsabilitatea gestionării şi organizării cabinetului de miniştri, atunci când consideră necesar”. „Nu sunt de acord cu zvonurile şi afirmaţiile hazardate referitoare la faptul că statul nu mai poate asigura salariile. Am în vedere şi declaraţiile publice ale ministrului Muncii, care a afirmat clar că sunt bani pentru salarii şi pensii. Putem, în schimb, discuta oricând despre dimensiunea aparatului guvernamental, despre numărul de ministere, dacă sunt multe sau puţine. Dar, repet, conform declaraţiilor oficiale, nu avem o problemă la acest moment cu plata personalului din administraţie”, a spus deputatul ieşean Silviu Macovei (PSD).
Din moment ce tot mai mulţi lideri importanţi ai formaţiunii spun că lucrurile merg în direcţia greşită, deputatul ieşean a menţionat că eforturile social-democraţilor se concentrează cu precădere asupra depăşirii momentului de răscruce în care se află PSD. „Greşelile politice se plătesc politic, iar partidul nostru a suferit preţul electoral pentru unele abordări greşite. S-a văzut asta clar la europarlamentare. Însă, îmi place să cred că am învăţat lecţia primită de la electorat şi am început deja să corectăm acele greşeli. Dacă vom avea abilitatea să ne restructurăm în timp util, cu figuri noi şi de perspectivă, rămâne de văzut. Important este să ne restructurăm şi, de asemenea, să aducem un suflu nou, modern în partid. Altfel, vom pierde alegeri până când vom înţelege acest lucru”, a afirmat Macovei.
Liviu Dragnea a fost primul lider al PSD care a înregistrat un eşec de amploare în timpul unui miting electoral din Moldova, un bazin electoral tradiţional al social-democraţilor încă din 1990, fiind un semn clar că PSD are probleme în judeţ. În cazul în care PSD va avea rezultate mai slabe sub Dăncilă, la următoarele alegeri, deputatul Silviu Macovei susţine că „se va poziţiona la fel ca şi până acum”. „Dacă greşim, plătim politic cu funcţia şi, electoral, prin pierderea voturilor. Dar trebuie să învăţăm din greşeli, altfel vom pierde din nou procente”, a adăugat parlamentarul ieşean.
Dacă înainte PSD miza aproape exclusiv pe partea de a discuta direct cu oamenii, de a se întâlni în mod direct cu aceştia, pentru a transmite prin „viu grai” realizările Guvernului, se pare că odată cu alegerile europene, când social-democraţii au fost întâmpinaţi cu maximă ostilitate, PSD va trebui să schimbe tactica.
Dezintegrarea unităţii partidului aflat la putere nu mai este o probabilitate, dar poate deveni o certitudine în contextul următoarelor alegeri. „Am recunoscut deschis, PSD a pierdut contactul cu agenda cetăţenilor şi de aceea am fost sancţionaţi la votul pentru europarlamentare. Dar, am început să reparăm acele greşeli şi să reconstruim. Nu văd care altă strategie poate fi mai eficientă decât dialogul cu oamenii şi ascultarea doleanţelor lor. Practic, votul se acordă pe încrederea că putem rezolva problemele românilor”, a conchis Silviu Macovei, deputat PSD de Iaşi. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau