Şoptică empatizează cu dascălii din teritoriu
Dimensiune font:
Un fost dascăl, actualmente parlamentar al PNL, solicită ministrului Educaţiei răspuns la nemulţumirile dascălilor botoşăneni
Senatorul liberal Costel Şoptică, fost cadru didactic, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemei drepturilor salariale restante ale cadrelor didactice din judeţul Botoşani. În acest sens, liderul PNL Botoşani s-a adresat ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, printr-o interpelare în care îi cere să rezolve această situaţie. „Unul dintre motivele de nemulţumire ale confederaţiilor sindicale din învăţământ este lipsa fondurilor pentru acordarea integrală a drepturilor salariale obţinute prin sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. Sindicatele vă solicită să luaţi măsurile care se impun pentru plata integrală a drepturilor salariale câştigate prin instanţă! În mod paradoxal, la acest capitol sunt restanţe încă din anul 2014!”, a argumentat parlamentarul botoşănean.
În finalul documentului oficial înaintat Ministrului Educaţiei, Costel Şoptică i-a solicitat acestuia să răspundă următoarelor întrebări: „Care sunt restanţele statului român la plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice rezultate în urma unor hotărâri judecătoreşti, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Botoşani? Când estimaţi că vor fi deblocaţi banii respectivi, pentru ca situaţia să intre în normalitate? Care sunt datoriile MEN din acest moment pentru plata sumelor neachitate?”. Alina CALINIUC
* * *
„Noul an şcolar a început în condiţii destul de precare, fără manualele necesare elevilor şi cu un număr mare de unităţi de învăţământ cu probleme”- Costel Şoptică
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau