Sute de milioane de euro pentru un Iaşi „în plin picaj”
Dimensiune font:
* senatorul PSD Victorel Lupu anunţă că judeţul Iaşi a primit, din fonduri guvernamentale şi finanţări europene nerambursabile, peste 3,3 miliarde de lei, adică echivalentul a peste 700 milioane de euro * cu toate acestea, Costel Alexe, liderul liberalilor ieşeni consideră că nu există investiţii substanţiale într-un judeţ aflat „în plin picaj”
Potrivit declaraţiilor senatorului Victorel Lupu (PSD), valoarea totală a investiţiilor cu fonduri guvernamentale destinate Iaşului se ridică la peste 1,8 miliarde de lei, adică echivalentul a aproape 390 milioane de euro. „Această sumă se constituie din investiţiile realizate deja (319 milioane de lei), cele aflate în derulare (968 milioane de lei), cele contractate (430 milioane de lei) şi cele implementate prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) - 113 milioane de lei”, explică senatorul ieşean. Acesta subliniază faptul că un aport important pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare îl reprezintă şi fondurile europene nerambursabile. „În 2017, gradul de absorbţie a fost de 11% la nivel naţional. La sfârşitul lunii martie a anului curent, rata absorbţiei fondurilor europene în România era de 28%, adică aproape aceeaşi cu media din Uniunea Europeană. Guvernul şi-a propus accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene pentru a ajunge la o rată de absorbţie de 72% până la 31 decembrie 2020 şi 100% până la 31 decembrie 2023. În acest caz, al fondurilor europene nerambursabile, valoarea investiţiilor contractate în judeţul Iaşi este de aproape 1,5 miliarde de lei, adică echivalentul a aproximativ 316 milioane de euro”, susţine Victorel Lupu.
Acesta asigură că prin Programul Operaţional Regional (POR), mai multe clădiri de patrimoniu din judeţ vor fi reabilitate: Palatul Braunstein, Baia Turcească, Muzeul Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul, Muzeul Vasile Pogor, Casa Gane, Mănăstirile Frumoasa şi Bârnova. „Totodată, Axa rutieră strategică Iaşi – Suceava, reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”, creşterea eficienţei energetice la spitalele CFR şi la cel de Recuperare sunt alte proiecte în diferite stadii de implementare. Alte investiţii de ordinul milioanelor de euro au în vedere Capitalul Uman, Competitivitatea, dar şi Capacitatea Administrativă. Ca o concluzie, cumulat, fonduri guvernamentale prin programele enunţate anterior şi finanţările europene nerambursabile însumează, pentru judeţul Iaşi, peste 3,3 miliarde de lei, adică echivalentul a peste 700 milioane de euro. Toate acestea sunt fapte concrete care vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi la creşterea bunăstării” a mai spus Victorel Lupu.
Iaşul, „în plin picaj”
Pe de altă parte, deputatul Costel Alexe (PNL) consideră că nu există investiţii substanţiale în Iaşi, judeţul fiind, în opinia sa, „în plin picaj”. „Zilele acestea, atât Consiliul Judeţean Iaşi, cât şi Consiliul Local Iaşi au dezbătut şi votat propunerile de buget pentru anul 2019 şi nu pot să nu constat că, dacă în primii ani vorbeam despre stagnare şi neputinţă, astăzi, iată, la 3 ani de la preluarea mandatelor locale, putem simţi că Iaşul este în plin picaj. Realist vorbind, nu există investiţii substanţiale în Iaşi. Nici măcar nu au putut implementa modernizarea drumului Iaşi - Suceava, altă reuşită a administraţiei liberale, ca să nu mai vorbesc că axele Iaşi - Botoşani sunt blocate, iar cât au putut atât parlamentarii PSD Iaşi, cât şi preşedintele Maricel Popa s-au opus construirii Autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş prin fonduri europene, nerambursabile pe care le aveam la dispoziţie. De câte dovezi mai este nevoie, când după 3 ani este atât de evident că, în epoca Dragnea, Iaşul şi Moldova nu vor conta, iar demnitarii PSD Iaşi vor fi doar nişte marionete obediente în ecuaţia asigurării majorităţii parlamentare?”, se întreabă liberalul Costel Alexe. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau