LOGO-PMP

Dimensiune font:

Theodor Paleologu: Să oprim drumul spre nicăieri!

| 08-11-2019 10:51

 

Sînt Theodor Paleologu, profesor, antreprenor în domeniul educației și fondator al Casei Paleologu, o școală privată de studii umaniste. Am studiat filozofie și teorie politică la Paris și München, am predat în Franța, SUA și Germania. Am servit România ca ambasador, ca deputat, ca ministru al culturii și cultelor. Alături de sute de mii de români, am protestat în ultimii ani împotriva abuzurilor și incompetenței regimului actual.

Candidez cu convingerea că peste 5 ani voi trăi într-o Românie sigură, care își va apăra cetățenii, oriunde ar fi ei în lume; o Românie respectată atât în exterior — de către comunitatea internațională, cât și în interior — de către clasa politică.

Îmi propun să trăiesc peste 5 ani într-o Românie a concordiei și a compromisului constructiv; o Românie care să fi pornit în sfârșit transformarea reală a educației — o Românie cu care să ne mândrim și din care să nu mai vrem să plecăm.

În fine, îmi propun ca peste 5 ani să trăiesc într-o Românie meritocratică, care să premieze și să promoveze munca cinstită, inițiativa și modelele pozitive. O Românie funcțională, performantă, în pas cu vremurile și chiar un exemplu pentru alte țări din UE.

La 30 de ani de la căderea odiosului regim ceaușist, candidez la cea mai înaltă funcție în Stat cu convingerea că românii merită în sfîrșit un Președinte-diplomat; un Președinte-educator; un Președinte-independent, fără contracte cu Statul și liber din punct de vedere financiar.

Vă mulțumesc pentru încredere!

Comandat de Partidul Miscarea Populara, realizat de Amerisoft SRL, CUI 31190006

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
Decizie finală în Parlament: s-au eliminat pensiile speciale pentru 11 categorii de bugetari / Lista persoanelor vizate de actul normativ
28/01/2020 15:56

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat marti, in calitate de for decizional, cu 247 de voturi 'pentru' si 21 de abtineri, proiectul de lege de eliminare a pensiilor speciale pentru mai multe categorii de bugetari ...

Guvernul vine miercuri în faţa Parlamentului. Va urma moţiune de cenzură?
28/01/2020 09:58

Guvernul işi angajează miercuri răspunderea in faţa Parlamentului. Pană atunci insă, partidele mai au o zi la dispoziţie pentru a depune amendamente. Luni este ultima zi in care parlamentarii pot depune ...

PNL vrea renuntarea la canalizare si propune fose septice comune in rural: E mai ieftin si romanii pleaca oricum in orase
27/01/2020 18:43

 Liderul deputatilor PNL Florin Roman are o noua idee pe care promite ca o va transpune in initiativa parlamentara. El crede ca pentru zona rurala, mai ales la munte, ar trebui sa se renunte la ideea const ...

Primarul acuzat că a făcut sex cu două minore, chiar în sediul primăriei, exclus din PNL
27/01/2020 10:52

Decizia de excludere a fost luată in unanimitate de către Biroul Politic Judeţean al PNL Iaşi, a declarat, duminică, pentru News.ro, purtătorul de cuvant al filialei, Romeo Vatră. Primarul comunei ieşe ...

Social-democraţii, aleşi precum Papa la Vatican!
24/01/2020 21:28

* PSD işi va anunţa candidaţii la alegeri in luna februarie Secretarul general interimar al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat ieri, intr-o conferinţă de presă la Iaşi, că alegerea conducerii pa ...

Victor Ponta: „Autostrada A8 nu va fi niciodată construită”
24/01/2020 21:21

* fostul premier Victor Ponta a afirmat ieri la Iaşi că „18 luni de acum inainte nu se poate porni nicio licitaţie”, iar in următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene nu mai sunt bani * ...

O nouă MIȘCARE pe scena politică. Candidat la președinție: Nu avem voie să pierdem!
24/01/2020 13:47

Un candidat la prezidentiale a anuntat că lansează o nouă miscare pe scena politică. "Statul pe margine nu mai este o optiune. Fără curajul de a face un pas inainte si de a ne implica, nu vom face n ...

Auditul asupra PNDL: doar 1% dintre proiecte sunt „neconforme”
23/01/2020 20:35

* din cele 1.554 de solicitări vizate, in valoare de 900 de milioane de lei, au fost găsite in neregulă doar 19 solicitări, cu o valoare de 10 milioane de lei. Adică aproximativ 1% din valoarea totală Li ...

Dorin Florea: Graba cu care am primit amenda defineşte că nu se doreşte rezolvarea problemei
22/01/2020 16:08

 Primarul din Targu Mureş, Dorin Florea, a arătat, miercuri, că graba cu care a primit amenda de 10.000 de lei din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) dovedeşte faptul ...

Shhaideh, data afara de la Petrom. Cati bani castiga Sevil fara sa faca mai nimic
22/01/2020 14:51

 Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, in numele statului roman, in calitate de actionar care detine un numar de 11.690.694.418 actiuni, reprezentand 20,6389% din capitalul social al OMV P ...