Ținutul Secuiesc, mai aproape de autonomie: ”Este legal și nu o să ne oprim”, zic UDMR-iștii

borbely-tinutul-secuiesc-e-prezentat-mereu-un-fel-bau-bau

Dimensiune font:

| 08-01-2020 14:09

Conform unui proiect de lege înaintat de UDMR luna trecută, Ținutul Secuiesc ar putea deveni autonom. Partea surprinzătoare este că demersurile par a fi legale.

Se discută de mulți ani de autonomia ținutului secuiesc, dar un proiect concret pe marginea acestui subiect a fost depus pe 18 octombrie 2019 la Camera Deputaților. Era vorba de o propunere legislativă prin care se dorea obținerea statutului de regiune autonomă a Ținutului Secuiesc. Dacă va trece, proiectul va transforma teritoriul din imaginea de mai jos într-o regiune autonomă cu personalitate juridică a României. Limbile maghiară și română vor fi folosite în instituțiile publice de către cetățenii domiciliați în Ținutul Secuiesc.

În mod previzibil, au existat reacții foarte agresive la adresa inițiatorilor proiectului, dar aceștia sunt departe de a se descuraja. Deputatul UDMR Kulcsar Terza Jozsef a afirmat cât se poate de senin că nu este intimidat de demersurile făcute de liderii unor sindicate care au sesizat conducerea Parlamentului în legătură cu inițiativa UDMR-iștilor.

Pe marginea acestui subiect, liderii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România au transmis o sesizare preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului la începutul acestui an. În respectivul document, susţin că iniţiativa legislativă încalcă flagrant Constituţia țării noastre şi condiţiile tratatelor de aderare a României la NATO şi UE și cer respingerea proiectului, susţinând că se „pregăteşte segregarea pe criterii etnice şi declanşarea unui conflict secesionist, eventual armat, în centrul ţării”.

Conform spuselor oficialilor UDMR, proiectul lor nu încalcă nicio lege internă sau internațională. Mai mult decât atât, inițiatorii propunerii legislative afirmă că se dorește urmarea altor modele europene. Un lucru este însă sigur, reprezentanții minorității maghiare nu se vor opri.

„Este o incitare la ură şi mai este şi o intoxicare a opiniei publice. Ceea ce facem noi este constituţional şi legal şi nu o să ne oprim. Nu ne sperie, şi pe mine nu mă sperie, declaraţia şi paşii făcuţi de dânşii. Ceea ce fac eu, şi am făcut până acum şi o să fac în continuare este legal şi constituţional, nu încalcă nicio normă internaţională, nicio lege sau Constituţia României. Deci, o să mergem pe drumul pe care am început, acum doi ani am iniţiat proiectul de lege pentru autonomia Ţinutului Secuiesc în Parlament, a fost dezbătut, nu s-a întâmplat nimic în sensul rău, deci, s-a discutat cât s-a discutat, dar s-a discutat civilizat şi normal. Eu asta aştept şi acum, să discutăm despre problemele noastre şi eu ştiu şi sper să am parteneri pe această temă şi o să am, fiindcă ceea ce facem este legal. Este ceva normal, european. În Europa funcţionează mai multe autonomii teritoriale, nu este nicio problemă, dar acţiunea dânşilor acum, după 100 de ani de la Trianon, vine cu un gust amar. (…) Le transmit şi pe această cale că noi o să mergem înainte şi Ţinutul Secuiesc a fost, va fi şi va rămâne”, a afirmat Kulcsar. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Sistemul de asistență socială va fi total reformat
18/04/2024 15:27

  Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) şi adoptată de Parlament a fost promulgată marţi, prin decret, de preşedintele Romaniei, urmand să intre in vigoare odată ...

 Protest al tinerilor din PSD: „Fără penali la Consiliul Județean Iași”!
18/04/2024 12:53

  Tinerii social-democrati au organizat un nou protest impotriva actualului presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Alexe Costel, din dorinta de a promova etica, moralitatea si bunul simt intr-una dintre ...

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac în funcția de președinte al PMP
18/04/2024 12:33

Cristian Diaconescu a pierdut definitiv procesul prin care contesta alegerea lui Eugen Tomac in functia de presedinte al PMP, la congresul din februarie 2022. Judecătorii Curtii de Apel Bucuresti au respins de ...

De ce Belarus nu a invadat Ucraina alături de armata lui Putin? Explicația lui Lukașenko: 'Am face jocurile NATO'
17/04/2024 13:33

Alexander Lukasenko a respins posibilitatea ca Belarus să intre in războiul din Ucraina, declansat de aliatul său cel mai apropiat, Vladimir Putin, explicand că in acest fel „am face jocurile NATO”. Lu ...

'Piedone, un fel de Șoșoacă cu barbă'. Liderul PMP îl ironizează pe 'favoritul' la Primăria Capitalei / Ce spune despre Cătălin Cîrstoiu
17/04/2024 13:14

PSD si PNL au căzut cu zece procente in sondajele interne ale Aliantei Dreapta Unită, declară presedintele PMP, Eugen Tomac. El spune că vede la cele două partide "isterie si criză", apropo de sustinerea ...

Organizațiile media din SUA îi presează pe Biden și Trump să se angajeze la o dezbatere televizată
17/04/2024 09:17

Peste 10 institutii de presă din SUA au cerut candidatilor prezumtivi la presedintia SUA să se angajeze să participe la dezbateri televizate inainte de alegerile din noiembrie. Declaratia nu i-a numit pe Jo ...

Ciucă: S-a menţinut decizia în coaliţie, Cîrstoiu va fi candidat la Primăria Capitalei. Nu-l susţinem pe Piedone
17/04/2024 09:06

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, respinge varianta susţinerii candidaturii lui Cristian Popescu-Piedone la Primăria Capitalei in cazul in care actualul candidat comun al coaliţiei PNL-PSD, Cătălin Cirsto ...

BEC a respins candidatura la europarlamentare a lui Octavian Jurma și partidului lui Florin Călinescu. „Sinergistul” a exagerat numărul de semnături strânse, exact ca-n pandemie
17/04/2024 08:55

Candidatura lui Octavian Jurma a fost respinsă de către Biroul Electoral Central (BEC), după ce a constatat că sinergistul pandemiei s-a prezentat cu o listă care continea doar 2.081 de semnături, din cel ...

Un preot, candidatul AUR la Primăria Suceava
17/04/2024 08:31

Campania electorală agresivă a partidului condus de George Simion a scos in evidentă si anumite candidaturi surpriză, cum este cea de la Primăria Suceava. AUR-ul lui George Simion a propus un candidat sur ...

S-au separat apele: China sare în apărarea Iranului
16/04/2024 21:21

China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", in timpul unei convorbiri telefonice intre miniştrii de externe ai celor două naţiuni. Ministrul c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei