Victor Ciutacu, despre dezbaterea lui Iohannis: Jurnaliștii care merg sunt sacrificați ai sorții! Seamănă a convocare! Eu nu m-aș fi dus sub nicio formă

00000  Scandal 225x150 Thumbnail

Dimensiune font:

| 18-11-2019 20:55

Jurnalistul România TV, Victor Ciutacu, susține că și în cazul în care ar fi primit invitație la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis nu s-ar fi dus pentru ”toată treaba pute”. Ciutacu a explicat, pentru STIRIPESURSE.RO, că președintele Iohannis se teme să participe la o dezbatere serioasă și apreciază că selectarea unor jurnaliști, fără acordul prealabil al redacției, seamănă ”a convocare”.

 



”O dată la mână, nu mi-am dorit nici măcar să moderez această dezbatere. Am anunțat de la bun început, încă dinainte să știm dacă cei doi vor face dezbatere, că în cazul în care postul la care prestez va fi solicitat să organizeze o dezbatere, nu mă interesează să o moderez. Nu mi-am dorit și nu-mi doresc absolut deloc să partip la șezătoarea lui Iohannis. Îmi este extrem de scârbă de toată povestea.


Nu, nu m-a contactat nimeni, niciodată și nici redacția nu a fost contactată în acest sens. Mi se pare absolut anormal, în condițiile în care tu vrei ca această dezbatere să ajungă la un public cât mai larg să nu se discute înainte și cu redacțiile, să le spui ce ai de gând și eventual să le soliciți să-și trimită reprezentanți. Avem niște jurnaliști care au fost chemați, fără niciun criteriu. Ți-i alegi cu mâna ta, pe ce criteriu, că sunt băieți buni, că te înjură mai puțin?

Bun, scoți toate motivele din lume să nu te întâlnești cu contracandidatul, dar o fi normal să nu contactezi moderatorii cu cea mai mare audiență? O luăm metodic, pe baza cifrelor publicate de Pagina de Media, în baza a ceea ce a dat, oficial, Kantar Media pe ultimele 6 luni și sunt trei oameni pe acel podium, iar ca să fiu modest nu încep cu mine: Andreea Crețulescu, Mihai Gâdea și Victor Ciutacu.

Faptul că alege cu mâna niște jurnaliști, considerați mai puțin incomozi de către Administrația Prezidențială, asta denotă o frică absolut aiuritoare a unui personaj care se luptă cu ciuma roșie, se luptă cu toată lumea, dar o face în absență. Nu este în stare să se întâlnească cu niște jurnaliști care în ultimii ani au intervievat, vorbesc aici în numele meu, tot ceea ce înseamnă personalitate politică în țara asta. Să nu discuți cu oamenii ăștia, în contextul în care n-am auzit pe cineva să spună că am mușcat din el în cadrul unui interviu. Eu, Gâdea sau Crețuleasca, nu cred că avem astfel de acuzații.”, a declarat Ciutacu.

Victor Ciutacu susține că această selecție a jurnaliștilor ”seamănă a convocare”.

”Au fost aleși niște oameni extrem de convenabili, din varii motive, pentru că sunt convenabili, pentru că se așteaptă de la ei întrebări comode, nu știu care au fost criteriile.

Nici măcar oameni din zona doctrinară apropiată de Klaus Iohannis, oameni care sunt asumat împotriva PSD, nu au fost deranjați. Oameni precum Cătălin Tolontan, Ioana Ene Dogioiu etc. Pe Tapalagă l-au scăpat la conferința de presă a PNL și i-a pus singura întrebare care îi putea provoca stricăciuni președintelui.

Este o poveste puturoasă, care arată la 30 de ani de la abolirea comunismului cum este înțeleasă libertatea de exprimare în România. Asta arată halul în care a ajuns socitatea românească, când un lider politic se teme să dea piept cu jurnaliștii. Peștele de la cap se împute!

Un candidat la prezidențiale decide că actualul său contracandidat este prea precar intelectual și prea puțin democratic pentru a participa la o dezbatere, pe ce criterii a decis numai dumnealui știe.

Un președinte care a tăcut timp de 5 ani, un președinte care acum ne oferă doar sfidare, aroganță, dispreț!

Nu doresc să comentez despre colegii mei de breaslă, nici trecutul lor, nici reușitele profesionale, nici eventualul ruscac din spate. După părerea, jurnaliștii care se duc sunt niște sacrificați ai sorții, pentru că n-au cum să iasă bine dintr-o chestie ca asta, mai cu seamă pentru că seamănă a convocare.”, a spus Victor Ciutacu, pentru STIRIPESURSE.RO. 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei